Se afișează postările cu eticheta primăvară. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta primăvară. Afișați toate postările

Buchețel

 


Într-o dimineață senină de primăvară, când lumina curgea pe pereți ca laptele cald într-o cană albă, pe masă stătea un buchet de iris și frezia.
Irișii aveau petalele mov ca niște mantii împărătești, iar freziile, firave și luminoase, păreau niște clopoței de zână care abia învățaseră să înflorească.
În casă era liniște. Doar ceasul ticăia mărunt, iar soarele, curios ca un copil, se strecura printre perdele și atingea florile una câte una.
- Dacă am fi fost trandafiri, sau crini imperiali… suspină un iris înalt.
Poate am fi stat într-un salon mare, cu oglinzi aurite și mese lucioase. Poate lumea s-ar fi oprit să ne admire.
O frezie mică își legănă încet bobocii verzi.
- Dar aici ne privește cineva cu drag.
- Nu e același lucru, răspunse irisul. Noi nu suntem așa de importanți.
Atunci uşa încăperii se deschise încetișor.
O fetiță intră desculță, cu părul răvășit de somn și cu ochii încă mici, de dimineață.
Când văzu florile, ochii crescură și 
i se luminară ca două ferestre pătrunse de raze.
Se apropie și își cufundă nasul între frezii.
-Miroase a dimineață fericită… șopti ea.
Cuvintele îi pluteau prin cameră ușoare ca puful unei păpădii.
Fetița ieși, apoi se întoarse repede cu setul de creioane colorate și cu o foaie de hârtie, își trase apoi un scaun lângă masă și începu să deseneze. Creionul alerga pe hârtie ca o rândunică pe cer. Din când în când, ea ridica privirea spre buchet și zâmbea, de parcă inima i-ar fi înflorit chiar pe chip.

Irisul tăcu, acum nu se mai putea gândi la saloane mari și panglici strălucitoare.
Privea fetița aceea care își începea ziua cu veselie pentru că el și frezia erau acolo, în fața copilei. Probabil înțelesese că florile nu împodobesc mereu palate, că unele sunt trimise să aducă bucurie în căsuțe ordinare… Chiar bucuria aceasta măruntă așezată într-o vază modestă, legată cu o fundă albă, era acum mai prețioasă decât toate aplauzele lumii.
Soarele urca mai sus pe fereastră.
Freziile fremătau ușor în adiere, ca și cum ar fi chicotit în taină.
Irișii, în mantia lor mov catifelată, nu mai păreau triști deloc.
Florile recunoșteau un adevăr pe care vietățile îl știu mai bine decât oamenii: fiecare are rostul lui și soarele le încălzește la fel pe toate, că dragostea lui Dumnezeu ne copleșește doar dacă noi Îi permitem. 

Morală:

Cei care aduc bucurie în jurul lor nu sunt întotdeauna cei mai strălucitori sau extravaganți, dar o pot dărui altora din simplitate, din curăție, din frumusețea naturală.

Din grădina cu povești

lăcrămioare, mărgăritar sau floarea Maicii Domnului

Când ne-am întors în oraș după vacanța petrecută la țară, in curtea blocului înfloriseră lăcrămioarele. Nu pot descrie cat de frumos miros și cat de îmbucurătoare e atmosfera acum!

Lacrimi mici, de bucurie,
Varsă îngerii în noapte,
Feerie, reverie
De miresme și de șoapte.

Iar în tainică umbrire,
Zâna florilor coboară
Peste blânda adormire,
Cu-n sărut le împresoară...

Rușinate se apleacă,
Toate strânse laolaltă,
Și se-ascund ca într-o joacă
În culcuș de frunză-naltă.

În sclipiri de rouă sfântă,
Zorii le mângâie fața,
Domnul iar binecuvântă
Lăcrămioarele și viața!...
  

-Camelia Ciubotaru 



Cum se schimbă în Postul Mare întreaga atmosfera de acasă (2)



Comportamental

Suntem datori să exersăm altruismul și tăcerea. Fiecare știe care îi este măsura și care îi sunt neputințele în raport cu ceilalți oameni, simțim cum putem da dovadă de empatie și evita posibile conflicte din cauza limbuției. Îi încurajăm și pe copii să fie atenți la nevoile celorlalți și să își controleze cuvintele. 

Lecturi

Cine își dorește poate citi zilnic câte o catismă din Psaltire, eventual putem face parte dintr-un grup care o face zilnic, astfel încât în timpul celor 7 săptămâni să o parcurgem integral de două ori și jumătate, iar în cazul unui grup de 20 de persoane se împlinește lecturarea zilnică a întregii Psaltiri.

Din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Cretanul putem citi zilnic câte o cântare. Este scurt, dar foarte mișcător și folositor, să nu ne limităm la a participa la biserică la deniile în cadrul cărora se parcurge în prima și în a cincea săptămână.

La acestea se adaugă lecturile duhovnicești. Eu nu am reușit să citesc mai nimic, dar am încercat mai mult decât în alte zile să ascult cuvinte de învățătură și să iau aminte. 

Evident, este un timp al renunțării, al jertfei. Mai puțin timp petrecut în mediul virtual (în ciuda simulărilor virtuale ale colțului de rugăciune, aici este locul în care îmi permit să idealizez un pic) și mai multă ancorare în viața reală sunt obiective importante acum, atât pentru noi, cat și pentru copii. 

Postul sa ne aducă binecuvântare tuturor!





Meniu săptămânal din martie



 Din colecția Poezie în farfurie:


Luni


Mic dejun: Budincă de chia cu lapte de migdale și fructe de pădure

Prânz: Supă cremă de linte roșie + Pilaf cu ciuperci și salată de varză

Gustare: Nuci și stafide

Cină: Tartine cu hummus și ardei copt




Marți


Mic dejun: Terci de ovăz cu banane și scorțișoară

Prânz: Ciorbă de legume + Tocăniță de cartofi cu măsline

Gustare: Mere coapte cu nuci și scorțișoară

Cină: Salată de năut cu avocado și roșii




Miercuri


Mic dejun: Smoothie de banane, spanac și lapte de cocos

Prânz: Supă de roșii + Mâncare de mazăre cu mămăliguță

Gustare: Biscuiți de casă cu fulgi de ovăz

Cină: Lipie umplută cu fasole bătută și legume proaspete




Joi


Mic dejun: Tartine cu pastă de avocado și semințe de susan

Prânz: Supă de dovlecel + Dovlecei umpluți cu orez și legume

Gustare: Fructe proaspete (portocale, kiwi)

Cină: Guacamole cu chipsuri din lipie coaptă




Vineri


Mic dejun: Budincă de griș cu lapte vegetal și dulceață

Prânz: Ciorbă de burtă falsă (din ciuperci pleurotus) + Tocăniță de vinete

Gustare: Migdale și smochine

Cină: Chifteluțe de năut cu sos de roșii și salată verde




Sâmbătă


Mic dejun: Sandvișuri cu gem și unt de arahide

Prânz: Supă de chimen + Orez cu curry și legume

Gustare: Popcorn făcut în casă

Cină: Bruschete cu roșii și busuioc




Duminică

Prânz: Supă de legume + Lasagna de post cu ciuperci și spanac

Gustare: Prăjitură de post cu mere

Cină: Salată de quinoa cu legume și semințe


P.S.: Colajele le-am realizat din imaginile generate de IA.

Mărțișor

Realizez ca nu îmi mai plac mărțișoarele. Nu le mai văd ca pe ceva util, mi se pare o povară cumpărarea lor și în plus nu cred în “talismane”, ceea ce vor să reprezinte. Până să mă căsătoresc mă entuziasmam când primeam și căutam să  dăruiesc la rândul meu, am păstrat o parte dintre ele până azi. 
În aceste zile de vacanță, după câteva încercări nereușite de a croșeta fluturași după tutoriale virtuale, fetițele mele au împletit fire albe și roșii și au făcut cu ele brățări pe care au cusut câte trei mărgeluțe tricolore din lemn, cu scopul de a le dărui prietenelor lor. În anii trecuți au oferit metaniere cu biluțe albe și roșii, ca să nu se îndepărteze prea mult de obicei… dar nu fac caz din asta. Astăzi toti lasă impresia ca le sunt indiferente astfel de gesturi, nu ii mai bucură așa cum se bucurau alte generații, în urmă cu cel puțin 15 ani.
Am trecut, totuși, prin târgul de mărțișoare. Unele erau obiecte de arta- unicat, pictate manual, altele erau adevărate kitschuri. Printre mărțișoare se vindeau ursuleți de pluș, săpunuri handmade, aranjamente florale cu flori uscate sau din burete, ghivece cu flori de primavara. 
Ne-am intors senini in curtea noastră să admiram iar ghioceii ce au rezistat eroic gerurilor și zăpezilor, dar fără achiziții, fiindca nu ne permiteam sa cumpărăm acele mici obiecte de artă ce ne-au atras atentia. Poate vom reuși cândva să le facem cu mânuțele noastre… 
Vă doresc tuturor zile de primăvară cu mângâiere!




În papucii mamei

  Aceștia sunt și confortabili, și frumoși 🙂 Uneori, într-o singură zi, viața unei mame trece prin atât de multe vârste, încât seara are im...