Am casa plină de copii. 9 copii de toate vârstele. Și suntem 5 adulți pe lângă ei: o străbunică, o bunică, o mătușă (și un unchi pentru 2 verișori) și eu 😬. Pentru trei zile casa e supraaglomerată și somnul și mai puțin… dar clipele trec foarte repede.
Afară…
Este cald și adie vântul. Prin curte latră jucăuș noul stăpân, micuțul pui de alabai- Zorro.
Din bucătărie…
Mâncăruri vegetariene pentru sora și nepoții mei și cu carne sau pește pentru restul lumii. Am făcut și două tortulețe cu fructe, unul dintre ele vegan. Al cincilea copil al meu a împlinit ieri cei 7 ani de acasă și o vom serba astăzi 😊
Sunt îmbrăcată…
Încă de vară, cu o rochie lungă cu bretele, albastră cu flori albe și roz și cu frunzulițe verzi.
Mă gândesc…
În urmă cu două săptămâni am avut o surpriză: a venit la bisericuța noastră Nicoleta Vascan, a numit-o “bisericuța copiilor”, a spus că nu a mai văzut nicăieri atâția copilași într-o biserică de sat, că îi e dragă atmosfera și că va reveni. De atunci am tot urmărit interviuri cu domnia sa… și fiind cumva în temă cu frământările mele, vă invit să-i ascultați o explicație pertinentă despre ce înseamnă vacanță, într-o perspectivă foarte firească.
Ascult…
Tocmai acum cântă un cocoș…🐓
Citesc…
Unul dintre lucrurile preferate…
Ornamentele de tort refolosibile. Am comandat de pe temu sau am cumpărat de la Jumbo sau am confecționat singură de-a lungul vremii o mulțime de chestii și nu am făcut niciodată două torturi care să arate identic, nici pe secțiune, nici de la suprafață, deși am folosit repetat chestiuțele. Posibilitățile de a le combina sunt infinite 😄
Un citat…
Dacă este vreme pentru distracții, poți să te mai plângi ca nu-ți ajunge vremea pentru rugăciune?
Numai cel ce nu vrea să se roage nu găsește vreme pentru rugăciune.
Îmi place foarte mult luna august. Aromele, culorile, sărbătorile o fac specială. Este ultima lună a anului bisericesc.
Mama a organizat astăzi parastasul de 2 ani pentru tata, iar mâine este ziua lui de naștere. Mi-a părut rău ca nu am putut participa acolo din mai multe motive, dar l-am rugat pe părintele să săvârșească la noi Liturghia pentru cei adormiți astăzi și slujba parastasului întreagă, nu scurtată cum se obișnuiește la mama acasă. Am pregătit colivă și fursecuri de ovăz cu cocos și stafide. Mama a făcut salată orientală, salată de vinete, sarmale de post, ciorbă de fasole boabe, albinița de post, cozonac de post și cornulețe cu gem.
Noaptea trecută l-am visat pe tata: era bucuros și a venit la mine să mă îmbrățișeze. Astăzi mi-a stat gândul numai la el în timpul Liturghiei, am simțit și nodul în gât continuu. Sper să fi primit mângâiere. Mi-e dor de tati.
Este caniculă. Săptămâna aceasta a părut cea mai lungă din an, cu nopți cu atât de puțină odihnă…! Bebelușul meu a avut somnul foarte agitat, de la dentiție și de la caniculă, dar și din cauza unei reacții la alimente (roșiile i-au lăsat o erupție pe piele, din fericire a trecut repede datorită administrării de calciu gluconic).
În casă…
Este doar puțin mai răcoare decât afară și miroase a aluaturi vanilate coapte.
Mă gândesc…
Cât de multe patimi îmi stăpânesc sufletul! Mă pregătesc de spovedanie, parcurgând îndreptarul, dar cuget și la seria “gândește în roz” (un titlu mai atractiv pentru a invita la metanoia, schimbarea minții).
Sunt recunoscătoare…
Că există analgezice care calmează rapid durerile de cap.🫡
Din bucătărie…
Supă de legume cu tăieței de casă, piure din cartofi și dovlecei cu unt, ostropel de pui și alternativa- pește în sos de roșii, plăcintă cu brânză dulce.
Sunt îmbrăcată…
Port un top alb cu frunze de palmier în nuanțe de gri și negru și o fustă gri, lungă și largă, subțire, de bumbac. Mi se pare amuzant cum la sfârșitul verii am brațele și gâtul bronzate și picioarele albe ca varul, dar nu ne deranjează nici pe mine, nici pe soțul meu 🤭.
Învăț…
Despre vitralii, în cadrul unei teme de proiect.
Citesc…
încercând să înțeleg care ar fi atitudinea echilibrată pe care ar trebui să o am, răsfoiesc acum 🧐
Dante (1265-1321) urma tradiția clasică atunci când împărțea viața unui om în perioada de creștere (adolescenzia, până la vârsta de douăzeci şi cinci de ani), o perioadă de maturizare (gioventute, de la 25 la 45, cu perioada de vârf la treizeci şi cinci de ani) și o perioadă finală de decădere (senettute, de la 45 la 70). În această schemă, era evidențiată mai presus de toate o perioadă de superioritate morală a vârstei de mijloc. Tinerețea și bătrâneţea erau evidențiate ca îndepărtări, la modul contrastant, de la ideala justă măsură. Aristotel considera că numai oamenii în floarea vârstei puteau să-i judece just pe ceilalți, întrucât tinerețea dovedea prea multă încredere, iar bătrânețea prea puțină. Conceptul aristotelic al copilului îl privea pe acesta (şi în general era vorba despre un băiat) ca „important nu pentru sine, ci pentru potențialul său“. Pe de altă parte, pentru filosoful german Richter, care scria în 1814, lumea copilăriei conținea viitorul, la care „precum Moise la porțile Tărâmului Făgăduinței, putem doar privi, fără a-l putea pătrunde". Romanticii îl idealizau pe copil ca pe o făptură dăruită de Dumnezeu, iar copilăria ca pe o sursă de inspirație pentru întreaga viață. Ei au deschis calea în secolul al nouăsprezecelea pentru oamenii de ştiinţă şi educatorii care au început studiul la scară largă asupra copilului.
Ascult…
Liniștea. Mai cântă câte un cocoș și mai trece câte o mașină pe stradă, dar la țară e mult mai multă liniște decât în oraș.
Un film…
Un film greu, despre inocență și urât… și speranță.
Unul dintre lucrurile preferate…
Somnul profund, cu vise (nu coșmaruri). Mă visez des în casa părintească sau în cea a bunicilor, recent am visat că bunicul, care nu mai trăiește, ne aducea vesel de la magazinul de lângă casa lui înghețate de căpșuni.
Sper…
Să ajungă cu bine sora mea în țară însoțită de copii. Călătorește timp de 24 de ore cu diferite mijloace de transport.
Un citat…
" Dacă ţi-ai îngropa bulbul inimii în pământ,
ce fel de flori ar răsări: crini sau mătrăgună ? "
-Vasile Voiculescu
(Soțul meu m-a cerut de mireasă chiar în sâmbăta dinainte de duminica grijilor vieții, iar la Liturghia duminicii respective mama plângea în hohote ascultând Evanghelia și predica, cu gândul la grijile ce mă așteptau pe mine odată cu plecarea din casa ei 🤭)
Sunt cele mai prezente pe masă în timpul verii, mâncate crude sau preparate în fel și chip:
- roșii, crude: în salate, în supa gazpacho, umplute cu salată de vinete sau cu cremă de brânză; gătite: în supă, în sosuri, în tocănițe și mâncăruri scăzute, umplute cu diferite compoziții la cuptor, coapte pe pizza.
- castraveți, cruzi sau murați, în salate.
- dovlecei albi sau zucchini - cei din urmă se pot consuma cruzi, având coaja moale, preferabil răzuiți sub formă de spaghetti+ topping, dar i-am folosit și feliați sub formă de tartine, cu salată de icre, guacamole, cremă de brânză, pastă de măsline, humus; gătiți : în panadă, în salate cu maioneză, în ciorbă, în chiftele, în brioșe sau gaufres sărate, umpluți cu orez și carne.
- pepenii de diferite soiuri, cruzi sau murați.
desert: lubeniță și pepene galben cu zeamă de lămâie și o lingură de ulei de măsline pentru a asimila licopenul
Lubeniță cu miez galben⬆️, identică la gust cu cea obișnuită
A plouat vreo 3 zile săptămâna asta, s-a și răcorit încât am scos păturile de lână să ne învelim în timpul nopții. Acum e iarăși foarte cald, dar e firesc.
În casă…
Miroase a lavandă. Am picurat ulei de lavandă pe multe discuri din lemn de chiparos și le-am băgat prin toate dulapurile pentru ca am zărit niște molii. Sperând să nu atace covoarele de lână, le-am stropit pe toate cu apă de lavandă, dar am pus și în vaze, pe rafturi, printre icoane și cărți…
…buchețele proaspete din grădinuța cu lavandă a unei fete istețe de la noi din sat, chiar de lângă biserică
Mă gândesc…
Ce daruri să pregătesc nepoțeilor mei din Kenya care vor veni peste o săptămână în vacanță în România… Sora mea le aduce în fiecare an copiilor mei lucruri handmade făcute acolo- accesorii, jucării, dar și dulciuri nemaivăzute din țările prin care trec. Până acum noi le-am dăruit cărți (dar nu mai au loc în biblioteca lor) și hăinuțe făcute în România de Daninaline (care din păcate a dat faliment anul acesta). Cred ca ne vom limita la experiențe și fotografii adunate într-un album- excursii locale împreună: la castelul huniazilor și la Dino World Transylvania.
Sunt recunoscătoare…
Pentru răbdarea soțului meu cu mine. Am aniversat săptămâna aceasta 18 ani de când ne ținem de mână, m-am reîndrăgostit de el, an după an.
Din bucătărie…
Avem ciorbă de fasole verde lată cu smântână, orez integral și novac la cuptor, dovlecei pane și piept de pui la grătar, pepenoaică 🍉 și aș vrea să fac o plăcintă simplă pentru mâine (“Plăcintă 18 linguri” îi spun eu, e foarte ușoară și rapidă) cu mere de vară din curte.
Sunt îmbrăcată…
Intr-o fusta cloche roșie cu floricele albe (e preferata bebelușului, când o zărește mi-o scoate din coșul cu rufe murdare sau din cel cu rufe spălate și mi-o dă să o îmbrac, indiferent de oră, chiar și în loc de pijama înainte de culcare 😅) și un tricou alb.
Meșteresc…
Nici gând de cusut ceva în ultima săptămână. Alte planuri au prioritate acum.
Învăț…
Cum să împac 🐺 , 🐐 și 🥬 , pentru a supraveghea copiii, a-mi îndeplini datoriile casnice și a acorda atenție și formării continue, toate în același timp.
Citesc…
Cum nu am ieșit din casă fiindcă a plouat vreo 3 zile, copiii au desenat zeci de foi. Încercând să le deslușesc trăirile, din curiozitate am răsfoit această carte:
Ascult…
Albumul “Just another diamond day” al lui Vashti Bunyan, în surdină, fiindcă doarme bebelușul și acoperă chițăielile celorlalți copii din casă sau din curte. Ea cântă liniștit și delicat, ca pentru somnul copiilor (și al adulților😄).
Un film…
Îmi plac filmele biografice, acesta este din categoria “povești cu zâne”, care ne ancorează mai bine în realitate și ne ajută să ne dăm seama că idealurile pământești nu aduc împlinire.
Unul dintre lucrurile preferate…
Să mă pieptăn pe îndelete și să-mi împletesc părul într-o coadă lejeră înainte de culcare, în semiîntuneric, în liniște deplină. E momentul meu de pace, semnul că toate sunt în sfârșit la locul lor, obiectivele zilnice atinse și pot adormi liniștită.
Sper…
Ca cei care ne-au promis ca anumite lucrări vor fi gata la o anumită dată să se țină de cuvânt. Nu îmi place când cineva nu își dă silința să își respecte termenele prestabilite. Eu mă zbat să le respect când sunt în ipostaza de executor al unor sarcini și să nu dezamăgesc prin lipsa de punctualitate și am aceleași așteptări de la oameni.
Un citat…
Un loc unde mi-ar plăcea să fiu…
Mi-ar plăcea să mă plimb desculță pe nisip, ținând de mână copiii cei mai mici, care nu au văzut niciodată marea. Dar o vor vedea când va rândui Dumnezeu.
O fotografie…
un curcubeu ciudat, fix deasupra locului de joacă, fără legătură cu pământul
Închei aici, așteptând cu nădejde o nouă săptămână.
Vremea a fost foarte plăcută în ultima săptămână de iunie, caldă, dar cu adieri de vânt, cu după-amieze înnorate și uneori cu ploițe noaptea, ca să se bucure plantele, animalele și copiii de întâlnirea cu partenerii de joacă, ore în șir, fără să facă insolație.
În casă…
Este semiîntuneric, la țară stăm cu draperiile (nu sunt blackout) trase pentru un surplus de umbră.
Tot calc pe jucării și îmi rănesc tălpile. Se impune o selecție majoră a obiectelor, am impresia că jucăriile ne dau afară din casă pentru a o locui doar ele… 🙂↔️ Nu degeaba cea mai mică dintre fete întreba continuu acum ceva timp când voia să mergem mai repede la țară: “Când ajungem la căsuța cu jucălii?”
Mă gândesc…
Cât de multe aniversări am avut în familia extinsă în luna aceasta!
Nepoțelul meu s-a născut pe 2 iunie, apoi pe 13 a fost ziua finuței noastre, pe 16 a tatălui ei, pe 23 a mătușii mele, pe 26 a bunicii soțului meu, dar și a verișoarei mele, pe 28 a cumnatei mele și ieri a fiului meu.
Sunt recunoscătoare…
Pentru toate emoțiile trăite în fiecare zi, și pentru frici, și pentru tristețe, și pentru îngrijorare, și pentru gelozie, dar mai ales pentru cele de bucurie, pentru că atunci apar lacrimile de recunoștință și inevitabil apare și rugăciunea “Mulțumesc, Doamne!”, nu putem trăi doar cu “Iartă-mă, Doamne!” și cu “Dă-mi, Doamne!”.
lectura preferată a copiilor la 3 ani
Din bucătărie…
Ne-a mai rămas pizza quattro formaggi (preferata tuturor) de la sărbătoarea de ieri și jumătate de tort ciocolătos.
Mai avem de ieri și ciorbă de perișoare. Pentru prânzul de azi am pregătit rapid tzatziki, fasole verde întreagă prăjită, cartofi dulci și crispystrips la cuptor și câțiva peștișori prăjiți.
Sunt îmbrăcată…
Într-una dintre rochițele noi de vară, din bumbac, foarte versatile- și pentru alăptat, și cu buzunare adânci 😊, cu bretele detașabile- se pot purta și ca fustă, cumpărate la reduceri (online) cu 34 lei una.
Nu mai știu unde am citit acest sfat, dar este foarte, foarte pertinent:
“Îmbracă-te așa cum ai vrea să fie îmbrăcate femeile din jurul soțului tău.”
Îmi plac rochiile care ascund formele și al căror material cade frumos, acestea le fac pe purtătoare să pară ca nu pășesc, ci plutesc atunci când merg.
Meșteresc…
Doar am desenat tiparele pentru rochițele fetelor din cămășile reciclate. Nu am tăiat, nici cusut săptămâna aceasta.
Mai am de lucru la niște proiecte pe care le-am amânat fiindcă nu am un deadline precis, dar sper să reușesc să le finalizez în săptămâna ce începe.
Citesc…
Am terminat “broșurica” Vorbele pot răni. Am început alta a aceluiași autor, tot așa ușurică și folositoare- “Nu te mai suport”, o citesc în paralel cu volumul lui Jacques Salome pe care l-am menționat duminica trecută.
Sper…
Ca problemele de sănătate cu care ne confruntăm odată cu intrarea în al patrulea deceniu să fie tratabile facil și să nu ne împiedice din a ne împlini îndatoririle.
Învăț…
Că suntem foarte diferiți și la fel de diferite sunt perspectivele noastre, până nici cu mama nu am aceeași viziune asupra unei situații, deși toți îmi spun ca îi semăn și fizic, și la caracter. De aceea e motiv de bucurie când observ ca sunt într-un gând cu altcineva.
Ascult…
Au pus fetele la combina audio cd-ul “Diligența cu păpuși” al lui Tudor Gheorghe și răsună acum în casă când mai tare, când mai încet- se joacă bebe cu rotița volumului, bucuros că acum ajunge cu mânuța până la ea dacă se ridică pe vârfuri… copiii au crescut toți ascultând aceste cântecele sau simple versuri ale marilor poeți, ca Grigore Vieru, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Otilia Cazimir, St O Iosif, Constanța Buzea, Ana Blandiana, Marin Sorescu. Poeziile recitate de artist sunt mai nostalgice, dar cântecele sunt unele mai duioase decât altele. Vă invit să îl ascultați, redevenind copii pentru o clipă.
Un film…
Pe care sa îl recomand… săpând un pic în memorie îmi amintesc acum de Bakhita- sfânta africană. Dacă vreți să plângeți, nu îl evitați.
Unul dintre lucrurile preferate…
Sunt scrisorile, scrise de mână, pe hârtie personalizată și parfumată și expediate prin poștă. În vacanțele de la liceu expediam și primeam multe scrisori, în general colegelor de clasă, fiindcă eu părăseam orașul pentru a le petrece la țară, dar și altor tineri întâlniți la diferite olimpiade, concursuri, excursii… Inclusiv soțului meu i-am trimis zeci de scrisori după ce ne-am cunoscut, până la nuntă, fiindcă eram în județe diferite și abonamentele la telefonia mobilă includeau prea puține minute naționale pe bani mulți pe vremea aceea.
Un citat…
,,la o ramură de copac, rupe-i frunzele şi pune-le
una peste alta. Înţelepciunea cu care sunt aşezate în
copac, în ciuda diversității lor, le face să strălucească
şi face şi copacul să strălucească, fiindcă sunt prinse
în trunchiul numit Dumnezeu. Nu putem deveni ca
Procust, care i-a pus pe toți într-un pat şi tot ceea ce
prisosea tǎia". (Monahia Gavrilia Papaiannis)
Un loc unde mi-ar plăcea să fiu…
Mi-e dor să intru în casa bunicilor mei, unde ne așteptau mereu la sfârșit de săptămână să luăm prânzul împreună. Pe vremea asta bunica făcea mereu pandișpan cu cireșe sau înghețată de ciocolată, din cartea de bucate iscălită Sanda Marin.
Ultima dată când am călcat pragul casei lor a fost la înmormântarea bunicului meu și odată cu plecarea lui am simțit ca s-a isprăvit povestea cea mai frumoasă și gata! - am închis cartea aceea. A rămas o amintire frumoasă…
În primăvară am plantat pe lângă casă câteva semințe, cu slabe speranțe să răsară ceva, pliculețele au fost foarte ieftine și de obicei nu ne răsar semințele cumpărate la reducere.
În trei luni nu am putut să îmi dau seama dacă a germinat sau nu vreo plăntuță semănată printre alte plante apărute spontan. Abia săptămâna trecută am observat ca au înflorit niște floricele parfumate, portocalii, încercând să se cațere pe ceva… tulpinile firave sunt încărcate de bobocei. 🙂
Sper să nu se ofilească toate până sâmbătă, când îl aniversăm pe unul dintre băieți, ca să îi ornăm tortul de ciocolată cu flori comestibile de condurul doamnei.
Azi, de pomenirea celor adormiți- moșii de vară, în sâmbăta fragilor, după cum obisnuia să spună zilei străbunica mea, Ecaterina, am mers cu vin, colivă și… acadele + bomboane cu aromă de frăguțe pe care le-am împărțit copiilor și bătrânilor. Ati observat cum se bucura de dulciuri și cei în vârstă, la fel cum se bucura copiii?
În urmă cu 25-30 de ani colindam dealurile din satul bunicilor în căutarea fragilor. Erau împânzite colinele cu punctulețele roșii, parfumate. Făceam buchețele pe care bunica și străbunica le dădeau de pomană cu câte un boț de colivă deasupra pâinicii în formă de cruce. Alte femei împărțeau mănunchiuri de cireșe legate cu ață neagră, iar altele câte 2-3 căpșuni uriașe. Nici nu știai pe cine să întâmpini mai întâi când coborau femeile dealul unde era biserica și cimitirul: pe tanti Mița, pe coana Lenuța, pe tanti Maria, pe fina Domnica, pe țața Lina… Dumnezeu să le odihnească pe toate, că multă bucurie aduceau în zile ca cea de azi copiilor!
Străbunica mea, Ecaterina, cea cu ochii albaștri ca cerul senin, la 16 ani, într-o fotografie de acum 100 de ani
În copilărie îmi plăcea nespus să merg la bunici. Satul bunicilor era vecin cu localitatea mea natală, distanța o puteam parcurge pe jos, pe drumul principal, într-o oră, cu pași de fetiță. Uneori mergeam cu mama pe “scurtătură”, pe un drum agricol, pe unde alegeam vara să ne bucurăm de plimbare culegând buchete imense de flori de câmp pentru bunica.
Ieri și astăzi au fost zile ploioase și picăturile de ploaie mi-au amintit iar de atmosfera ploilor de acum 30 de ani de la bunici: când nu stătea ploaia, bunica mea își făcea de lucru în casă. Nu era nevoie să o rugăm, îi venea ad hoc dispoziția să ne facă platouri pline de clătite pe care le umplea cu dulceață de vișine și cu gem de căpșuni; făcea așa de multe că, deși eram 4 nepoți mâncăcioși, rămâneau clătite și pentru a doua și a treia zi, iar clătitele reci sunt muuult mai bune decât cele calde. Îmi plouă în gură…
Când deschid larg fereastra atunci când plouă vara mă inundă amintirea clătitelor bunicii și simt cum înlăuntrul meu strigă porunca “Fă clătite!” 😄
