condei fara cerneala

Din micuța vacanță mare

Pe măsură ce cresc copiii se ridică standardul așteptărilor lor față de ce le punem noi, părinții, la dispoziție. 

Noi le-am adus la cunoștință ca nu ne permitem vacanțe departe de casă, ca nici nu îi putem lăsa peste noapte în case străine singuri, din principiu. Dar avem avantajul de a locui într-un oraș turistic și încercăm să profităm  de ceea ce oferă acesta.

Din fericire vacanța a început cu un festival ce s-a desfășurat în orașul nostru pe parcursul primei săptămâni, iar oferta evenimentelor gratuite a fost destul de generoasă… 

Însă vineri, în seara ultimei zile a anului școlar, după festivitățile de rigoare cu aplauze, flori, premii și diplome, am ajuns la spitalul de urgență cu unul dintre adolescenți, care s-a aventurat neechipat pe trotineta electrică a unui coleg. Ne-a prins miezul nopții acolo și am asistat (în treacăt) la deschiderea festivalului printr-un spectacol de muzică și lumini. Duminică seară a concertat FCharm, ne invitase nașa să participăm (adică doar pe cei mari dintre copii), dar am venit obosiți din parohie și nu s-a mai încumetat nimeni să iasă din casă.  

Am petrecut și la țară multe zile din următoarele săptămâni, acolo în curte s-au aciuat două pisici pe care copiii le-au numit Shakira (cu blănița ca podoaba capilară a cântăreței) și Pumița (complet neagră). Deși erau sălbatice, s-au îmblânzit și s-au tot pisicit, ne-am împiedicat de ele peste tot.  

aici este Coco, una dintre cele șase pisicuțe de la oraș (Kiwi-mama, Tom, Oli- Oliver, Mango, Coco, Luna) 

Copiii au citit, s-au jucat, au țipat, au râs, au văzut filme, băieții au jucat fotbal, fetele au cusut haine pentru păpuși, au croșetat, cel mic a avut nenumărate experiențe senzoriale cu nisipul kinetic, au făcut baloane de săpun, au jucat cărți cu străbunica, s-au alintat cu bunica, au mâncat multă înghețată și o tarla de pepeni roșii, multe roșii țărănești, castraveți uriași, kilograme de mure aromate.

 Nu au lipsit de la nicio Liturghie, au postit, au cântat în fiecare seară a postului Paraclisul, iar la finalul lui Prohodul Maicii Domnului…


Acum, la sfârșitul vacanței ne bucurăm și de parfumul angelic al tuberozelor…
 
Și acum vine toamna, cu ale sale…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu