În ultimele saptamâni de sarcina femeile își fac bagajul pentru maternitate. Ultimele săptămâni de sarcină ale Fecioarei Maria au fost un timp plin de har și de așteptare. Și ea purta în pântece trupul unui copilaș, dar copilașul său era Însuși Mântuitorul lumii.
Așa cum Fecioara Maria s-a pregătit cu dispoziția de a-și jertfi trupul și voința pentru momentul nașterii, tot așa și noi suntem chemate să ne pregătim pentru primirea lui Hristos prin postul iernii. Nu numai prin renunțarea la alimente sau plăceri… dar să ne asigurăm că Îi pregătim un loc curat, liniștit și primitor.
Știți nerăbdarea aceea de a vedea ființa care a fost una cu tine atâtea luni… Imaginați-vă: fiecare zi însemna încă un pas spre întâlnirea cu Dumnezeu, ce emoție trebuie să fi purtat în sine, în taina iubirii și a dăruirii absolute!
Ce putem învăța de la Maica Domnului?
💎Că rugăciunea ne ține în viață.
Ea vorbea cu Dumnezeu neîncetat, mintea ei era doar la „Fie mie după Cuvântul Tău!”.
Întotdeauna rugăciunea ne ține aproape de Hristos, pentru că numai așa devenim partenerii Săi (de dialog și de actiune); prin rugăciune nu suntem niciodată singuri, pentru că iubirea lui Dumnezeu ne susține chiar dacă nu o conștientizăm, doar să primim să ne facem unelte ale Sale…
💎Că smerenia face așteptarea mai ușoară.
Durerea și neliniștea sarcinii, încercările (la început bârfa oamenilor, plecarea la Sfânta Elisabeta pentru a se liniști într-un mediu familiar, fricile Dreptului Iosif care a primit porunca de a o ocroti, până la pribegia istovitoare de la sfârșitul sarcinii…) nu au făcut-o să cârtească. Cine nu ar cârti? Numai Ea… dimpotrivă, le-a primit cu răbdare, ascultătoare, știind că la capătul lor va veni darul cel mare. Postul ne învață să dobândim așezarea, tăcerea, să nu forțăm lucrurile, să lăsăm harul să lucreze în noi…
💎 Să ne curățăm și sufletul, și trupul.
Desigur, Fecioara Maria își pregătea corpul pentru naștere, dar mai ales sufletul pentru întâlnirea cu Fiul lui Dumnezeu... mă întreb dacă Brâul Maicii Domnului de la Vatoped și de la Kato Xenia l-a purtat cât timp în pântece creștea Hristos…
Postul Crăciunului are aceeași menire: să ne pregătească sufletul pentru a primi Dragostea însăși, Hristos.
La finalul postului, la fel ca atunci, demult, la nașterea Pruncului în Betleem, El Se naște în noi fără a cere petreceri și fast, nici baby shower, nu are nevoie de nimic, doar de tăcerea gurii și de brațe întinse, de inimi largi… să împlinim porunca “lărgiți și voi inimile voastre!” prin renunțare la micimea sufletului, la închidere, la suspiciune. Numai să putem noi primi înlăuntrul nostru iubirea cu care Dumnezeu Însuși ne iubește, așa cum explică părintele Zaharia Zaharou: inima lărgită este inima care poate să sufere, să asculte, să rabde și să iubească fără să se contracte, fără să se apere în mod egoist.
Fiecare zi de post este și pentru noi o zi de sarcină sufletească.
Maica Domnului nu ne lasă de izbeliște în această călătorie. Ea, care L-a purtat pe Dumnezeu și L-a născut în lume, ne arată cum să primim darul vieții și al credinței, deși pe noi ne ia valul, ne îngheață frigul, ne fug gândurile atât de ușor...
Maica Domnului nu ne lasă de izbeliște în această călătorie. Ea, care L-a purtat pe Dumnezeu și L-a născut în lume, ne arată cum să primim darul vieții și al credinței, deși pe noi ne ia valul, ne îngheață frigul, ne fug gândurile atât de ușor...
Dacă păstrăm încredințarea, răbdarea și smerenia ei în suflete, nașterea lui Hristos nu va rămâne un eveniment de acum 2000 de ani, unul doar comemorat melancolic, dar va fi trăită pe viu, la fiecare Crăciun.
