Ghidul unei familii durabile

 Când m-am căsătorit, credeam că dragostea e suficientă ca să țină totul laolaltă. Ani mai târziu am înțeles că dragostea e doar sămânța, iar grija, răbdarea și iertarea sunt apa și lumina fără de care totul se ofilește.

Yellow house- Van Gogh

Am descoperit Ghidul unei familii durabile scris de Gary Chapman și Shannon Warden, un ghid cu „12 idei pentru un cămin mai fericit” și, citindu-l, m-am simțit ca și cum cineva mi-ar fi așezat pe masă oglinda în care trebuia să mă privesc de multă vreme. Vreau să vă împărtășesc câteva dintre lucrurile care mi-au rămas în suflet.

1. Bunătatea e mai puternică decât orice ceartă
Am crezut mult timp că trebuie să am mereu dreptate, dar e evident că o vorbă spusă cu blândețe are mai multă putere decât o sută de argumente. Bunătatea poate îmblânzi și cea mai aspră zi, numai să tăiem puțin din egoism.

2. Recunoștința schimbă atmosfera din casă
 „Mulțumesc” spus din inimă aduce lumină în casă mai repede decât aprinderea unui bec. Recunoștința face inima să respire ușor și copiii iau exemplul nostru.

3. În iubire sunt mai importante gesturile
Nu trebuie să ne purtăm ca o familie de surdomuți, însă iubirea nu se menține cu promisiuni. Este nevoie de atenție la nenumărate mici detalii: sarcini îndeplinite la timp, dese gesturi de afecțiune, căldură în glas.

4. Compromisul e un pod, nu o înfrângere
A ceda uneori nu mă face mai slabă, ci mai înțeleaptă. Dacă pun orgoliul jos, rămâne loc pentru pace.

5. Iertarea îmi eliberează sufletul
Nu iert pentru că celălalt merită, ci pentru că eu am nevoie să respir din nou. Iertarea îmi ușurează mie sufletul.

6. Comunicarea deschide uși
Nu se recomandă tăcerea atunci când sufletul urlă, dar nici să rănim atunci când vorbim. Comunicarea adevărată e un echilibru între sinceritate și blândețe, pe care e nevoie să le exersăm muuult și bine.

7. Încrederea e cel mai frumos dar
Când le arătăm soților că avem încredere în ei, devin mai puternici. Și când ei ne sprijinesc cu încredere, simțim că putem muta munții.

8. Compasiunea schimbă perspectiva 
Când încerc să privesc lumea prin ochii soțului sau ai copiilor, nu mai judec atât de repede. Compasiunea mă învață să înțeleg înainte de a reacționa.

9. Răbdarea e o comoară ascunsă
Nu suntem firi răbdătoare, dar atunci când așteptăm puțin, lucrurile se așază de la sine. Răbdarea e o formă de dragoste sub forma “loading”.

10. Ordinea din casă aduce și ordinea interioară 
Nu reușim mereu, dar atunci când punem rânduială în lucruri, parcă și gândurile ne devin mai clare. O casă în ordine aduce și liniște în suflet.

11. Bucuria se găsește în mărunțișuri 
Nu am avea nevoie de vacanțe exotice ca să fim fericiți. E suficient uneori un desert împărțit cu copiii sau un film văzut împreună pe canapea. Bucuria se găsește într-adevăr în lucrurile simple, nu e doar un slogan.

12. A fi împreună este o comoară ascunsă a familiei
Mai mult decât vorbele, mai mult decât planurile, contează să fim aproape unii de alții. Să mergem pe același drum, să ne ținem de mână, să știm că nu suntem singuri.

Pot părea stereotipuri despre care s-a tot vorbit, însă e bine să le cunoaștem și cer doar puțină luare-aminte. Sunt ca niște cheițe de purtat în buzunarul inimii. 

1,2,3. Cine are prioritate?

Câteva idei din notițele pe care le-am luat ascultând și citind de-a lungul vremii învățături și sfaturi ale părinților sau terapeuților:

 „Unu” este singurătate, închis în sine.
„Doi” este luptă, atracție și respingere.
„Trei” este începutul comuniunii.
Acolo începe iubirea care se dăruiește și unește.

Primul număr care depășește singurătatea (1) și tensiunea dualistă (2) este 3. Această comuniune treimică este reflectată în familie, unde soțul, soția și copilul formează o unitate în iubire. Astfel, familia devine o icoană vie a Sfintei Treimi, depășind singurătatea individuală și tensiunile dualiste (Pr Teologos).

Relațiile „în doi” pot fi instabile dacă nu apare ceva care le dă stabilitate și perspectivă. De aceea se spune adesea că „relația de cuplu se maturizează abia după apariția unui copil”, sau când amândoi își asumă un țel comun. Altfel, se consumă în conflict sau rutină.

În viața de familie, una dintre cele mai mari provocări pentru o mamă este păstrarea echilibrului între dăruirea față de copil și legătura profundă cu soțul ei. Un sfat înțelept, pe care îl regăsim și în gândirea unor terapeuți contemporani precum Barbara O’Neill, este acesta: locul copilului nu este între soți, ci lângă mama lui – temporar, nu definitiv. Și copiii, și soții, trebuie să știe ca relația dintre părinți are prioritate, căci aceea a fost de la început. 

Atenția totală acordată copilului poate, fără să ne dăm seama, să rupă legătura cu soțul. Relația conjugală este temelia familiei și nu trebuie neglijată, pentru că dragostea dintre soți este izvorul de siguranță și echilibru pentru copil.

Un sfat practic: copiii au nevoie să fie culcați devreme. Nu doar pentru sănătatea lor biologică, ci pentru ca mama să aibă timp seara să fie și cu copilul (să-l adoarmă, să-l alăpteze, să-l liniștească), dar apoi să se întoarcă lângă soțul ei. Barbara recomandă ca mama să doarmă o parte din noapte cu bebelușul, dar și o parte cu soțul – păstrând astfel unitatea dintre părinți.

📿 Familia este, în viziunea ortodoxă, o „biserică de acasă”. In această biserică, mama și tata trebuie să rămână uniți, în rugăciune, în dragoste și în înțelepciune – pentru ca și copilul să crească în har și lumină. 

Să ne întrebăm și să avem grijă:

💠Îmi las relația cu soțul să fie „invadată” de dragostea pentru copil?

💠Îmi fac timp pentru soțul meu, chiar și în mijlocul oboselii de zi cu zi?

💠Privesc familia mea ca pe o icoană vie a iubirii dumnezeiești?

Dacă răspunsurile la întrebările de mai sus ne descoperă zone de dezechilibru, nu e motiv de descurajare, ci un prilej de întoarcere. Hristos ne cheamă la o iubire care unește, care pune rânduială în inimi și în relații. Familia este un loc al sfințirii prin răbdare, iertare și dăruire.

🔔 Nu trebuie să fim „totul” pentru copilul nostru, ci să-i oferim un cămin în care vede iubirea părinților, respectul reciproc și rugăciunea.

🕯️ Nu trebuie să ne „pierdem” unul în altul, ci să-L așezăm pe Dumnezeu în mijlocul relației noastre, iar El ne va învăța cum să ne iubim și să ne creștem copiii.

„Dacă doi oameni se iubesc și Îl pun pe Dumnezeu între ei, atunci orice greutate poate deveni scară spre cer.”

— Părintele Teofil Părăian

💞 Așadar, să ne rugăm unii pentru alții, soț pentru soție, mamă pentru copil, și toți împreună pentru pacea și sfințirea familiei – această mică biserică de acasă.

Femeia cu copil mic nu e bună de nimic

 Așa îmi spunea mamaie Mărioara, o bunică adoptivă, când primul meu bebe împlinea un an, abia începuse aventura mersului și explora toate cotloanele casei… eram tot timpul după el, nu puteam fi de niciun ajutor în casă. 

La fel mă simt și acum, de fiecare dată când încep să fac ceva prin bucătărie, mezinul mi se agață de fustă și plânge “Maaaamaaa”, nimeni și nimic nu-l poate potoli, decât brațele mele și laptele matern… din 30 în 30 de minute dacă vrea el… uneori îmi vine să îl bat, dar e prea drăgălaș și nevinovat și îmi taie rapid orice gând de acest fel.

cum se cos pantalonii cu tot cu copil în ei

Trag singură această concluzie la sfârșitul fiecărei zile în care nu reușesc să realizez mai nimic din ce îmi propun în seara precedentă. Totul se face cu copilul în brațe, sau șușotind cu cei mari când doarme el… improvizez mult.

Observ o dată la câteva zile o șuviță albă în plus de care nu știam, am uitat ca nu mai am douăzeci de ani, nici entuziasmul de atunci, dragostea se răcește mai repede, obosesc mult mai ușor. Indispoziția este cea care mă definește și cârtesc mult.

Dar sunt conștientă ca altceva mai bun nu mă poate împlini și ca sunt datoare să îmi împlinesc sarcinile casnice chiar și așa, printre plânsete și vaiete de copilași. În curând voi împlini 16 ani de maternitate. La 22 de ani am născut prima dată. Eram la rândul meu un copil, dar ardeam de nerăbdare atunci să am copilul meu. Ne spuneam atunci unul altuia cat de minunat este ca prin noi să se nască o nouă fapturița pe pământ. 

-Nici tu, nici eu, dar și tu și eu, în același timp!

Totul a venit cu anii firesc, fără a simți ca eu fac vreun efort deosebit și astăzi primii copii sunt ca brazii, mai înalți ca mine. Mă mir de ei, mi se pare ca nu sunt ai mei, deși regăsesc in comportamentul lor apucături mai bune sau mai urate preluate de la noi… rămân - pentru ca îmi place cel mai mult, căci mai târziu e mult mai stresant - în ipostaza mamei de copilaș de un an, care nu e bună de nimic, căreia nu îi poți cere altceva decât să își vegheze zi și noapte copilașul.

17

 De sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim am aniversat 17 ani de la nuntă. Am omis anul acesta, fiindcă tindem să ne copleșească grijile în umbra întâmplărilor fiecărei zile și să pierdem din vedere momente importante…

28 aprilie 2007,
Biserica Sfinții Arhangheli din Craiova

Bine că mi-a amintit o veche prietenă! 

Ați observat ca cei care ne rămân prieteni peste ani nu au resentimente chiar dacă legătura nu a fost constantă, dar am petrecut răstimpul acesta in acelasi duh, trecând prin experiențe asemănătoare, și într-un moment anume reluăm discuția ca și cum nu am fi fost departe?

Cea mai lungă prietenie pe care o am este cu Ileana, colegă de la grădiniță, clasele 1-8 și vecina mea din copilărie. La 16 ani a rămas orfană de mamă și întâmplarea ne-a sudat și mai mult… mi-e dor de ea și de noi-copii, nu ne-am mai întâlnit de 15 ani, dar comunicăm când și când și în sufletul meu e mereu prezentă.