Tăcere cu rost și cuvinte cu folos

 Vorbirea este mai multă decât tăcerea, iar opinia a devenit monedă de schimb în orice conversație și adesea mă întreb: ce ar trebui să vorbim între noi, femeile, ca să ne fie de folos sufletului? 

 Există subiecte care nu ne zidesc, ba dimpotrivă, ne dărâmă liniștea, curăția inimii și viețuirea în Hristos.
În învățătura Bisericii Ortodoxe, un subiect devine nepotrivit nu pentru că e interzis în mod artificial, ci pentru că aduce vătămare sufletului, creează prilej de păcat sau întunecă mintea. 

 Apostolul Pavel ne spune: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos” (1 Corinteni, 6, 12). 

Astfel, subiectele de evitat în conversațiile dintre femei ar fi cele care: 

💠 judecă sau bârfesc pe aproapele („Nu vorbi de rău pe nimeni” – Tit 3,2);
💠 stârnesc curiozități păcătoase (despre relații intime, lucruri rușinoase sau necuviincioase); 
💠 promovează vanitatea, nemulțumirea, invidia (discuții excesive despre modă, statut social, avere, comparații între copii, etc.);
💠 sunt dominate de frică, deznădejde sau plângere permanentă fără dorința de vindecare duhovnicească.

Pe de altă parte, există subiecte care nu doar că sunt îngăduite, dar sunt de mare folos sufletului, de adus în discuție.

 Sfântul Isaac Sirul spune: „Mai mult folos aduce tăcerea cu pricepere decât cuvântul fără înțeles.” Dar și cuvântul spus la vremea potrivită are putere tămăduitoare.

 In ceea ce privește subiectele care pot aduce lumină și pace în discuțiile dintre femei, acestea sunt câteva exemple:

💠 mărturii de credință, povești despre cum a lucrat Dumnezeu în viața cuiva;
💠împărtășirea unor experiențe de creștere duhovnicească, fără trufie și cu discernământ;
💠 cuvinte de încurajare, sprijin, mângâiere între mame, surori, prietene; 
💠 întrebări despre cum să trăim mai aproape de Hristos, cum să ne rugăm, cum să postim cu folos, cum să creștem copiii în credință;
💠 lectura împreună a unei cărți duhovnicești, a unei vieți de sfânt sau a unui psalm.

Dar nu întotdeauna este nevoie de vorbire, tăcerea poate fi o binecuvântare. 

Uneori, tăcerea între femei poate aduce mai mult apropierea, poate fi mai vindecătoare decât orice cuvânt. Tăcerea nu judecă, nu compară, nu se grăbește să dea sfaturi. Prezența caldă și blândă a unei surori în Hristos poate fi o mângâiere tainică. Rugăciunea tăcută făcută împreună poate schimba mai mult decât o mie de cuvinte.

Politica este un subiect aflat între responsabilitate și sminteală.
Subiectele legate de politică nu sunt în sine păcătoase, dar au o nuanță delicată, mai ales într-un context creștin-ortodox, unde discernământul și păzirea inimii sunt virtuți fundamentale. Acestea sunt adesea riscante duhovnicește din câteva motive esențiale:
💠 Provoacă dezbinare
Discuțiile politice tind să nască părtinire (țin cu „ai mei” orbește), judecată (despre „ceilalți” ca fiind rătăciți, răi, lipsiți de minte), mânie (care tulbură sufletul și face loc diavolului – cf. Efeseni 4, 26-27).
Chiar și între oameni bine intenționați, politica poate rupe prietenii, tulbura familii și întuneca rugăciunea. Dacă o discuție politică aprinde patimi (mânie, dispreț, superioritate), nu mai este de folos.
💠 Distrage atenția de la nevoința personală
Ortodoxia nu este evadare din lume, dar nici activism orb. Când ne consumăm energia vorbind despre nedreptățile sistemului, incompetența conducătorilor sau pericolele sociale, ne putem pierde atenția de la propria inimă, unde trebuie să se dea lupta cea adevărată. Sfântul Paisie Aghioritul spunea:
„Dacă omul se ocupă numai cu ce fac alții, va fi toată viața tulburat. Să înceapă cu el.”
💠 Poate naște deznădejde sau ură.
Unele teme politice induc o viziune pesimistă, apocaliptică în mod superficial, fără nădejde în pronia lui Dumnezeu. Asta e o cursă subtilă: te face să crezi că totul e pierdut, că nu mai e nimic de făcut, că lumea merge spre prăpastie – uitând că Hristos este Domnul istoriei, nu liderii pământești.

Totuși, în anumite contexte, cu maturitate și discernământ, unele aspecte politice pot fi discutate  în sens civic, informativ, fără înverșunare (de exemplu: ce legi se dezbat, cum afectează familia, școala, Biserica); dacă sunt legate de apărarea valorilor creștine (ex: educația sexuală impusă în școli, avortul legalizat, redefinirea familiei); pentru a încuraja implicarea conștientă și responsabilă, nu pasivitatea – dar mereu cu duhul blândeții și cu rugăciune.

Cuvântul Sfântului Serafim de Sarov rămâne valabil:
„Dobândește pacea, și mii de oameni din jurul tău se vor mântui.”

Deci discuțiile politice nu sunt tabu prin definiție, dar trebuie abordate cu mare grijă, cumpătare și inimă curată. Dacă simțim că ne pierdem pacea, ne aprindem în judecată sau ne îngrijorăm fără măsură, atunci e mai bine să păstrăm tăcerea și să ne rugăm. Adevărata schimbare începe în suflet, nu în urnele de vot.

Cuvintele noastre sunt asemenea firului de lumină care se strecoară printr-o fereastră mică. Dacă sunt curate și limpezi, încălzesc, luminează și aduc viață. Dacă sunt tulburi, agitate sau pline de praf, umbresc sufletul și îl îngreunează.
În grădina inimii, unele semințe se plantează cu tăcere, altele cu un cuvânt rostit la vreme. Nu toate florile răsar din vorbă multă — unele cresc în tihna rugăciunii, în liniștea împărtășită, în privirea blândă.
Să ne întrebăm, așadar, nu doar ce spunem, ci ce lăsăm să rodească din ceea ce spunem. Poate că adevărata prietenie între femei începe nu acolo unde vorbim neîncetat, ci unde ne ajutăm una pe alta să ascultăm glasul lui Dumnezeu în inimă.

10 îndemnuri către sine pentru aceste vremuri

 

1. Să Îl pun pe Hristos în centrul casei mele, ca lumină călăuzitoare, mângâiere și temelie în orice vreme, dar mai ales în vremuri de încercare.
2. Să mă rog cu stăruință pentru soțul, copiii și familia mea, dar și pentru toți cei aflați în suferință, lipsă și rătăcire, știind că rugăciunea unei mame are putere mare înaintea lui Dumnezeu.
3. Să nu îmi pierd nădejdea în fața necazurilor, ci să am încredere că Dumnezeu rânduiește totul spre folosul nostru veșnic, chiar dacă drumul pare greu sau întunecat.
4. Să îmi păzesc cu grijă mintea și inima de frică și tulburare, ferindu-mă de știri, vorbe sau ispite care slăbesc pacea din suflet și credința în purtarea de grijă a Domnului.
5. Să fiu un izvor de blândețe, iertare și răbdare în familie, știind că duhul casei mele se hrănește din ceea ce port eu în inimă și în cuvânt.
6. Să îmi cresc copiii in Biserică, să trăiască Sfintele Taine ca pe o lucrare de sfințire și schimbare a ființei lor, în frica de Dumnezeu și dragoste de adevăr, învățându-i prin faptă și cuvânt că viața lor are sens doar în lumina lui Hristos.
7. Să sprijin biserica și pe preoții care o păstoresc, cu rugăciune, ascultare și ajutor, căci fără comuniunea cu Trupul lui Hristos toți ne uscăm sufletește.
8. Să lupt împotriva deznădejdii prin recunoștință și smerenie, mulțumind zilnic pentru binecuvântările primite, chiar și cele mici, și aducând laudă lui Dumnezeu în toate.
9. Să îmi păstrez demnitatea și curăția inimii, ferindu-mă de vorbe deșarte, bârfe, nemulțumiri și judecăți, pentru ca pacea Duhului să rămână în mine.

10. Să mă aflu, prin mila lui Dumnezeu, între cei pe care El îi va întări să treacă cu bine prin cele ce vor veni. Să mă lumineze Domnul și, dacă este cu voia Lui, să pot fi o întărire smerită pentru alte femei, mame și soții, împărtășind cu dragoste și discreție din ceea ce El mi-a dăruit, ca să nu rămânem singure în lupta cu lumea, ci să ne sprijinim una pe alta în nădejde.

    
    

Frumusețea cumințeniei

Se întâmplă uneori să mă întreb singură de ce mă port așa simplu. Sau de ce nu mă las, din când în când, influențată de modă, de culorile „în tendințe”, de ceva mai îndrăzneț. Și îmi reamintesc răspunsul: imi e adânc întipărită în suflet o vorbă pe care o spunea adesea duhovnicul meu din adolescență: „Felul în care te porți și te îmbraci e o prelungire a felului în care te rogi.”

Ca femeie, ca mamă, ca soție de preot, am simțit de multe ori cât de mult contează nu doar ceea ce spunem, ci și ceea ce arătăm prin viața noastră de zi cu zi. Haina nu este totul, desigur. Dar modestia, cumințenia, curăția sunt ca niște flori: se simt, nu strigă, dar lasă mireasmă.

Am citit cândva printre cuvintele Sfântului Paisie Aghioritul:
„Frumusețea femeii este smerenia, buna-cuviință. Hristos nu Se uită la hainele noastre, ci la inima noastră. Dar, ceea ce purtăm arată ce avem în inimă.”
A spus-o simplu, dar adânc. Pentru că, de fapt, nu e vorba de interdicții sau reguli. E vorba de alegeri care izvorăsc din iubire: din iubirea față de Dumnezeu și din dorința de a nu stârni în jurul nostru tulburare, ci pace.

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul, pe care l-am îndrăgit mult în ultimii ani, ne îndeamnă la ceva și mai greu, dar și mai frumos:
„Simplitate și bunătate — asta-i totul pentru a dobândi harul dumnezeiesc.”

Trăim într-o lume agitată, plină de imagini, de presiuni, de comparații. Dar am descoperit că în locul unde locuiește simplitatea vine și libertatea. Libertatea aceea interioară care te ajută să nu mai fii înfricoșat de ce spune lumea, ci atent la ce șoptește Dumnezeu în inimă.

Mi-a luat ani buni să înțeleg că haina poate fi o mărturisire tăcută. Fără ostentație, fără judecată. Doar o prezență liniștită care spune: „Sunt a Domnului.” Îmi aleg hainele cu gândul că vor vorbi înainte ca eu să o fac. Că vor reflecta nu cât de „la modă” sunt, ci dacă sunt în pace cu sufletul meu.

Despre culori și căldura discreției

Mi-au plăcut întotdeauna culorile. Deși aveam tendința să cred că evlavia se măsoară în tonuri de cenușiu, în timp am învățat că nu orice culoare se potrivește oricând, oriunde, cu oricine, nici măcar cenușiul. A fost un proces lent, cu tatonări, cu întrebări, cu rugăciuni. De multe ori, înainte de a ieși pe ușă, îmi întrebam conștiința (nu oglinda) dacă ceea ce port e „cuviincios” și dacă, văzându-mă cineva, ar rămâne cu un gând curat sau cu tulburare.

Am înțeles că și culorile au glas. Unele strigă, altele vorbesc liniștit, altele îmbrățișează privirea fără să o forțeze. Așa am început să aleg tonuri calde, cuminți, care dau sufletului o așezare. Nu pentru că o lege le interzice pe celelalte, ci pentru că am început să simt ce transmite fiecare.

Îmi vine mereu în minte un dialog cu îngerul meu păzitor, văzându-mă în oglindă cu o eșarfă vișinie intensă, aud sfatul lui blând, dar cu sens, șoptit în gândul meu:

„Roșul cere bătaie de inimă, dar uneori e mai bine să tacă și haina, nu doar gura.”
Cândva nu înțelegeam gândul acesta pe deplin. Acum, după ani de trăire aproape de altar, între copii, oameni, spovedanii și liturghii, știu ce înseamnă. Unele culori se potrivesc bucuriei din casă, în prezența soțului, a copiilor. Dar în lume, printre oameni de tot felul, e bine ca hainele noastre să inspire liniște, nu neliniște.

Asta nu înseamnă să trăim în bej și negru, dar să iubim culorile care nu cer să fie privite. Culorile care însoțesc, nu domină. Uneori, o bluză într-un verde frunză, o rochie într-un albastru rugător, un maron pământiu — spun mai mult despre feminitate și frumusețe decât orice ținută îndrăzneață. Pentru că, dacă frumusețea vine din interior, atunci și culoarea care o învelește trebuie să-i semene: caldă, discretă, echilibrată.

De fapt, nu este vorba de modă, ci de măsură. Și această măsură, bunul simț, nu se învață doar din cărți, ci și de la femei credincioase, de la maici, de la mame care au trăit cu crucea pe umăr și cu dragoste în ochi.

Am ajuns să cred că, în lumea noastră zgomotoasă, culorile cuminți sunt o formă de smerenie vestimentară. Ele nu ne ascund, ci ne așază în ochii oamenilor și ai lui Dumnezeu.

Accesorii care nu smintesc: frumusețea detaliului discret

Recunosc, mi-au plăcut mereu lucrurile frumoase. O broșă moștenită de la bunica, o pereche de cercei mici primiți la naștere în dar uitați într-o cutiuță de bijuterii, o batistă brodată, pusă în geantă cu gândul la mama. 

Nu cred că Dumnezeu ne cere să fim monotone sau neîngrijite, ci dimpotrivă. Cred că ceea ce facem cu drag, cu grijă, cu bun-simț poate fi o formă de recunoștință pentru darurile primite.
Dar aici intervine o finețe duhovnicească pe care o observăm mai ales la maicile bătrâne și de la femeile evlavioase pe care le-am întâlnit în sate și mănăstiri: nu tot ce este frumos trebuie și purtat. Nu tot ce ne stă bine ni se și cuvine.

Accesoriile — fie ele bijuterii, genți, eșarfe, încălțări — vorbesc, și ele. Ele pot întregi o ținută aleasă cu bun-gust, dar pot și dezechilibra o haină simplă, atrăgând privirea acolo unde nu e nevoie. Nu este păcatul în obiectul în sine, ci în intenția cu care îl purtăm și în efectul pe care îl are asupra celor din jur.

Modestia nu înseamnă să fii lipsită de frumusețe, ci să fii atentă la măsură, context și folos.
„Nu purta ceea ce atrage priviri străine asupra ta”, își spune o femeie înțeleaptă. „Păstrează lucrurile dragi pentru ceasuri curate.”
Pastrez câteva accesorii simple, de suflet: ceasul, verigheta, inelul Sfintei Ecaterina, cruciulița de la gât. Încerc să port doar ceea ce nu umbrește lumina feței și nu deviază privirea celui care mă întâlnește. Dacă un cercel e prea mare, o brățară prea sclipitoare, o geantă prea țipătoare mă întreb: „De ce aș simți nevoia să atrag atenția?” Dacă răspunsul nu e curat, le las deoparte.

Într-o lume în care totul se vinde cu etichete, cu strălucire și cu vitrină, femeia creștină e chemată la o altfel de eleganță: una a discreției, a curăției inimii, a bunului-gust care nu urmează trenduri, ci adevăruri. Iar un accesoriu purtat cu smerenie poate fi o tăcută împodobire a sufletului… sau, dimpotrivă, o umbră în plus, dacă nu e bine cântărit.

Sunt multe femei în Biserică, simple, necunoscute, care au un chip atât de frumos, deși nu poartă nimic strălucitor. Ochii lor lucesc de pace. Mișcările sunt calme. Hainele, discrete. Și totuși, lasă o amprentă adâncă. Asta e frumusețea pe care o caut eu însămi…

 Frumusețea care rămâne

Nu știm niciodată cine ne privește. Poate o adolescentă care caută un model. Poate un suflet tulburat care are nevoie de o rază de liniște. Poate un om care, fără să spună nimic, se întreabă dacă Hristos mai poate fi întâlnit în lumea asta grăbită.
Și-atunci, ne întrebăm: 

Ce spune haina mea despre mine? Ce las în urmă când trec?
Nu suntem chemate să fim „perfecte”, nici să ne ascundem frumusețea, ci să o împodobim cu înțelepciune, cu simplitate, cu har. Să arătăm că feminitatea nu stă în stridență, ci în echilibru. Că frumusețea adevărată nu atrage atenția, ci o liniștește. Că o femeie care Îl iubește pe Hristos nu are nevoie să se afirme cu voce tare, fiindcă lumina ei se vede fără cuvinte.

O eșarfă purtată cu eleganță, o haină curată, o culoare caldă, o cruce discretă la gât — sunt detalii care spun cine suntem, fără să fim nevoite să explicăm. Sunt felul nostru de a spune: „Doamne, și eu Te urmez, chiar și aici, în mijlocul lumii.”
În fiecare dimineață, când deschidem dulapul, avem o alegere. O alegere tăcută, dar care poate fi o mărturisire a inimii. Să ne rugăm ca Domnul să ne dea înțelepciunea de a purta nu doar haine, ci purtare de grijă pentru sufletul nostru și al celor pe care îi întâlnim.

Și atunci, chiar dacă nu vom fi remarcate, vom fi simțite. Iar frumusețea care izvorăște din inimă  nu se demodează niciodată.

Ocupații

 Alergăm mult, suntem adesea pe drumuri, și o mulțime de oameni sunt cu ochii în telefon tot timpul. Recent am văzut chiar o femeie în toată firea împiedicându-se de un coș de gunoi, căzând și spărgând telefonul din cauza acestei “ocupații”. Ați auzit de “cocoașă de telefon”? Coloana vertebrala ni se deformează din cauza telefoanelor acum. Pentru sănătatea noastră, timpul petrecut mergând pe jos sau cu mașina e bine să îl folosim și pentru suflet.

Sigur, “mersul pe jos face piciorul frumos”, dar poate înfrumuseța și sufletul în același timp… cum?  Fiind atenți la gânduri ziditoare, care să apropie sufletul de Dumnezeu și care alungă risipirea prin:

💠Rugăciunea lui Iisus

Repetarea rugăciunii „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul” ajută la păstrarea minții treze și liniștite.

Rostirea rugăciunilor începătoare, a psalmilor (33, 50, 90) pot fi rostite încet, în minte.

💠Gânduri de recunoștință 

 Mulțumirea lui Dumnezeu pentru darurile primite ajută la o stare sufletească bună.

💠Citirea sau ascultarea textelor duhovnicești 

Dacă e posibil, în mijloacele de transport să ascultăm cuvinte de învățătură ortodoxă, predici, acatiste sau fragmente din cărțile Sfinților Părinți .

💠Observarea creației lui Dumnezeu 

Contemplarea naturii și a oamenilor cu un gând curat și binevoitor poate fi o formă de rugăciune.

💠Reflecția asupra propriilor fapte

 Examinarea conștiinței ajută la corectarea greșelilor și îmbunătățirea vieții duhovnicești.

Evitarea discuțiilor inutile, a gândurilor risipite sau a preocupărilor deșarte contribuie la menținerea unei stări de pace și atenție interioară.

Rutina matinală

 Din ciclul “schimbarea minții”, obiectiv al postului în care ne aflăm…

Pentru a alunga sentimentul de vinovăție (un sentiment foarte toxic) de la sfârșitul unei zile fiindcă nu am reușit să împlinesc tot ce îmi propusesem, am de corectat apucăturile de la începutul zilei. Întrucât “ziua bună se cunoaște de dimineață”…

Trezirea și Rugăciunea (cu minim 30 minute înaintea celor din casa, pentru a profita de liniște; 30 de minute de adunare și rugăciune sunt extrem de importante)
☀️ Scop: Să încep ziua cu calm și intenție.
☀️ Cum: Dedic acum minim 20 minute pentru rugăciune. Sigur, rugăciunea va continua tot restul zilei, fie ea și doar rostită în șoaptă cu buzele sau ținând gândul la Dumnezeu, păstrând permanent dialogul cu El. 
Aceasta mă ajută să îmi centrez mintea și să îmi stabilesc intențiile pentru ziua respectivă.
Plimbare în aer liber (20-30 minute, când duc copiii la școală și drumul înapoi spre casă, eu lucrez de acasă)
☀️ Scop: Să cresc nivelul de energie și să îmi activez corpul.
☀️Cum: Îmi fac un obicei din a ieși la o plimbare scurtă, chiar și în jurul casei. Aerul proaspăt și mișcarea fizică stimulează energia.
Mic dejun sănătos (10 minute)
☀️ Scop: Să echilibrez nivelul de energie pe parcursul zilei.
☀️ Cum: Optez pentru un mic dejun bogat în proteine și fibre. De exemplu, terci de ovăz cu fructe deshidratate și semințe sau ouă cu legume (în afara postului). Acestea combat pofta de dulciuri și susțin energia constantă. Să nu uit de hidratare!
Exerciții de stretching (5-10 minute, am învățat la grădiniță exercițiile de înviorare pe care le-am ignorat cu ani; metaniile și închinăciunile- specifică Postului este rugăciunea Sfântului Efrem Sirul- sunt exercițiul ideal de stretching)
☀️ Scop: Să reduc stresul și să îmi activez corpul pentru ziua care urmează, dar ancorându-mă în ajutorul Celui preaputernic.
☀️ Cum: Câteva exerciții simple de înviorare sunt excelente pentru a mă simți mai relaxată și concentrată, cu mintea îndreptată către țintă.
Organizarea zilnică rapidă (5-10 minute)
☀️ Scop: Să îmi structurez ziua pentru a fi mai eficientă.
☀️ Cum: Petrec câteva minute notându-mi cum să organizez activitățile esențiale ale zilei, fac o listă scurtă de priorități sau o verificare rapidă a planurilor. Asta mă ajută să simt că dețin controlul.
Ajutor pentru copiii mici
☀️ Scop: Să mă adaptez programului lor fără a mă simți copleșită.
☀️ Cum: Dacă îmi este dificil să îmi stabilesc o rutină din cauza copiilor mici, încerc să îmi împart activitățile dimineața în segmente scurte, care să includă momente de interacțiune cu ei.

Recomandări pentru mai multă energie:
☀️ Somnul: Îmi stabilesc un program mai constant de somn. Poate fi util să reduc timpul pe care îl petrec pe ecrane seara, pentru a mă ajuta să mă odihnesc mai bine.
☀️ Reducerea dulciurilor: Înlocuiesc dulciurile cu gustări sănătoase, cum ar fi nuci, migdale sau fructe. Acestea îmi oferă energie constantă fără vârfurile și căderile de energie asociate zahărului.

Doamne, ajută!

Mărțișor

Realizez ca nu îmi mai plac mărțișoarele. Nu le mai văd ca pe ceva util, mi se pare o povară cumpărarea lor și în plus nu cred în “talismane”, ceea ce vor să reprezinte. Până să mă căsătoresc mă entuziasmam când primeam și căutam să  dăruiesc la rândul meu, am păstrat o parte dintre ele până azi. 

În aceste zile de vacanță, după câteva încercări nereușite de a croșeta fluturași după tutoriale virtuale, fetițele mele au împletit fire albe și roșii și au făcut cu ele brățări pe care au cusut câte trei mărgeluțe tricolore din lemn, cu scopul de a le dărui prietenelor lor. În anii trecuți au oferit metaniere cu biluțe albe și roșii, ca să nu se îndepărteze prea mult de obicei… dar nu fac caz din asta. Astăzi toti lasă impresia ca le sunt indiferente astfel de gesturi, nu ii mai bucură așa cum se bucurau alte generații, în urmă cu cel puțin 15 ani.

Am trecut, totuși, prin târgul de mărțișoare. Unele erau obiecte de arta- unicat, pictate manual, altele erau adevărate kitschuri. Printre mărțișoare se vindeau ursuleți de pluș, săpunuri handmade, aranjamente florale cu flori uscate sau din burete, ghivece cu flori de primavara. 

Ne-am intors senini in curtea noastră să admiram iar ghioceii ce au rezistat eroic gerurilor și zăpezilor, dar fără achiziții, fiindca nu ne permiteam sa cumpărăm acele mici obiecte de artă ce ne-au atras atentia. Poate vom reuși cândva să le facem cu mânuțele noastre… 

Vă doresc tuturor zile de primăvară cu mângâiere!