Microchimerism

 Există descoperiri ale științei care fac taina existenței si mai fascinantă. Microchimerismul fetal este una dintre ele (termen provenit din mitologia greacă, unde Himera era o creatură alcătuită din părți ale mai multor animale. În biologie, termenul este folosit metaforic pentru a descrie un organism care conține un număr mic de celule provenite de la un alt individ).

Cercetările arată că în timpul sarcinii un număr foarte mic de celule ale copilului trec prin placentă și rămân în trupul mamei. Unele dintre ele pot dăinui zeci de ani, chiar și până la sfârșitul vieții. Așadar, după ce copilul se naște, pleacă în lume, crește și își întemeiază propria familie, o parte infimă din el continuă să existe în trupul celei care i-a dat viață.
Ce imagine tulburătoare!

 Mama este cea care dăruiește viața din trupul ei pentru o vreme, dar este schimbată pentru totdeauna de fiecare copil pe care îl poartă în pântece. Deci maternitatea nu este un episod trecător…
În mod firesc, o mamă începe să gândească altfel, să simtă altfel, să iubească altfel odată cu apariția unei sarcini. Își schimbă prioritățile, își comprimă timpul, își înfrânează dorințele și învață să trăiască pentru cineva mai presus de sine. Pe lângă toate schimbările, inclusiv cele sufletești, aflăm acum că mai există o schimbare tainică, biologică: trupul ei poartă apoi urmele copiilor săi.
Tocmai de aceea iubirea unei mame este unică, de neînlocuit. Nu este o alegere și reprezintă vrând-nevrând o întreagă istorie înscrisă în  ființa ei. 

Microchimerismul nu explică iubirea maternă, dar evidențiază că relația dintre mamă și copil este mai profundă decât am fi bănuit.

Pentru creștin, această descoperire poate deveni și un prilej de contemplație.
Dacă orice mamă păstrează în trupul său urme ale copilului ei, cât de adâncă trebuie să fi fost legătura dintre Maica Domnului și Fiul ei, Domnul nostru Iisus Hristos! Microchimerismul nu explică taina Întrupării  (ține de credință, nu de biologie, deși există un documentar care evidențiază faptul ca Mântuitorul nu a avut cromozom Y, fiind născut doar din trupul Maicii) și totuși, iată că realitatea biologică ne oferă o imagine grăitoare.

Dumnezeu a rânduit ca iubirea dintre mamă și copil să nu fie o emoție oarecare, dar și să lase urme reale, întărind convingerea că iubirea adevărată nu este trăită fără să ne transforme.
Acesta este unul dintre cele mai frumoase adevăruri pe care ni le amintește microchimerismul: fiecare iubire jertfelnică ne schimbă. Nimeni nu poate iubi cu adevărat și apoi să rămână același.
O mamă nu mai este aceeași femeie care era înainte de a-și ține copilul în brațe. Ea devine un om nou, trupul ei poartă amintirea vie a copiilor, iar sufletul ei învață, puțin câte puțin, chipul iubirii jertfelnice.

Dumnezeu ne învață Evanghelia prin însăși creația Sa: iubirea (se) dăruiește, lasă urme, iar aceste urme ne transformă pentru veșnicie.

Să creștem sfinți sau măcar să ne raportăm la copilași ca la viitori sfinți, mame dragi!

Simplu…

 Am purtat un dialog foarte folositor cu o dragă doamnă, cadru medical cu multă experiență, un om complet- teolog, artist, mamă, soție, fiică, soră, prietenă. Discuția a pornit de la cura cu argilă, indicată sau nu în problemele renale. Cu permisiunea dumneaei reiau aici o parte dintre informațiile primite.

Străjerul - acrilic pe pânză (Mariana Kamner)

M.K.:

-Este foarte, foarte eficientă argila și în toate bolile de colon, în boala de reflux gastro-esofagian, în bolile vezicii biliare, chiar și în steatoza hepatică sunt rezultate.

-În enterocolite și boala diareică, administrată în ceai de mentă, oprește scaunele dese și aseptizează tractul intestinal.

-Încarcă cu ioni activi, așa că și la dezechilibrele electrolitice e benefică.

-Dumnezeu a lăsat în lumea în care a așezat omul toate remediile tămăduitoare… așa cred eu. I-a pus la îndemână omului mijloace de vindecare trupească, dar începutul bun se pune cu vindecarea sufletească.

-Toate bolile au la bază o matrice emoțională, somatizăm la greu fără să ne dăm seama. Toate sentimentele de ranchiună, ură, pizmă, de asemenea, minciuna, trădarea, uneltirea, vorbirile de rău, gelozia, neiertarea, resentimentele de diferite intensități, toate, dar absolut toate sunt somatizate și transformate în factori care determină schimbări în corpul fizic, antrenând simptome, sindroame și boli.

-La asta se adaugă otrăvirea constantă a mediului prin diverse metode controlate sau nu, exploatarea intensivă a resurselor prin metode poluante și otrăvitoare, stimularea productivității animale și vegetale prin metode genetice sau chimie… iată bolile grave, degenerative, cancerul, demențele.

-Ingineria genetică nu se oprește doar la mediu, ci și la om, unde se adaugă și politica sau problema transplantului în cazul morților cerebrale, care în opinia mea ridică mari probleme de etică... Nu ne putem erija în Dumnezei oricât de mult am iubi omul, pentru că a preleva organe de la un organism aflat în "moarte" presupune ca acel organism să dispună la momentul prelevării de toate funcțiile vitale susținute, autonom sau asistat, adică omul să fie viu. Că este în moarte cerebrală sau oricare altă inactivitate de acest gen, este un alt aspect. Dar omul este viu. Iar despre fertilizarea in vitro, unde embrionii,ă oamenii în stadiu de celulă, sunt congelați, apoi implantați in utero sau, dacă nu mai folosesc, sunt distruși, despre asta ce să mai spunem?

-Tristețea, neîncrederea, deznădejdea, frica....de acestea am uitat. Sunt păcate, n-aș greși să spun că sunt chiar păcate împotriva Duhului Sfânt, Cel dătător de viață. În același timp sunt simptome comune celui mai mare flagel din sfera bolilor psihice, depresia. Oameni mari și-au luat viața din pricina depresiei… Doamne, cât de cumplit trebuie sa fie să ajungi atât de lipsit de sens încât să vrei să nu mai exiști!

-Antidepresivele nu vor rezolva niciodată problemele psihiatrice. Doar pentru o vreme scurtă, cât să permită omului sa reia contactele cu oameni care îl vor pune, după îndelunga stăruință, pe direcție.

-Domnul pune pentru fiecare, în fiecare loc, un semn sau un om ca să nu cădem în deznădejde , că suntem singuri.

-Incursiunea asta și excursul asta au fost un gând mare, de fapt, cum că lucrurile ar fi mai simplu de înțeles și trecut dacă ne-am întoarce către Domnul. Că de la ideea asta am plecat :)

Căci în El toate au un rost și un sens și un înțeles tainic. Care nu mai rămâne tainic când omul caută răspunsul sau sensul în Cel Care l-a creat tocmai pentru sensul acela… prin raportarea serioasă la Tainele Bisericii și folosirea constantă și conștientă a lor.

Frică

 Doamne al păcii și al milei,

Tu care ții lumea în palma Ta și cunoști numărul pașilor noștri, primește rugăciunea mea de mamă cuprinsă de frică, care se uită în jur și vede valuri de întuneric și sunete de război.
Mă îngrozesc de suferința oamenilor, de copiii care plâng, de tinerii duși pe front,
de răni și moarte și ură care crește între oameni.
Mă doare inima, Doamne, și mi-e teamă pentru ai mei. Dar vin la Tine, Dumnezeul vieții, pentru că nu vreau să trăiesc în teroare, ci în nădejde.
Îți încredințez pe copiii mei, pe fiecare cu numele lui: (fă o pauză aici și spune în gând sau cu voce numele fiecărui copil).
Ocrotește-le trupul de sabie, boală și răutate, ocrotește-le sufletul de ură, de frică, de rătăcire.
Crește-i, Doamne, în înțelepciune și iubire, fă-i o lumină curată în mijlocul unei lumi tulburate.
Întărește inima mea, să nu le transmit neliniștea, ci să fiu stâlp și pace, sprijin și rugă.
Ajută-mă să le vorbesc cu înțelepciune, să-i cresc nu doar pentru viața aceasta, ci pentru Împărăția Ta.
Dă-mi curaj, Doamne, să nu trăiesc în panică, ci în așteptarea Ta.
Să nu alerg din teamă, ci să stau, cu credință, la poarta milei Tale.
Pune pace între popoare, întoarce inimile celor ce poruncesc moarte, miluiește tinerii nevinovați, ostașii fără voie, mamele rămase singure.
Și dacă vremurile se vor tulbura mai tare, să nu mă las biruită de frică, ci să strig mai tare către Tine: „Doamne, fii cu noi!”
A Ta sunt, Doamne, și ai Tăi sunt copiii mei.
Tu i-ai dat, Tu îi păzești, Tu știi calea fiecăruia. Mă supun voii Tale, dar Te rog:
Păzește-i, mântuiește-i, întărește-i.
Amin.

Frumusețea cumințeniei

Se întâmplă uneori să mă întreb singură de ce mă port așa simplu sau de ce nu mă las, din când în când, influențată de modă, de culorile „în tendințe”, de ceva mai îndrăzneț. Apoi îmi reamintesc răspunsul, îmi e întipărită în suflet o vorbă pe care o spunea adesea duhovnicul meu din adolescență: „Felul în care te porți și te îmbraci e o prelungire a felului în care te rogi.”

Ca femeie, ca mamă, ca soție de preot, am simțit de multe ori cât de mult contează și ceea ce spunem, și ceea ce arătăm prin viața noastră de zi cu zi. Haina nu este totul, desigur, dar modestia, cumințenia, curăția sunt ca niște flori: se simt, nu sar în ochi, dar lasă mireasmă.

Frumusețea femeii este smerenia, buna-cuviință. Hristos nu Se uită la hainele noastre, ci la inima noastră. Dar, ceea ce purtăm arată ce avem în inimă.

De fapt, nu e vorba de interdicții sau reguli, este vorba de alegeri care izvorăsc din iubire: din iubirea față de Dumnezeu și din dorința de a nu stârni în jurul nostru tulburare, însă de a sădi pace.

Simplitate și bunătate, asta-i totul pentru a dobândi harul dumnezeiesc.

Trăim într-o lume agitată, plină de imagini, de presiuni, de comparații, dar am putea descoperi că în locul unde există simplitate vine și libertatea aceea interioară care te ajută să nu mai fii înfricoșat de ce spune lumea, să fii mai atent la ce șoptește Dumnezeu în suflet…

Haina poate fi o mărturisire, fără ostentație, fără judecată, o prezență care grăiește: „Sunt a Domnului.” Îmi aleg hainele cu gândul că vor vorbi înainte ca eu să o fac, nu vor reflecta cât de „la modă” sunt, dar vor fi dovada că am sau nu pace în suflet.

Despre culori și rostul discreției

Mi-au plăcut întotdeauna culorile. Deși aveam tendința să cred că evlavia se măsoară în tonuri de cenușiu, în timp am înțeles că nu orice culoare se potrivește oricând, oriunde, cu oricine, nici măcar cenușiul. 

 De multe ori, înainte de a ieși pe ușă, îmi întrebam conștiința (nu oglinda) dacă ceea ce port e „cuviincios” și dacă, văzându-mă cineva, ar rămâne cu un gând curat sau cu tulburare.

Și culorile au glas… unele strigă, altele vorbesc în șoaptă, altele îmbrățișează cu blândețe privirea. Să alegem tonuri cuminți, care dau sufletului o așezare. Nu le interzice vreo lege pe celelalte, dar fiecare poate transmite altceva.

După ani de trăire aproape de altar, între copii, oameni, spovedanii și liturghii, văd că unele dintre culori se potrivesc bucuriei din casă, în prezența soțului, a copiilor, dar în lume, printre oameni de tot felul, e bine ca hainele noastre să inspire liniște, nu neliniște.

Asta nu înseamnă să trăim în bej și negru, dar să distingem și să alegem culorile care nu atrag atenția. Uneori, o bluză într-un verde-măsliniu, o rochie într-un albastru rugător, un maron pământiu spun mai mult despre feminitate și frumusețe decât orice ținută îndrăzneață. Dacă frumusețea vine din interior, atunci și culoarea care o învelește trebuie să-i semene: blândă, discretă, echilibrată.

De fapt, nu este vorba de modă… este despre măsură; această măsură, bunul simț, nu se învață doar din cărți, o mai învățăm și de la femeile virtuoase, de la mame care au trăit cu crucea pe umăr și cu dragoste în privire.

În lumea noastră zgomotoasă, culorile cuminți sunt o formă de smerenie vestimentară, ele nu au rolul de a ne ascunde sau de a ne face invizibile ochilor oamenilor, dar ne fac mai prețioase în cei ai lui Dumnezeu.

Frumusețea detaliilor discrete

Recunosc, mi-au plăcut mereu lucrurile frumoase: am o pereche de mănuși din dantelă croșetată de la bunica, o pereche de cercei mici primiți la naștere în dar, o batistă brodată de o străbunică… dar nu le port. Sunt uitate într-o cutie de bijuterii sau într-un coșuleț cu accesorii. Sunt parte din povestea mea, dar nu contează decât pentru mine, nu e nevoie să le arăt zilnic lumii.

Nu cred că Dumnezeu ne cere să fim monotone sau neîngrijite, dimpotrivă, ceea ce facem cu drag, cu grijă, cu bun-simț poate fi o formă de recunoștință pentru darurile primite. Dar aici intervine o finețe duhovnicească pe care o observăm mai ales la  la femeile evlavioase pe care le-am întâlnit: nu se poartă tot ce este frumos, nu tot ce ne stă bine este cuviincios.

Accesoriile, fie ele bijuterii, genți, eșarfe, încălțări, vorbesc și ele. Pot întregi o ținută aleasă cu bun-gust, dar pot și dezechilibra o haină simplă, atrăgând privirea acolo unde nu e nevoie. Nu stă păcatul în obiecte, doar în intenția cu care îl purtăm și în efectul pe care îl are asupra celor din jur.

Modestia nu înseamnă să fii lipsită de frumusețe, înseamnă să fii atentă la măsură, la context și la folos.
„Nu purta ceea ce atrage priviri străine asupra ta”, își spune o femeie înțeleaptă. „Păstrează lucrurile dragi pentru momente potrivite.”

Port câteva accesorii simple, de suflet: ceasul, verigheta, inelul Sfintei Ecaterina, cruciulița de la gât, doar ceea ce nu umbrește lumina feței și nu deviază privirea celui care mă întâlnește. Dacă un cercel e prea mare, o brățară prea sclipitoare, o geantă prea țipătoare mă întreb: „De ce aș simți nevoia să atrag atenția?” Dacă răspunsul tulbură, le las deoparte.

Într-o lume în care totul se vinde cu etichete, cu strălucire, sub spoturile din vitrine, femeia creștină e chemată la o altfel de eleganță: cea a discreției, a curăției inimii, a bunului-gust care nu urmează trenduri, dar care se ancorează în adevăr. Un accesoriu poate fi o împodobire a sufletului… sau, dimpotrivă, o umbră în plus, dacă nu e bine cântărit.

Sunt multe femei în Biserică, simple, necunoscute, care au un chip atât de frumos, deși nu poartă nimic strălucitor, ochii lor lucesc de pace, mișcările le sunt calme, hainele discrete. Și totuși, ele lasă o amprentă adâncă la orice pas, aceasta este frumusețea la care râvnesc eu însămi…

 Frumusețea care contează 

Nu știm niciodată cine ne privește, poate o adolescentă care caută un model, poate un suflet tulburat care are nevoie de o rază de liniște, poate un om care, fără să spună nimic, se întreabă dacă Hristos mai poate fi întâlnit în lumea asta grăbită…
Și-atunci, ne întrebăm: 

Ce spune haina mea despre mine? Ce las în urmă când trec?
Nu suntem chemate să fim „perfecte”, nici să ne ascundem frumusețea, numai să o împodobim cu înțelepciune, cu simplitate și mai ales cu har, să arătăm că feminitatea nu stă în stridență, dar se simte în echilibrul fiecăreia, că frumusețea adevărată nu atrage atenția, dar liniștește, că o femeie care Îl iubește pe Hristos nu are nevoie să se afirme cu voce tare, fiindcă lumina ei se vede fără cuvinte.

Toate sunt detalii care spun cine suntem, fără să fim nevoite să explicăm. Sunt felul nostru de a spune: „Doamne, și eu Te urmez, de aici, din mijlocul lumii.”

În fiecare dimineață, când deschidem dulapul, facem o alegere care poate fi o mărturisire de credință. Să ne rugăm ca Domnul să ne dea înțelepciunea de a purta nu doar haine… dar mai ales grija pentru sufletul nostru și al celor pe care îi întâlnim să o purtăm.

Și atunci, chiar dacă nu vom fi remarcate, vom fi simțite. Frumusețea care izvorăște din inimă  nu se demodează niciodată.

Ocupații

 Alergăm mult, suntem adesea pe drumuri, și o mulțime de oameni sunt cu ochii în telefon tot timpul. Recent am văzut chiar o femeie în toată firea împiedicându-se de un coș de gunoi, căzând și spărgând telefonul din cauza acestei “ocupații”. Ați auzit de “cocoașă de telefon”? Coloana vertebrala ni se deformează din cauza telefoanelor acum. Pentru sănătatea noastră, timpul petrecut mergând pe jos sau cu mașina e bine să îl folosim și pentru suflet.

Sigur, “mersul pe jos face piciorul frumos”, dar poate înfrumuseța și sufletul în același timp… cum?  Fiind atenți la gânduri ziditoare, care să apropie sufletul de Dumnezeu și care alungă risipirea prin:

💠Rugăciunea lui Iisus

Repetarea rugăciunii „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul” ajută la păstrarea minții treze și liniștite.

Rostirea rugăciunilor începătoare, a psalmilor (33, 50, 90) pot fi rostite încet, în minte.

💠Gânduri de recunoștință 

 Mulțumirea lui Dumnezeu pentru darurile primite ajută la o stare sufletească bună.

💠Citirea sau ascultarea textelor duhovnicești 

Dacă e posibil, în mijloacele de transport să ascultăm cuvinte de învățătură ortodoxă, predici, acatiste sau fragmente din cărțile Sfinților Părinți .

💠Observarea creației lui Dumnezeu 

Contemplarea naturii și a oamenilor cu un gând curat și binevoitor poate fi o formă de rugăciune.

💠Reflecția asupra propriilor fapte

 Examinarea conștiinței ajută la corectarea greșelilor și îmbunătățirea vieții duhovnicești.

Evitarea discuțiilor inutile, a gândurilor risipite sau a preocupărilor deșarte contribuie la menținerea unei stări de pace și atenție interioară.

“Sunt sfânt în devenire…”

 “Ce vrei de la mine? Încă nu sunt perfect, dar sunt un sfânt în devenire…” (replica unuia dintre copii la mustrare 🙂)

Asemănarea cu sfinții nu înseamnă doar cinstirea lor prin rugăciuni și icoane, ci și urmarea exemplului lor în viața de zi cu zi. Sfinții nu au fost oameni perfecți din fire, ci oameni care s-au nevoit, s-au smerit și au trăit în iubire față de Dumnezeu și de aproapele.

Cum?

Trăind în rugăciune și în harul lui Dumnezeu

🫴🏻 Să avem o viață de rugăciune zilnică, chiar dacă scurtă, dar sinceră.

🫴🏻 Să participăm la Sfintele Taine (spovedanie, împărtășanie) cu pregătire și smerenie.

🫴🏻 Să citim din Sfânta Scriptură și din viețile sfinților pentru întărirea sufletului.

Cultivând smerenia și răbdarea

🫴🏻  Să nu căutăm slavă sau dreptate lumească, ci să acceptăm cu liniște încercările.

🫴🏻 Să nu ne comparăm cu alții, ci să ne vedem propriile slăbiciuni și să ne îndreptăm.

🫴🏻 Să răspundem la rău cu bine, la ură cu dragoste, asemenea sfinților.

🫴🏻 Să păstrăm tăcerea, să nu ne manifestăm în exterior cu patos.

Prin fapte de milostenie și iubire de aproapele

🫴🏻 Să ajutăm pe cei aflați în nevoie, fără mândrie sau dorință de recunoaștere.

🫴🏻 Să iertăm din inimă și să căutăm pacea în relațiile noastre.

🫴🏻 Să fim blânzi și răbdători cu cei din jur, chiar și când ni se pare ca nu merită.

Purtând crucea cu nădejde

🫴🏻 Să acceptăm greutățile vieții cu credință, fără cârtire, cu convingerea ca nu va fi mereu așa, sunt doar examene.

🫴🏻 Să vedem încercările ca pe o cale de întărire duhovnicească.

🫴🏻 Să avem nădejde că Dumnezeu ne poartă de grijă și că nimic nu este întâmplător.

Viețuind în curăție și simplitate

🫴🏻 Să ne ferim de ispitele lumii și să trăim modest, fără atașament față de lucruri materiale.

🫴🏻 Să păstrăm curăția sufletului, gândurilor și faptelor.

🫴🏻 Să ne mulțumim cu ce avem și să nu ne lăsăm stăpâniți de dorințe deșarte.

Asemănarea cu sfinții este un drum al nevoinței zilnice, nu un ideal de neatins. Cu pași mici, dar statornici, orice creștin ortodox este un „sfânt în devenire”, trăind cu Dumnezeu în fiecare clipă a vieții.

Zboară, zboară… cine zboară? Timpul!

 Luna noiembrie s-a dus… ca prima zăpadă de care se bucură toți, mici și mari, dar care se topește foarte repede și nu apucăm să scoatem săniuța.

Nu mi-am dat seama cum se duc săptămânile, ce-i drept am și lipsit de la slujbele din parohie și acesta era reperul meu temporal: liturghia duminicala în parohia noastră. La alte biserici suntem doar musafiri și nu e același lucru… Si m-am trezit brusc în luna decembrie.

copiii au scos brăduțul imediat ce a început postul  

 Ne-au ținut în priză aniversările copiilor, activitățile solicitante de la școală- diverse evenimente festive sau caritabile, vânătoarea de cadouri pentru sărbătorile ce se apropie, apoi valmeșul discuțiilor politice în toate grupurile din care facem parte, oameni vechi nou descoperiți (personal am fost un pic dezamăgită că opțiunea noastră nu a ajuns în turul 2, dar mi-am dat seama ca domnul probabil viitor președinte a fost, din umbră, mult mai aproape de noi… ani la rând am ținut cont de sfaturile Cristelei- am aflat cine e soțul ei imediat după alegeri, iar în urmă cu câteva luni el a interacționat direct cu apropiați de-ai noștri în tabăra de post și rugăciune sub îndrumarea lui Cezar Elisei și a duhovnicilor. Nu cred ca ceea ce se mediatizează este adevărat în privința sa.)… am fost tot într-o alergătură. Rugăciunea a fost scurtă și superficială, bine ca mai apar și încercările ca să îmi amintesc Cui să cer ajutorul…

Să aveți o lună plină de clipe trăite cu rost!

Firimituri de noiembrie

 Imaginile spun destule povești, iar condeiul meu nu are cerneală…

Fetița Arhanghelului Rafail acoperită de aripi 🪽

“Recoltă” de ghebe

Pregătiri pentru târgul de Crăciun 

O clipă în  orașul străbunicilor

Ariciorul zgribulit

Ultimele flori din curtea blocului:

Moșii de toamnă

 

colivă, “food for souls” cum o numesc alte popoare ortodoxe 

Mă bucur ca în ultimii 2 ani a fost vacanță în perioada halloweenului și am evitat descărcările nervoase în grupurile părinților prin discuții contradictorii.

În Ardeal pe 1 noiembrie sunt “luminațiile”, reminiscențele catolice ale “dias de los muertos”, când oamenii merg să aprindă candele la morminte. 

Ortodocșii îi cinstesc pe cei adormiți prin pomenirea lor la sfânta Liturghie din prima sâmbătă a lunii noiembrie, în fiecare an (Moșii de toamnă), dar și în sâmbetele anume dedicate (Moșii de iarnă, sau  în sâmbăta lui Lazăr, sau Moșii de vară), așa cum se întâmplă de fapt în fiecare zi de sâmbătă pentru cine dorește să o facă mai des, dacă are mai multă râvnă. Sâmbăta este ziua dedicată celor trecuți la cele veșnice, dar din păcate in anumite zone ale țării (cred ca in toate celelalte decat cea a Moldovei, a Munteniei, a Dobrogei și a Olteniei, dar și în parohiile în care preoții respectă Canoanele) se fac parastase duminica, și este o eroare de care nu sunt conștienți nici ierarhii… Sfinții Colivazi au făcut eforturi să învețe oamenii de ce se fac parastase sâmbătă, nu duminică.

Sfinții Colivazi

Astăzi au mers doar băieții la Biserică, le-am dat la ei colivă și vin pentru pomenirea celor adormiți. S-au întors acasă cu dulciuri și pentru surori. Fetele sunt bolnăvioare, nu am putut pleca de lângă ele și am profitat de soare să fac curățenie, să spăl astăzi o parte dintre perdele și draperii. 

O duminică liniștită tuturor!

7 lucruri despre viața personală pe care nu ar trebui să le împărtășim altora

1. Detaliile intime ale relației tale de cuplu.

Relația ta de cuplu este una dintre cele mai prețioase și delicate lucruri din viața ta. Nu ar trebui să îți expui partenerul sau partenera în fața altora, să vorbești despre problemele voastre, să critici sau să te plângi de el sau ea. Acest lucru poate afecta încrederea, respectul și dragostea dintre voi, și poate crea conflicte sau neînțelegeri. De asemenea, nu ar trebui să îți compari relația cu alte relații, să te lauzi sau să te victimizezi. Fiecare relație este unică și are propriile provocări și frumuseți. Tăinuiește-ți intimitatea și comunică direct cu partenerul sau partenera ta despre orice problemă sau nevoie.

2. Planurile tale pe termen lung sau scurt.

Planurile tale sunt visele și obiectivele tale, care îți dau motivație și sens în viață. Nu ar trebui să le împărtășești cu alții, înainte să le realizezi. Acest lucru poate reduce șansele de succes, deoarece te poate face să te simți mai puțin motivat sau mai puțin responsabil. De asemenea, te poate expune la critici, sfaturi nesolicitate, invidie sau sabotaj din partea celorlalți. Nu lăsa pe nimeni să îți distrugă sau să îți schimbe viziunea. Fii discret și acționează în tăcere, până când îți vei atinge scopurile.

3. Faptele tale bune sau eroice.

Faptele tale bune sau eroice sunt expresia generozității, compasiunii și curajului tău. Nu ar trebui să le împărtășești cu alții, pentru a te lăuda sau a cere recunoștință. Acest lucru poate diminua valoarea și puritatea faptelor tale, și poate crea impresia că le faci din interes sau orgoliu. De asemenea, te poate face să pari arogant, ipocrit sau fals. Fă binele din inimă, fără să aștepți nimic în schimb. Nu ai nevoie de validare sau laudă din partea celorlalți, ci doar de satisfacția și pacea interioară pe care ți le oferă faptele tale.

4. Problemele tale personale sau de familie.

Problemele tale personale sau de familie sunt aspecte sensibile și dificile, care îți pot afecta starea de spirit, sănătatea și echilibrul. Nu ar trebui să le împărtășești cu alții, pentru a te plânge, a cere milă sau a te scuza. Acest lucru poate agrava situația, deoarece te poate face să te simți mai neputincios, mai vinovat sau mai deprimat. De asemenea, te poate expune la judecăți, bârfe, sfaturi proaste sau intervenții nedorite din partea celorlalți. Nu îți spăla rufele murdare în public. Rezolvă-ți problemele în intimitate, cu ajutorul persoanelor de încredere, profesionale sau apropiate.

5. Secretele tale sau ale altora.

Secretele tale sau ale altora sunt informații confidențiale, care nu trebuie să fie divulgate sau răspândite. Nu ar trebui să le împărtășești cu alții, pentru a te elibera, a impresiona sau a manipula. Acest lucru poate avea consecințe grave, deoarece te poate face să pierzi încrederea, respectul și prietenia celor implicați. De asemenea, te poate expune la riscuri, amenințări, șantaje sau răzbunări din partea celorlalți. Nu îți trădezi niciodată secretele sau pe cele ale altora. Păstrează-ți discreția și loialitatea, și respectă intimitatea și dreptul la confidențialitate al celorlalți.

6. Opiniile personale controversate.

Opiniile pe care le ai privind diferite tematici (spre exemplu, politica) ce pot stârni controverse sunt strict expresia convingerilor și valorilor tale, care îți dau identitate și apartenență. Nu ar trebui să le împărtășești cu alții, pentru a te afirma, a convinge sau a provoca. Acest lucru poate genera conflicte, tensiuni sau neplăceri, deoarece te poate face să intri în contradicție, polemică sau argumente cu cei care au opinii diferite. De asemenea, te poate expune la critici, ofense, discriminări sau violențe din partea celorlalți. Nu căuta să îți impui niciodată opiniile in fata altora. Respectă diversitatea și libertatea de exprimare a celorlalți, și evită subiectele delicate sau sensibile.

7. Veniturile tale sau ale altora.

Veniturile tale sau ale altora sunt aspecte materiale care îți reflectă situația financiară și profesională. Nu ar trebui să le împărtășești cu alții, pentru a te lăuda, a te compara sau a te plânge. Acest lucru poate crea invidie, resentimente sau dispreț, deoarece te poate face să pari snob, avar sau sărac. De asemenea, te poate expune la cereri, împrumuturi, fraude sau furturi din partea celorlalți. Nu îți etalezi niciodată veniturile sau pe cele ale altora. Fii modest și prudent, și nu lăsa banii să îți definească valoarea sau fericirea.

(Am citit întâmplător articolul respectiv și mi s-a părut bun de notat și de reținut. Sursa.)