- Cum scăpăm de lăcomia de a mânca?
Maica Siluana Vlad:
- Prin post. Întâi și-ntâi, să mănânci până te saturi, dar să nu înghiți până ce nu zici de cinci ori: „Doamne, Iisuse Hristoase”. Ai să vezi că se schimbă ceva!
Lăcomia aceasta este patimă, dar, zice un sfânt, este și neputință. Noi mâncăm pentru că avem probleme sufletești: frică, neliniște… De multe ori, mâncăm din cauza emoțiilor noastre, și nu de dragul de a mânca. Nici nu știm ce-am mâncat. Băgăm automat în gură, doar să mestecăm ceva.
Avem nevoie să învățăm răbdarea:
„Ce simt acum? Parcă simt așa…, că n-am niciun rost.”
„Doamne, dă-mi puterea să rabd starea asta! Vino, Doamne, în starea mea, în starea asta! Dacă-mi este de folos, să fiu cu Tine în ea, dacă nu, vindecă sufletul meu!”
Să învățăm să răbdăm!
Majoritatea dependenților de jocuri sau de alcool se refugiază în drogul respectiv pentru că nu suportă starea de angoasă, de neliniște, de frică, de durere pe care o trăiesc. Să învățăm să răbdăm! Și să-L chemăm pe Dumnezeu în stările acelea.
Eu sunt prescura pe care I-o dau lui Dumnezeu, ca să mă transforme din neputincios în sfânt, în ceea ce are El de lucrat cu mine.
Zicem toți, în gura mare: „Pe noi toți și unii pe alții, și toată viața noastră, lui Hristos, Dumnezeul nostru, să o dăm!”.
Pe cine, ce Îi dai tu lui Dumnezeu? CV-ul tău? Nu! Ci ceea ce trăiești tu acum!
Foame? – „Doamne, vino-n foamea mea!”
Frică? – „Doamne, vino-n frica mea!”, „Doamne, al Tău sunt, mântuiește-mă!”
Bucurie? – „Doamne, Îți mulțumesc, mai ține-o!”
Și tot așa…
Asta este viața! Tot ce simțim, mai ales ce simțim (unele mai vin și de la draci, dar ce simțim) – e viața noastră! E o viață bolnavă, e o viață frumoasă, dă-I-o lui Dumnezeu, ca El să o „prefacă”, așa cum preface Cinstitele Daruri în Sfânta Liturghie. Să le prefacă în „ale Sale”.
Acesta este actul liturgic!
Atunci, nu doar vei scăpa de lăcomia pântecelui, ci te vei și bucura de bunătățile cele pământești cu Domnul.
Dacă nu, să știi că ai să te îmbolnăvești și, dacă nu faci nevoința de voie, ajungi s-o faci pe cea de nevoie.
Doamne, păzește-ne!
(Trăirea ortodoxă în contextul provocărilor de azi, Editura Doxologia)
3 comentarii:
Ah, Andreea! Maica Siluana, Dumnezeu s-o odihnească, ce mult bine a mai lucrat. Zilele astea ne-am adus aminte de seminariile Maicii, de centrul Sf. Arhangheli...
Vorbeam cu Ștefan ca dacă ar fi posibila o întâlnire a generației noastre de Ascor, m-ar bucura mai mult decât o întâlnire de facultate...
Ceva bine organizat, tematic, pelerinaj...
Revenind la patima lăcomiei pantecelui asa cum spunea și maica, adesea, mâncăm ca să umplem ceva, un gol, o lipsă de somn, o anxietate...
Și când atingi un vârf atunci intra medicii în acțiune... Știi ca în noiembrie am început un drum deloc ușor și costisitor, cu analize, tratamente etc
Domnul sa ne poarte pe calea cea mantuiroare și sa ne miluiască!
Eu nu prea simt nevoia de reîntâlniri și de întâlniri de grup, cu timpul viețile noastre au mers în direcții diferite și fiecare are acum propriul său drum. Dar simt că, dincolo de toate acestea, există ceva foarte simplu și adevărat care ne poate ține aproape: să ne pomenim unii pe alții în rugăciune.
Mie, sincer, mi-ar fi de ajuns să știu că ceilalți își amintesc din când în când și de mine înaintea lui Dumnezeu, aș primi asta ca pe un mare dar.
Nici la reuniunea aniversară cu colegii de liceu nu am fost, iar la cea de facultate nici atât… probabil că nu sunt eu omul revederilor 😊
Însă mă bucur însă că-mi scrii și îmi povestești, îți doresc să-ți fie bine în drumul acesta pe care l-ai început. Știu că nu e ușor, să-ți dea Domnul putere, răbdare și nădejde și să rânduiască El toate spre bine.
Să ne poarte El pe fiecare cu milă și cu blândețe pe calea cea mântuitoare!
Mulțumesc, Andreea! Suntem departe ca și distanta rutiera, însă aproape cu sufletul..
Îmi e dor de Adriana Pirvu, de Marina, de Diana, de Marinela, de Maria( acum câțiva ani a venit la Felix în băi și a trecut și pe la mine și am luat masa 😘)...
Cât despre colegii de școală nu pot sa zic ca îmi lipsesc.. Dar frații și surorile din ASCOR, da.. Știu ca fiecare are familie și greutăți, pana la urma drumurile noastre sunt altele, dar mie mi-ar plăcea sa ne mai revedem..
Sper ca dacă aici nu se va putea, nădejdea rămâne ca în vesnicie sa fim cu toții în raiul cel dorit 😍🤗🙏🙏
Trimiteți un comentariu