Am început anul cu vești triste… ieri s-a sfârșit viața pământească pentru Petru, un prieten al copiilor mei adolescenți, un tânăr de 20 de ani. Era plin de viață. În noaptea de anul nou s-a făcut priveghere pentru el, se afla de scurtă vreme la spital în stare gravă. Fuseseră la colindat împreună cu puține zile înainte, în toate fotografiile și filmările apare zâmbind larg. El era conștient ca are probleme de sănătate, dar acestea nu l-au făcut ursuz, era foarte comunicativ, cald, prietenos și foarte activ.
În seara aceasta copiii au fost la priveghi. Au venit abătuți și îngândurați. Ce le-aș putea spune eu?
Să secere moartea un tânăr este o lecție pentru ceilalți. Sper să fie o atenționare a conștiinței pentru copiii mei, care sunt departe de a înțelege moartea asemenea Sfinților Brâncoveni tineri…
Am cunoscut un băiețaș care s-a întâmplat să ajungă într-o zi într-un loc foarte plăcut, un loc serios, oarecum, şi frumos. Un băieţaş care avea, poate, vreo zece ani. Şi iată că el a spus: „Aici e atât de bine şi frumos; aş vrea să mor aici”. Avea încă toată viaţa înainte! De unde astfel de gânduri? Însă aceasta a fost un fel de pauză… În viaţa lui s-a deschis dintr-odată ceva neobişnuit pentru dânsul şi el a grăit aşa. Iată. Pentru ca un calculator să scoată un asemenea gând, cu totul nou, ar fi trebuit să facă miliarde de calcule în fiece secundă, iar calculatoarele cele vechi ar fi avut nevoie de câteva zile, pe când în sufletul omenesc se naşte dintr-odată un astfel de gând. Vedeţi, ce bogăţie, ce maşinărie avem sub stăpânirea noastră… nu ştiu unde… şi în inimă, şi în cap, şi în trup în acelaşi timp… Şi muzica e un fel de limbă străină mai ciudată; ea traduce, într-un chip oarecare; în toate aceste situaţii, ea este ca un fel de mijlocitor.
Fotograf: Călin Nemeș
“Cântul inimii – puterea cuvântului şi a muzicii”- Arvo Pärt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu