Cu cizmulițe de mălai

 “Cu cizmulițe de mălai” este titlul unui volum de poezii pentru copii, scrise de Constanța Buzea, cea care a fost soția lui Adrian Păunescu. 

poezioara de la pagina 135

Dacă aveți nepoți, fini, copilași preșcolari, este un dar prețios pentru copilăria lor. Iubim poeziile autoarei, definesc perfect vârsta destinatarilor, dezvoltă extraordinar imaginația și limbajul celor mici.

Trecea un om

Este impresionantă viața acestei femei virtuoase, cu origini grecești.

Pe scurt, s-a născut într-o familie cu 7 copii, a rămas orfană în copilărie. Copilăria sa, cu bucuriile vârstei mici, i-au dat forța să treacă mai apoi prin multe încercări grele… sufletul ei nobil încă are ecou în alte suflete nevinovate, provocând oricărui mic cititor o vibrație înaltă, printr-o simplă lectură.

Tânăra Elena a trecut printr-o mulțime de împrejurări nefaste înainte de a ajunge să fie guvernanta copiilor lui I. L. Caragiale, Luki și Tușki, pe care i-a educat ireproșabil. Curând și-a cunoscut soțul, Francisc Farago, care la scurt timp a fost numit director al Băncii Populare din Craiova, unde s-au stabilit. 

În perioada răscoalelor țărănești de la 1907, Elena a vizitat satele Olteniei și i-a ajutat pe oropsiți după putință, cu alimente sau chiar și cu banii câștigați de ea din publicarea poeziilor. Pentru aceste fapte bune a ajuns în închisoare pentru o scurtă perioadă și a fost eliberată prin intervenția lui Nicolae Iorga.

La nașterea micuței sale Coca (cocuță înseamnă bebeluș), Elena începe să scrie pentru copii, cu glasul armonios al instinctului său matern.

cocuță

Bijuterii de cuvinte, aceasta avea Elena mereu la îndemână, și le dăruia cu atâta pasiune!

Și dacă se pricepea la cuvinte, a iubit și cărțile. S-a implicat cu dăruire în organizarea bibliotecii județene “Aman” din Craiova, în care eu am intrat mereu cu evlavie, în tăcere, că într-un spațiu sacru. 

Geo Bogza spunea ca “oricine intra în casa ei de la Craiova pleca mai bogat sufletește, mai hotărât să respingă urâtul și nedreptatea.”

Vă las să descoperiți singuri mai multe detalii din viața sa… 

Și un cântec pe versurile Elenei Farago, îndemnând la cugetare:

Când mă duc seara la culcare

 … și-mi pun o mana sub obraz…

Cred ca știți poezia, nu o mai redau aici. 🙂

Scriam zilele trecute că luăm cina devreme. Procedăm așa pentru că de regulă la ora 8 suntem în pijamale, unii adorm imediat fiindcă se trezesc la 6 dimineața și le trebuie 10 ore de somn, iar alții mai lecturează până vine moș Ene. 

Când aveam doar 3 copii, din rutina de seară făcea parte “Cântecelul de noapte bună”. Am mai scris despre el pe blogul vechi, pe care îl aveam pe vremea aceea. Este drăgălaș și toți îl fredonează dacă le amintesc de el. Poate nu va mai iese din cap după ce îl ascultați, la fel cum mi se întâmplă mie… 🤭

Cioburile, cioturile

 Sus, deasupra lumilor,
În locul minunilor,
Domnul Iisus a stat
Cu Măicuța Lui la sfat:

Mamă bună, orice-aș face,
Mila, Mamă, nu-mi dă pace.
Strigă-n ceruri cioburile,
Cioburile, cioturile.

Jos în zarea tulbure
Printre pietre-n pulbere
Dintre spini și mătrăgună
Du-te, Mamă și le-adună.

De sub roțile zimțate,
Suflete ies sfărmate,
Și rămân doar cioburile,
Cioburile, cioturile…

Risipite-s de furtună.
Du-Te, Mamă, și le-adună.
Cioburile te-or tăia,
Mâinile ți-or sfâșia.

Tu de milă plânge-le
Și în poală strânge-le.
Strânge-Mi, Mamă, cioburile,
Cioburile, cioturile…

Eu, atunci, cu sfântul har,
Mamă, face-M-aș olar.
Lutul vechi, topi-l-aș tot,
Să lipesc iar ciot cu ciot.

Lutul vechi, cu sfântul har,
Mamă, face-l-aș cleștar
Să păstrez în el mereu,
Trupul Meu, Sângele Meu.

Pleacă, Mamă, zările,
Tinde-ți îndurările,
Du-te, strânge-Mi cioburile
Cioburile, cioturile…

(Zorica Latcu- Sfat)