Ce îi dai lui Dumnezeu, CV-ul tău?

- Cum scăpăm de lăcomia de a mânca?

Maica Siluana Vlad:

- Prin post. Întâi și-ntâi, să mănânci până te saturi, dar să nu înghiți până ce nu zici de cinci ori: „Doamne, Iisuse Hristoase”. Ai să vezi că se schimbă ceva!

Lăcomia aceasta este patimă, dar, zice un sfânt, este și neputință. Noi mâncăm pentru că avem probleme sufletești: frică, neliniște… De multe ori, mâncăm din cauza emoțiilor noastre, și nu de dragul de a mânca. Nici nu știm ce-am mâncat. Băgăm automat în gură, doar să mestecăm ceva.

Avem nevoie să învățăm răbdarea:
„Ce simt acum? Parcă simt așa…, că n-am niciun rost.”

„Doamne, dă-mi puterea să rabd starea asta! Vino, Doamne, în starea mea, în starea asta! Dacă-mi este de folos, să fiu cu Tine în ea, dacă nu, vindecă sufletul meu!”
Să învățăm să răbdăm!

Majoritatea dependenților de jocuri sau de alcool se refugiază în drogul respectiv pentru că nu suportă starea de angoasă, de neliniște, de frică, de durere pe care o trăiesc. Să învățăm să răbdăm! Și să-L chemăm pe Dumnezeu în stările acelea.

Eu sunt prescura pe care I-o dau lui Dumnezeu, ca să mă transforme din neputincios în sfânt, în ceea ce are El de lucrat cu mine.

Zicem toți, în gura mare: „Pe noi toți și unii pe alții, și toată viața noastră, lui Hristos, Dumnezeul nostru, să o dăm!”.

Pe cine, ce Îi dai tu lui Dumnezeu? CV-ul tău? Nu! Ci ceea ce trăiești tu acum!

Foame? – „Doamne, vino-n foamea mea!”

Frică? – „Doamne, vino-n frica mea!”, „Doamne, al Tău sunt, mântuiește-mă!”

Bucurie? – „Doamne, Îți mulțumesc, mai ține-o!”

Și tot așa…

Asta este viața! Tot ce simțim, mai ales ce simțim (unele mai vin și de la draci, dar ce simțim) – e viața noastră! E o viață bolnavă, e o viață frumoasă, dă-I-o lui Dumnezeu, ca El să o „prefacă”, așa cum preface Cinstitele Daruri în Sfânta Liturghie. Să le prefacă în „ale Sale”.

Acesta este actul liturgic!

Atunci, nu doar vei scăpa de lăcomia pântecelui, ci te vei și bucura de bunătățile cele pământești cu Domnul.

Dacă nu, să știi că ai să te îmbolnăvești și, dacă nu faci nevoința de voie, ajungi s-o faci pe cea de nevoie.

Doamne, păzește-ne!

(Trăirea ortodoxă în contextul provocărilor de azi, Editura Doxologia)

Gata bagajul?

 

În ultimele saptamâni de sarcina femeile își fac bagajul pentru maternitate. Ultimele săptămâni de sarcină ale Fecioarei Maria au fost un timp plin de har și de așteptare. Și ea purta în pântece trupul unui copilaș, dar copilașul său era Însuși Mântuitorul lumii.

Așa cum Fecioara Maria s-a pregătit cu dispoziția de a-și jertfi trupul și voința pentru momentul nașterii, tot așa și noi suntem chemate să ne pregătim pentru primirea lui Hristos prin postul iernii. Nu numai prin renunțarea la alimente sau plăceri… dar să ne asigurăm că Îi pregătim un loc curat, liniștit și primitor.

Știți nerăbdarea aceea de a vedea ființa care a fost una cu tine atâtea luni… Imaginați-vă: fiecare zi însemna încă un pas spre întâlnirea cu Dumnezeu, ce emoție trebuie să fi purtat în sine, în taina iubirii și a dăruirii absolute!

Ce putem învăța de la Maica Domnului?

💎Că rugăciunea ne ține în viață. 

Ea vorbea cu Dumnezeu neîncetat, mintea ei era doar la „Fie mie după Cuvântul Tău!”. 

Întotdeauna rugăciunea ne ține aproape de Hristos, pentru că numai așa devenim partenerii Săi (de dialog și de actiune); prin rugăciune nu suntem niciodată singuri, pentru că iubirea lui Dumnezeu ne susține chiar dacă nu o conștientizăm, doar să primim să ne facem unelte ale Sale…

💎Că smerenia face așteptarea mai ușoară.

Durerea și neliniștea sarcinii, încercările (la început bârfa oamenilor, plecarea la Sfânta Elisabeta pentru a se liniști într-un mediu familiar, fricile Dreptului Iosif care a primit porunca de a o ocroti, până la pribegia istovitoare de la sfârșitul sarcinii…) nu au făcut-o să cârtească. Cine nu ar cârti? Numai Ea… dimpotrivă, le-a primit cu răbdare, ascultătoare, știind că la capătul lor va veni darul cel mare. Postul ne învață să dobândim așezarea, tăcerea, să nu forțăm lucrurile, să lăsăm harul să lucreze în noi…

💎 Să ne curățăm și sufletul, și trupul. 

Desigur, Fecioara Maria își pregătea corpul pentru naștere, dar mai ales sufletul pentru întâlnirea cu Fiul lui Dumnezeu... mă întreb dacă Brâul Maicii Domnului de la Vatoped și de la Kato Xenia l-a purtat cât timp în pântece creștea Hristos…

Postul Crăciunului are aceeași menire: să ne pregătească sufletul pentru a primi Dragostea însăși, Hristos.

La finalul postului, la fel ca atunci, demult, la nașterea Pruncului în Betleem, El Se naște în noi fără a cere petreceri și fast, nici baby shower, nu are nevoie de nimic, doar de tăcerea gurii și de brațe întinse, de inimi largi… să împlinim porunca “lărgiți și voi inimile voastre!” prin renunțare la micimea sufletului, la închidere, la suspiciune. Numai să putem noi primi înlăuntrul nostru iubirea cu care Dumnezeu Însuși ne iubește, așa cum explică părintele Zaharia Zaharou: inima lărgită este inima care poate să sufere, să asculte, să rabde și să iubească fără să se contracte, fără să se apere în mod egoist.

Fiecare zi de post este și pentru noi o zi de sarcină sufletească.
Maica Domnului nu ne lasă de izbeliște în această călătorie. Ea, care L-a purtat pe Dumnezeu și L-a născut în lume, ne arată cum să primim darul vieții și al credinței, deși pe noi ne ia valul, ne îngheață frigul, ne fug gândurile atât de ușor...

Dacă păstrăm încredințarea, răbdarea și smerenia ei în suflete, nașterea lui Hristos nu va rămâne un eveniment de acum 2000 de ani, unul doar comemorat melancolic, dar va fi trăită pe viu, la fiecare Crăciun.

„Dacă nu poți explica asta unui copil de șase ani, nu înțelegi nici tu pe deplin.”- A. Einstein

 Oare de câte ori mergem la biserică în sărbători și  în duminici, dar nu înțelegem ce se întâmplă în fiecare clipă din Liturghie? Mulți oameni rămân în gând doar cu predica, dar de fapt aceea e cea mai lipsită de importanță, pentru că slujba se poate desfășura și fără ea…

 Copiii văd că se cântă, că preotul se mișcă, că se tămâiază, dar fără note de subsol totul pare un ritual misterios.
 În realitate, fiecare clipă a Liturghiei este o parte din viața lui Hristos, o istorie a mântuirii trăită din nou, aici și acum.
 Sfântul Nicolae Cabasila spunea că Liturghia este „viața lui Hristos printre noi” de la nașterea Lui, până la Înviere și Înălțare.
 De aceea, e bine ca mamele să cunoască aceste noțiuni scrise atât de frumos de Sf Nicolae Cabasila și, simțind pe deplin importanța slujbei, să-i învețe și pe copii s-o iubească.

Împărțirea Liturghiei

Sfânta Liturghie are două părți principale:
Liturghia Catehumenilor (a celor chemați), partea de început, până la momentul când se spune „Cei chemați ieșiți…”. Simbolizează propovăduirea Mântuitorului, chemarea oamenilor la credință și este partea ascultării și a cuvântului.

Liturghia Credincioșilor, partea de taină, care începe cu Heruvicul și merge până la otpust (binecuvântarea finală).
Simbolizează Patimile, Moartea, Învierea și Înălțarea Domnului. Este partea jertfei și a împărtășirii.

Partea I
Liturghia Catehumenilor

Ecteniile
Sunt rugăciunile rostite de diacon și preot („Cu pace Domnului să ne rugăm…”).
Cuvântul ectenie înseamnă „cerere stăruitoare”.
Ele arată dorința noastră de pace, iertare și ocrotire de la Dumnezeu.
Mama poate explica copilului:
„Acum ne rugăm pentru lume, pentru cei bolnavi, pentru pace. E ca atunci când ceri ajutorul Tatălui ceresc pentru toți oamenii.”

Antifoanele
Între ectenii se cântă psalmi scurți (Antifonul I, II și III), care sunt cântări de laudă și bucurie.
Cuvântul antifon înseamnă „răspuns”, poporul răspunde cântării îngerilor.
Putem traduce copiilor
„Acum Îi cântăm lui Dumnezeu ca îngerii, Îi mulțumim că suntem în casa Lui.”

Intrarea mică
Preotul iese cu Sfânta Evanghelie în mijlocul bisericii. Simbolizează venirea lui Hristos în lume, care a început să vestească Evanghelia.
Explicație pentru copii:
„Acum Domnul Iisus Hristos vine să ne vorbească. Să ne închinăm și să-L ascultăm.”

Apostolul și Evanghelia
Se citesc două texte din Noul Testament: Apostolul (scrisori ale Sfinților Apostoli) și Evanghelia (cuvintele Domnului).
Este glasul lui Dumnezeu în Biserică.
Putem atenționa copiii:
„Acum vorbește Hristos. Ce spune azi este pentru noi, ca să știm cum să fim mai buni.”

Rugăciunile pentru catehumeni
Catehumenii erau oamenii care se pregăteau pentru botez, dar nu erau încă deplin membri ai Bisericii. Preotul îi îndeamnă să plece, semn că urmează partea cea mai tainică, rezervată credincioșilor botezați.

Partea II 
Liturghia Credincioșilor

Heruvicul
Cântarea: „Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim…” simbolizează momentul când credincioșii devin asemenea îngerilor, lăsând grijile lumești pentru a-L primi pe Hristos.
Este o chemare la liniște și rugăciune adâncă.
Îi putem atenționa pe copilași:
„Acum îngerii sunt cu noi. Hai să fim și noi cuminți, ca ei.”

Intrarea mare
Preotul iese cu darurile (pâinea și vinul), simbolizează ducerea lui Hristos spre jertfă, drumul Său spre Cruce. Pâinea și vinul sunt aduse pe Sfânta Masă, pregătite pentru sfințire.
Explicăm simplu:
„Acum Îl însoțim pe Domnul spre Golgota, acolo unde ne-a arătat cât de mult ne iubește și ne iartă pe toți.”

Rugăciunile de pregătire și Crezul
După ce sunt puse darurile pe Sfânta Masă, poporul rostește Crezul, mărturisirea credinței.
Fiecare frază e o declarație de iubire față de Dumnezeu.
Copiilor le menționăm că:
„Acum spunem cine este Dumnezeu și în ce credem. E promisiunea noastră către El.”

Anaforaua liturgică (sfințirea darurilor)
Cuvântul Anafora înseamnă „înălțare”.
Este rugăciunea prin care preotul aduce jertfa lui Hristos Tatălui Ceresc. Aici se petrece minunea: pâinea și vinul devin Trupul și Sângele Domnului, prin lucrarea Duhului Sfânt.
Este centrul întregii Liturghii.
Mama poate șopti copiilor, îngenunchind toți:
„Acum vine Hristos între noi. Facem liniște și spunem în inimioară: Te iubesc, Doamne!”

Rugăciunile pentru vii și adormiți
Ne rugăm pentru întreaga lume, pentru cei bolnavi, pentru cei plecați la Domnul.
Este semnul că iubirea lui Hristos îi învăluie pe toți.

Tatăl nostru
Rugăciunea fiilor către Tatăl Ceresc.
O spunem împreună, ca o singură familie.
Este pregătirea pentru primirea Sfintei Împărtășanii.

Împărtășirea
În momentul unirii cu Hristos,cei pregătiți primesc Trupul și Sângele Domnului, ca hrană a vieții veșnice.
 Mama poate sfătui:
„Acum Domnul vine în suflețelul tău. Mulțumește-I și păstrează-L acolo.”

Mulțumirea și otpustul
La final, preotul mulțumește pentru toate darurile primite și binecuvântează poporul.
Este ca Înălțarea Domnului, Hristos pleacă, dar rămâne în inimile celor care L-au primit.

Înțelesul duhovnicesc general (după Sf. Nicolae Cabasila)

• Liturghia este viața lui Hristos trăită în Biserică.

• În prima parte, Hristos ne cheamă și ne vorbește.

• În partea a doua, Hristos Se jertfește și ne unește cu El.

• Totul ne pregătește pentru împărtășire, pentru a trăi cu Hristos în inimă.

de mult ajutor, a fost recent reeditată și îmbunătățită 

Rugăciunea mamei către Sfânta Cuvioasa Parascheva de la Iasi

Sfântă Cuvioasă Parascheva, floare aleasă a Moldovei și mireasă a lui Hristos, care ai iubit curăția și smerenia mai mult decât toate comorile lumii, primește rugăciunea mea de mamă neputincioasă, care caută la tine sprijin și milă!

Tu, care nu ai avut fii trupești, dar ai purtat în inima ta durerile tuturor celor necăjiți, roagă-L pe Domnul pentru copiii mei, (nume), să le dăruiască sănătate, înțelepciune și inimă curată, să crească în frică de Dumnezeu și în iubire față de oameni.

Ocrotește-i, Sfântă Maică, de toată primejdia și învăluirea celui rău, păzește-le trupul de boală și sufletul de păcat, iar pe mine, mama lor, întărește-mă în răbdare și blândețe, ca să fiu pentru ei pildă bună.

Adu-ți aminte, Cuvioasă Maică Parascheva, de toate mamele care plâng, de cele care se roagă pentru fiii plecați departe, de cele care și-au pierdut copiii, și de cele care poartă în pântece prunci, binecuvântează-le și le dăruiește nădejde.

Fii tu acoperământ și rugătoare pentru casa mea, și nu mă lăsa în ceasul încercării, întinde-ți mâna ta cea binecuvântată și du rugăciunea mea la Tronul Domnului.

Așa, Sfântă Cuvioasă Parascheva, roagă-te pentru noi, ca prin rugăciunile tale să dobândim mila lui Hristos și împreună cu tine să-I cântăm în veci:

Slavă Ție, Doamne, pentru toate!

Amin.

Țara arde și baba se piaptănă

 Este ziua Sfântului Ilie, cel ce a chemat focul din cer si oamenii la trezire.

An de an, când îl pomenim, mă trece un fior. Sfântul Ilie nu este blând ca ceilalți sfinți, el nu se face cunoscut prin șoapte dulci și mângâietoare, îl caracterizează asprimea: strigăt, tunet, mustrări și foc care curăță.

El nu s-a lăsat amăgit de aplauze, nu s-a mulțumit cu o viață „comodă”, în schimb a ieșit în pustiu, la rugăciune. 
Cred că ne e greu să-L privim pe Sfântul Ilie așa familiar, pentru că el ne arată și focul din lume, și focul care lipsește din noi și uneori ne doare.

„Țara arde și baba se piaptănă…”
O vorbă veche, aproape folosită în glumă. Dar dacă o spui încet și rar începe să devină o durere. Țara chiar arde…
Copiii ni se culcă flămânzi fie de paine, fie de afecțiune.
Tinerii zâmbesc larg în poze afișate în spațiul virtual, dar se luptă cu depresia în tăcere.
Familii întregi trăiesc iadul departe de Hristos.
Oamenii nu mai găsesc rostul vieții și se sting pe dinăuntru, încet.
Ne tulbură zvonuri de războaie, boală, se simte confuzie, vârtej de griji și lipsă de sens.
Și chiar în acest peisaj… noi ne pieptănăm. Încă ne preocupă buclele perfecte, vacanțele exotice, numărul de urmăritori și de like-uri, meniul bogat al fiecărei săptămâni, rochia de petrecere, tematica aniversării ce va urma.

Nu, toate acestea nu sunt rele în sine, însă pun stăpânire pe noi și devin tot ce ne mai interesează, ne pieptănăm cu ele… în timp ce casa și orașul și țara noastră ard.
Toate ard de foame de Dumnezeu, de sens, de iubire adevărată.

Și totuși cum se împacă această durere cu porunca:
„Bucurați-vă pururea, rugați-vă neîncetat”?
Cum putem să ne bucurăm, când vedem atâta durere?
Găsim răspunsul chiar în viața Sfântului Ilie: după ce a înfruntat prorocii minciunii și a văzut poporul căzând în necredință a fugit în pustiu. Acolo, în pustiu, în durere și în singurătate, Dumnezeu i-a vorbit printr-o adiere lină.

Cu alte cuvinte bucuria nu vine din evadare, dar este adusă de căutarea și chemarea prezenței blânde a lui Dumnezeu, fără a fugi de durere, punând-o înaintea Lui, cu nădejde. Adevărata bucurie nu înseamnă să închizi ochii la ce se întâmplă, înseamnă să știi că, deși lumea arde, în tine poate arde candela credinței care luminează, încă nu s-a stins, și orice speranță este aducătoare de bucurie.

Nu pot eu salva lumea, dar îmi pot mângâia copiii, pot face o rugăciune pentru tinerii rătăciți, pot deveni o babă care nu-și piaptănă  părul, ci își aranjează inima și o face curată, vie, primitoare pentru Hristos.

În cinstea Sfântului Ilie, poate ar fi bine să ne întrebăm unde ne arde casa sau unde am lăsat focul lui Dumnezeu să se stingă…?

„Doamne, pune și în mine un strop de lumină: dragostea care nu piere.”

Între coach și Hristos

 

Am cunoscut în urmă cu câteva luni o doamnă-coach pentru mame. La finalul lansării sale de carte, am stat la rând să îmi semneze volumul pe care tocmai îl cumpărasem. Am schimbat câteva vorbe și mi-a oferit o îmbrățișare prin care mi-a insuflat o stare de entuziasm, de dorință puternică de a depăși starea debusolantă în care mă aflam atunci.

Dar… recent cineva mi-a atras atenția asupra faptului ca la Facultatea de Teologie, în anul 4, la Misiologie se discută și despre coaching- care “se infiltrează în credința ortodoxă ca un vierme care mănâncă din seva plantei”.

În ultima vreme, tot mai multe mame ortodoxe ajung poate din epuizare, poate din dorință sinceră de a se vindeca și de a-și înțelege rădăcinile la coach pentru mame. 

Tonul blând, temele sensibile, vorbirea despre „copilul interior”, despre „vindecare” și „rădăcini” pot părea foarte potrivite nevoilor noastre.

Ca femei care vrem nu doar echilibru emoțional, ci și viață în Hristos, e firesc să ne întrebăm:
Ce pot primi cu folos? Ce trebuie să trec prin filtrul credinței? Și ce e bine să evit cu totul?



Ce poate fi de folos, cu discernământ și rugăciune

1. Îndemnul de a ieși din automatismul cotidian, oprirea din haosul zilnic. E bine. Dar pentru noi, oprirea capătă sens dacă devine și prilej de liniștire și rugăciune, nu doar de reflecție la sine.

 2. Observarea emoțiilor și a tiparelor interioare, înțelegerea a ce declanșează reacțiile tale. Dar Ortodoxia ne cheamă la mai mult: nu numai să înțelegem, ci și să ne vindecăm prin pocăință și lucrarea harului.

 3. Grija față de propria persoană, o mamă are și ea nevoie de grijă. Dar îngrijirea adevărată vine din încredințarea oboselii noastre lui Hristos, nu numai din „ritualuri de reconectare cu sine”.

 4. Dorința de a comunica mai blând în familie este un scop bun. Dar blândețea nu se obține prin exerciții psihologice, ci prin rugăciune și luptă cu mânia, frica și răbdarea, este o virtute, este un rod al dobândirii Duhului Sfânt.

Ce este bine să evităm sau să privim cu precauție

 1. Credința că „vindecarea e în tine”
Ni se spune că „ai tot ce-ți trebuie în interiorul tău”. Dar, pentru o mamă ortodoxă, adevărul e că vindecarea e în Hristos, nu în propriile forțe.

2. Întoarcerea obsesivă în trecut și în sine
Riscăm să ne pierdem în „copilul interior”, în „răni” și „povești din copilărie”, fără să privim la Hristos, Cel care ne cheamă la înnoire, nu la analiză fără sfârșit.

 3. Ocolirea păcatului și a pocăinței
Coachingul vorbește despre durere, dar nu despre păcat și iertare prin har. Viața duhovnicească nu este numai terapie, ci luptă, Cruce și Înviere.

4. Limbaj spiritual amestecat cu termeni new age
Expresii ca „aliniere”, „energie feminină”, „manifestare”,”voci interioare”, “vibrații înalte” par inofensive, dar vin din alte spiritualități. Pentru sufletul ortodox, pot fi hrănitoare pe moment și înșelătoare pe termen lung.

Cum putem merge cu grijă, fără frică?

Întreabă-ți duhovnicul: „e potrivit ce urmez aici?”

Roagă-te: „Doamne, nu mă lăsa să iau drept lumină ceea ce nu e de la Tine.”

Citește și mărturii ortodoxe despre suferință și vindecare: Sfinții contemporani vorbesc adesea, luminați de Dumnezeu, despre rănile noastre, dar din perspectiva hriatocentrica, , nu egocentrică.



🌺 Așadar…

Da, poți învăța ceva bun din coaching, numai să nu iei totul ca pe hrană sigură pentru suflet.
Ca mame, avem nevoie de sprijin, avem nevoie mai ales de rădăcini puternice în Hristos. Vindecarea vine, dar nu vine numai prin exerciții sau introspecție, ci și prin pocăință, iertare, rugăciune și har.
Fii cu inima plină de trezvie!

Mângâietorul

 Astăzi Biserica întreagă serbează Pogorârea Duhului Sfânt, numită și Duminica Rusaliilor – ziua în care Dumnezeu a trimis peste apostoli focul ceresc al iubirii Sale, iar Biserica s-a născut întru puterea Duhului.
Este una dintre cele mai mari sărbători ortodoxe, ziua în care harul lui Dumnezeu a început să lucreze în oameni nu doar din afara, ci și dinlăuntrul lor, ca suflare vie și luminătoare.

Ucenicii lui Hristos, adunați în rugăciune, așteptau o promisiune: puterea de sus (care face din oameni slabi- stâlpi ai Bisericii, martori neînfricați și sfinți, aceeași putere care coboară la Botez, care lucrează în Taine, care dă viață Bisericii și care poate lucra și în inima noastră, dacă o dorim).
Deodată, un vuiet ca de vânt a umplut casa, și limbi de foc s-au așezat peste fiecare. Nu un foc pământesc, ci focul Duhului, care arde fără să mistuie, aprinde fără să distrugă.
Apostolii au început să vorbească în limbi necunoscute, iar oamenii din toate neamurile i-au înțeles, pentru că Duhul este Cel ce face unitatea și înțelegerea posibilă. 

Sf. Simeon al Tesalonicului spune că „prin Pogorârea Duhului Sfânt, apostolii au primit plinătatea harului”, devenind episcopi prin harul dumnezeiesc.

Ca mamă, le explic celor mici că acel foc nu era ca flacăra care frige, ci ca o lumină în inimă. Duhul Sfânt e suflarea lui Dumnezeu care ne face vii, buni și curați. Îl simțim când ne rugăm, când iertăm, când ne bucurăm de tot ce este frumos.

La finalul Liturghiei de Rusalii, în multe biserici ortodoxe românești se binecuvântează ramuri verzi de tei sau nuc. 

Acest gest simbolizează viața și reînnoirea adusă de Duhul Sfânt si ne amintește că, prin Duhul, Biserica este un nou Rai înverzit, iar noi- mlădițe vii; evocă vuietul vântului care a adus Duhul, precum foșnetul frunzelor mișcate de adiere.

 Activități pentru copii- Duhul Sfânt în chip de porumbel

Confecționăm un porumbel din hârtie albă, iar pe aripi scriem roadele Duhului:

-Dragostea – când iubești pe toți, fără să aștepți ceva în schimb.

-Bucuria – când te bucuri chiar și fără un motiv material, pentru că Îl ai pe Dumnezeu.

-Pacea – când nu te superi ușor și e liniște în sufletul tău.

-Răbdarea – când aștepți fără să plângi sau să te superi.

-Bunătatea – când vorbești frumos și ajuți.

-Facerea de bine – când faci fapte frumoase pentru alții.

-Credința – când crezi în Dumnezeu cu tot sufletul.

-Blândețea – când nu țipi, nu lovești, ci ești calm.

-Înfrânarea – când te oprești din lucruri rele, chiar dacă îți vine să le faci.

 💠Punem porumbelul la vedere ca să luăm mereu aminte la roadele dorite.

Rugăciunea mamei pentru astăzi 

Duhule Sfinte, dătătorule de viață, coboară și peste casa noastră. Învață-i pe copiii mei să Te iubească, să Te caute, să Te asculte.

Fă din inimile lor candele aprinse, și din glasul lor un cântec curat care Îl laudă pe Dumnezeu. Amin

Lăptuci

 

Deși Cuviosul Porfirie nu a scris tratate științifice despre alimentație, în scrierile cu învățăturile sale există o mențiune interesantă în legătură cu lăptucile (salata verde).
Sfântul Porfirie sfătuia să nu se consume lăptucile seara, idee care apare în mai multe mărturii despre viața și cuvintele sale:

„Lăptucile mâncate seara întunecă mintea, nu ajută rugăciunea.”

Contextul nu este unul medical, ci duhovnicesc- Sfântul Porfirie, fiind un om al rugăciunii neîncetate, observa ce alimente îl ajutau sau îl încurcau în lucrarea lăuntrică.

Lăptuca are un efect calmant (conține lactucină, o substanță cu efect ușor sedativ). Mâncată seara, poate induce o stare de moleșeală sau somnolență. Pentru cineva care vrea să se roage cu mintea limpede, asta poate fi un obstacol. Nu este ceva interzis, ci un sfat pentru discernământ, în special pentru cei care practică rugăciunea cu atenție și vor să evite orice moleșeală mentală. În alte contexte (cum ar fi pentru cineva cu insomnii), lăptuca poate fi chiar recomandată seara, tocmai pentru efectul liniștitor.
Lăptuca (salata verde, cum mai este numită) este foarte versatilă și poate fi folosită într-o mulțime de rețete, nu doar în salate clasice, deși nouă ne place să o consumăm (copiii se joacă de-a iepurașii 🤭) doar spălată, simplă, ca snack, însemnez aici alte câteva idei:

1. Salată verde clasică cu zeamă de lămâie și ulei: lăptucă, ceapă verde, ridichi, ulei, lămâie, sare, piper.

1. Salată cu ou fiert și muștar: lăptucă, ouă fierte, dressing cu muștar, miere, oțet și ulei.

1. Salată cu ton și măsline: lăptucă, ton din conservă, măsline, roșii cherry, ceapă roșie.

1. Salată cu brânză de capră și nuci: lăptucă, brânză de capră, nuci prăjite, miere, oțet balsamic.

1. Salată cu piept de pui la grătar, cu lăptucă, crutoane, parmezan, dressing Caesar

1. Salată cu avocado și ou poșat: lăptucă, avocado, ou poșat, semințe de dovleac sau floarea-soarelui.

7. Supă cremă din: salată verde, cartofi, ceapă, usturoi, smântână sau lapte, la blender.

7. Ciorbă ardelenească de lăptucă, usturoi, afumătură, ou, smântână, oțet.

7. Supă asiatică cu salată verde- adăugată la final într-o supă cu tăiței de orez, ghimbir, usturoi și sos de soia.

7. Lăptucă sotată cu usturoi și ulei de măsline- gătită rapid în wok, se poate servi cu niște cartofi copți și telemea

10. Lăptucă umplută cu carne tocată- frunzele întregi sunt folosite ca „ambalaj” pentru amestec de carne, orez, sos de soia.

10. Omletă cu lăptucă- tocată, adăugată în ouă bătute, cu puțină brânză

10. Tocană cu lăptucă și orez la fel ca spanacul, lăptuca poate fi tocată și gătită cu orez și usturoi

10. Lăptucă cu ouă ochiuri- se călește puțin, se adaugă usturoi, se fac cuiburi și se sparg ouăle.

15. Wrap-uri cu lăptucă, humus și legume

15. Sandviș cu ou fiert, lăptucă și maioneză

15. Burgeri cu frunze de lăptucă în loc de chiflă (low carb)

15. Tacos de lăptucă (frunza ține loc de tortilla)

19. Smoothie verde cu lăptuci, banană, măr, suc de lămâie, apă sau lapte vegetal.

20. Pesto de lăptucă, din frunze mixate cu nuci/caju hidratate, parmezan, usturoi, ulei de măsline.

21. Suc detox cu salată verde- combinată cu țelină, lămâie, ghimbir, castravete.

Consumul lăptucilor se recomandă așadar persoanelor cu tensiune interioară, stres sau insomnie, celor care țin posturi alimentare și au nevoie de hrană ușor digerabilă, ca și celor care își doresc o hrană liniștită, care nu „aprin­de” simțurile.

1,2,3. Cine are prioritate?

Câteva idei din notițele pe care le-am luat ascultând și citind de-a lungul vremii învățături și sfaturi ale părinților sau terapeuților:

 „Unu” este singurătate, închis în sine.
„Doi” este luptă, atracție și respingere.
„Trei” este începutul comuniunii.
Acolo începe iubirea care se dăruiește și unește.

Primul număr care depășește singurătatea (1) și tensiunea dualistă (2) este 3. Această comuniune treimică este reflectată în familie, unde soțul, soția și copilul formează o unitate în iubire. Astfel, familia devine o icoană vie a Sfintei Treimi, depășind singurătatea individuală și tensiunile dualiste (Pr Teologos).

Relațiile „în doi” pot fi instabile dacă nu apare ceva care le dă stabilitate și perspectivă. De aceea se spune adesea că „relația de cuplu se maturizează abia după apariția unui copil”, sau când amândoi își asumă un țel comun. Altfel, se consumă în conflict sau rutină.

În viața de familie, una dintre cele mai mari provocări pentru o mamă este păstrarea echilibrului între dăruirea față de copil și legătura profundă cu soțul ei. Un sfat înțelept, pe care îl regăsim și în gândirea unor terapeuți contemporani precum Barbara O’Neill, este acesta: locul copilului nu este între soți, ci lângă mama lui – temporar, nu definitiv. Și copiii, și soții, trebuie să știe ca relația dintre părinți are prioritate, căci aceea a fost de la început. 

Atenția totală acordată copilului poate, fără să ne dăm seama, să rupă legătura cu soțul. Relația conjugală este temelia familiei și nu trebuie neglijată, pentru că dragostea dintre soți este izvorul de siguranță și echilibru pentru copil.

Un sfat practic: copiii au nevoie să fie culcați devreme. Nu doar pentru sănătatea lor biologică, ci pentru ca mama să aibă timp seara să fie și cu copilul (să-l adoarmă, să-l alăpteze, să-l liniștească), dar apoi să se întoarcă lângă soțul ei. Barbara recomandă ca mama să doarmă o parte din noapte cu bebelușul, dar și o parte cu soțul – păstrând astfel unitatea dintre părinți.

📿 Familia este, în viziunea ortodoxă, o „biserică de acasă”. In această biserică, mama și tata trebuie să rămână uniți, în rugăciune, în dragoste și în înțelepciune – pentru ca și copilul să crească în har și lumină. 

Să ne întrebăm și să avem grijă:

💠Îmi las relația cu soțul să fie „invadată” de dragostea pentru copil?

💠Îmi fac timp pentru soțul meu, chiar și în mijlocul oboselii de zi cu zi?

💠Privesc familia mea ca pe o icoană vie a iubirii dumnezeiești?

Dacă răspunsurile la întrebările de mai sus ne descoperă zone de dezechilibru, nu e motiv de descurajare, ci un prilej de întoarcere. Hristos ne cheamă la o iubire care unește, care pune rânduială în inimi și în relații. Familia este un loc al sfințirii prin răbdare, iertare și dăruire.

🔔 Nu trebuie să fim „totul” pentru copilul nostru, ci să-i oferim un cămin în care vede iubirea părinților, respectul reciproc și rugăciunea.

🕯️ Nu trebuie să ne „pierdem” unul în altul, ci să-L așezăm pe Dumnezeu în mijlocul relației noastre, iar El ne va învăța cum să ne iubim și să ne creștem copiii.

„Dacă doi oameni se iubesc și Îl pun pe Dumnezeu între ei, atunci orice greutate poate deveni scară spre cer.”

— Părintele Teofil Părăian

💞 Așadar, să ne rugăm unii pentru alții, soț pentru soție, mamă pentru copil, și toți împreună pentru pacea și sfințirea familiei – această mică biserică de acasă.