Însemnări de weekend

Pentru astăzi, 15 martie- Duminica Sfintei Cruci

A fost o zi însorită, ca toate zilele acestei săptămâni, dar de aseară vântul mi-a dat continuu fiori, la propriu și la figurat... 🌬️
În curte s-au ofilit ghioceii, dar au înflorit narcisele galbene și zambilele, sper să reziste până aproape de săptămâna Pătimirilor.

Mă gândesc…

Cum vântul mișcă ramurile înmugurite ale pomilor și firele fragede ale ierbii, face porțile să scârțâie și ușile să se trântească, șuieră zgomotos prin hornul casei, sau cum flutură rochiile și părul lung al fetițelor dându-le un farmec jucăuș și o frumusețe ca de taină, tot așa harul lui Dumnezeu atinge inima omului. Nu se vede, dar ne pune în mișcare lăuntric, fie de teamă, fie de recunoștință. Eu, cel puțin, mă mișc între cele două stări...

Din bucătărie…

Deși ieri am gătit și pentru azi borș de legume, iahnie de fasole și fursecuri (în care am pus cacao, esență de rom și stafide in loc de migdale și au fost foarte apreciate), azi am făcut la prânz spaghetti cu un sos mărunțit fin la blender din zacuscă de ciuperci+suc de roșii cu busuioc. Cina (peste care eu am sărit) a pregătit-o cel mai mare dintre copii- creveți și orez cu legume. Copiii au nevoie de varietate culinară, oricât aș vrea eu să fie de simplu meniul. 

Sunt recunoscătoare…

Pentru Cruce, pentru toiag și vargă, care mă învață cum să trăiesc, cum să mă strunesc, cum să mă transform. 

Ascult…

Din nou și din nou, ascult în fiecare weekend, în fiecare post mare.

Sunt îmbrăcată…

Am purtat azi haine vechi, cumpărate acum mulți ani de la sh: o rochie neagră tricotată, din bumbac, cu un accesoriu mai nou, de pe temu- un guler detașabil alb din dantelă care acoperă decolteul, cu sacoul-jachetă din lână gri închis, împâslită ornamental pe piepți cu fir de lână în degrade alb-gri. Îmi place uneori stilul vestimentar acromatic.

Îmi doresc…

Sa pot dormi suficient. Am restanțe și momente în care cedez nervos, din suprasolicitare.

Un citat…

Toate cuvintele Psaltirii dovedesc cunostinta cea din patanie, sau învataturile din durere, singura cale care poate învata ceva pe oameni. Asa e toata Psaltirea: o marturie stralucitoare a bunatatii lui Dumnezeu, tinuta în mâna de David, ca o faclie, mângâind orice suflet zdrobit de pe urma pacatelor. Lumina ei atrage luarea-aminte la cârmuirea lui Dumnezeu asupra vietii omenesti, îndeamna sufletul la ascultare si smerenie, cu care oricine poate birui toate potrivniciile din calea mântuirii si poate rabda toate patimile ispitelor.
(Sf Arsenie de la Prislop)

O săptămână cu rugăciune lucrătoare să avem!

Frici. Ce facem cu ele?

În ultimul timp, înainte să mă duc la culcare mă așez lângă paturile copiilor… ei deja dorm profund. Le privesc chipurile dragi sub razele firave de lumină care pătrund in cameră, le ascult respirația liniștită și, fără să vrea, mintea mea începe să meargă înainte, spre anii care vor veni... 

Cum va fi lumea în care vor crește acești copii? Va fi pace sau tulburare? Vor avea credință sau se vor îndepărta de Dumnezeu? Și apare uneori și un gând mai dureros: dacă propria mea credință este prea plăpândă ce le transmit eu, de fapt, copiilor mei?

Astfel de frici sunt firești, cred că fiecare mamă le cunoaște. Dar… ce facem cu ele? Fără să ne dăm seama, frica ne poate face să credem că tot viitorul copiilor depinde de puterea sau de slăbiciunea noastră, dar în realitate Dumnezeu îi iubește pe copiii noștri mai mult decât îi putem iubi noi. Să fie singură mama izvorul harului din viața lor… ne luăm singure o povară care ne depășește, crezând ca de noi depinde totul.

În Evanghelia după Matei Hristos spune că oamenii vor auzi de războaie și de zvonuri de războaie și adaugă: „vedeți să nu vă înspăimântați”. Nu promite o lume fără tulburări, doar ne atenționează să nu lăsăm frica să ne stăpânească. Creștinii au trăit aproape în fiecare veac cu nesiguranțe și primejdii, și totuși Dumnezeu a făcut sfinți chiar în astfel de vremuri, oameni precum Sfântul Serafim de Sarov, Sfântul Siluan Athonitul sau Sfântul Paisie Aghioritul, pe care îi cinstim noi acum...

De fapt, copiii au nevoie de o mamă  care se roagă chiar dacă simte uscăciune în suflet, care nu lipsește de la biserică, care își cere iertare de fiecare dată când greșește, care își taie voia și e atentă la gânduri... Din aceste lucruri copiii învață ceva foarte important: credința este calea celor care, chiar în slăbiciunile lor, se întorc mereu spre Dumnezeu, recunoscându-L.

Însăși frica pentru viitorul copiilor poate deveni începutul unei lucrări bune, se poate transforma instant în rugăciune: „Doamne, păzește-i pe copiii aceștia! ”. Sfântul Porfirie Kavsokalivitul îi îndemna pe părinți să se roage pentru copii cu nădejde, pentru că rugăciunea lor lucrează în inimile copiilor mai puternic decât multa cicăleală.

Să ne îngrijim mai degrabă ca în această lume, așa cum este ea, copiii noștri să-L cunoască pe Hristos, să le vorbim despre El, să îi hrănim cu El… și apoi felul în care mama pune totul înaintea lui Dumnezeu va influența viitorul copiilor săi. Fricile nu pot fi alungate cu forța, dar putem să le așezăm în mâinile Domnului și acolo își pot pierde puterea.

Cuvinte de ajutor aici, aici și aici.

Fursecuri de Mucenici

 Nu mai am timp și nici răbdare pentru aluaturi dospite, așa ca am improvizat astăzi și i-am surprins pe copii cu altfel de “mucenici” de post, din aluat de fursecuri cu migdale. Doar am tăiat fâșii lungi și apoi le-am dat forma cifrei 8.

Fursecurile sunt delicioase, nici n-ai zice ca sunt fara ou. Aceasta este rețeta pentru a umple două tăvi mari ale cuptorului:

💛1 kg făină 

💛1 plic praf de copt

💛240 ml ulei (am pus din sâmburi de struguri)

💛400 ml apă

💛2 linguri oțet sau zeamă de lămâie 

💛300 g zahăr (am pus brun)

💛2 mâini de migdale măcinate grosier

💛Coaja de la o lămâie, o fiolă esență de vanilie, un praf de sare.

Le-am amestecat rapid (mai întâi apa +ulei +zahar +otet, apoi am incorporat făina cu praful de copt), am frământat puțin, le-am întins și format, le-am copt până s-au rumenit ușor. 

Au adus bucurie în familie astăzi, fără cine-stie-ce efort. 🧑‍🧒‍🧒