Cuvântul anului 2026

 Motivată de Irina, am cugetat puțin la un obiectiv principal al acestui an calendaristic și am hotărât ca am nevoie să fiu atentă la ECONOMIE. 

Nu voi transforma ideea într-o listă de interdicții, nici într-un soi de înăsprire extremă a vieții. O iau ca pe un exercițiu de rânduială.

Voi începe prin a-mi clarifica unde se scurge energia mea, fiind atentă la ceea ce mă epuizează fără niciun folos, observând ce anume fac din obișnuință, din presiune sau din grabă. Economia, pentru mine, ar însemna să nu mă mai risipesc în cele care nu mă ajută să cresc cu nimic, nici sufletește, nici trupește.

E important să pot economisi timpul. Aș tăcea mai mult, nu aș mai umple fiecare clipă cu explicații sau cu planuri inutile.

În plan material, aș încerca să cumpăr mai puțin și mai bine, lucruri durabile, aș păstra ce este bun și aș tăia din wishlist ceea ce e de prisos.

Aș fi economică și cu emoțiile mele. Nu le-aș mai risipi pe vinovăție, pe comparații sau pe lupte fără izbândă. Aș învăța să mă retrag din conflicte sterile și să nu mai investesc energie în ceea ce nu își are locul aici, acum.

Pentru mine, un an economic ar fi un timp aerisit. Mai puține lucruri, mai puține cuvinte, mai puține promisiuni, mai multă claritate, maturitate. Aș fi atentă ca fiecare alegere să nu vină din impuls.

Economia, așa cum o văd eu, înseamnă așadar luciditate: să știu ce contează, să aleg ce-mi hrănește sufletul sau îmi îngrijește trupul și să renunț, fără nicio părere de rău, la cele care nu corespund nevoilor reale.

M-a mișcat cuvântul:

“Priviți deci cu luare-aminte cum umblați, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți, răscumpărând vremea, caci zilele rele sunt.” (Efeseni 5, 15–16)

Înțeleg că:

• suntem datori a fi atenți la „cum umblăm”, să evaluăm cum ne folosim timpul, energia, banii, relațiile și chiar gândurile.
• neînțeleptul cheltuiește fără să se gândească la consecințe; înțeleptul alege cu discernământ.
• în viața de zi cu zi, asta înseamnă să distingem între ce este urgent și ce este cu adevărat important.
• în plan economic și spiritual, să alegem activități, relații și lucruri care aduc valoare, nu gol interior.
• “răscumpărăm vremea”, pentru că timpul este o comoară și trebuie „cumpărat înapoi” din fața pierderii
• e bine să fim precauți și conștienți, să nu permitem ca viața să se scurgă fără rost.

Însemnări de weekend

 Pentru astăzi, sâmbătă, 9 august 2025, o altfel de filă de jurnal…

“Zinnia” (lelițe/cârciumarese) de pe mormântul tatălui meu, loc de popas pentru fluturi

Astăzi inima mea bate altfel… mai încet, mai apăsat, ca o vioară care cântă în surdină. E ziua în care tatăl meu a trecut pragul către viața veșnică. De atunci, dorul nu se mai măsoară în zile sau ani, ci în valuri care revin mereu, spălându-mi malul sufletului.

Eram încă un mugur de copil, nici trei primăveri împlinite, când mâinile lui mari, dar blânde ca frunza care mângâie vântul, m-au învățat să țin creionul și să desenez chipuri. Poate ar fi fost și el un artist așezat printre nume mari, dacă rădăcinile lui n-ar fi crescut într-un pământ modest, de oameni simpli de la țară. Dar a fost artistul copilăriei mele: mi-a pictat în inimă dorul de frumos, mi-a deschis uși către albumele de artă, mi-a vorbit despre Brâncuși, despre Tonitza, despre Luchian. Mi-a dăruit primele acuarele și mi-a pus în mână banii (din puținul pe care îl drămuia înțelept) cu care să mă înscriu la cursul de pictură.

O iubea pe mama în taina gesturilor mici: îi aducea reviste de modă ca pe niște buchete de vis, o îndemna să meargă la croitoreasa satului, ca să-și poarte frumusețea în haine croite din curaj și dorință. Îi aducea uneori flori pentru care mama îl mustra, deși îi zâmbea pe ascuns. 

Îi plăcea muzica tinereții lui Tudor Gheorghe, ca o punte între trecut și prezent. 

Pe noptieră, dicționarul de neologisme veghea nopțile, din el culegea în fiecare zi un cuvânt nou, ca pe o stea adăugată cerului său. Iubea integramele, liniștea, ținea gălăgia la distanță, ca pe un nor ce nu are ce căuta într-un cer senin.

Tata a fost un om cuminte, așezat, discret. Nu și-a îmbrăcat des dragostea în cuvinte, dar ea se simțea, nevăzută, ca un acoperiș sub care ploaia nu pătrunde. Am crescut cu certitudinea că, atâta timp cât el era acolo, lumea mea era întreagă. 

Nu mai este de trei ani printre noi, dar mă simt în comuniune cu sufletul lui, când mă gândesc la el mă trec uneori fiori de recunoștință. Îl știu acolo unde durerile tac și timpul nu mai rănește, unde Dumnezeu șterge orice lacrimă. Îi trimit în rugăciune tot ce nu mai pot rosti…

Îl port în mine pe tata, în felul în care zâmbesc, în felul în care tac, în felul în care privesc cerul. Și atunci când drumul meu se umple de pietre, îmi amintesc că el mă încuraja: „Hai, că poți, copilul meu cuminte.”

Calendar duhovnicesc pentru mămicile ocupate

„Mamă, hai cu mine să ne rugăm…”

Inima mi-e și mie undeva între oboseală și dor.

Inima mamelor își caută locul printre dimineți trecute cu viteza luminii, jucării împrăștiate, vase, teme, drumuri și nopți în care somnul vine târziu, iar dimineața următoare vine neanunțată, parcă prea repede. Printre toate rămâne undeva un dor tainic după Dumnezeu, după câteva clipe în care sufletul să poată respira și să-I spună: „Doamne, sunt aici.”

Suntem cu mâinile mereu ocupate și cu inima împărțită între atâtea iubiri: copiii, soțul, casa, oamenii cărora le ducem grija, lucrurile care așteaptă să fie făcute și, undeva în adâncul nostru, această legătură cu Dumnezeu pe care o dorim vie, caldă și adevărată.

Uneori ne imaginăm că apropierea de Dumnezeu cere timp mult, liniște deplină și un colț de casă în care toate lucrurile să stea cuminți și perfect așezate, să nu ne distragă atenția. Viața unei mame arată însă altfel, iar Dumnezeu poate fi întâlnit chiar în mijlocul ei: lângă uscătorul de rufe atunci când le punem cleștii, în mașină, în timp ce pregătim micul dejun, printre haine împăturite și pașii tropăitori care aleargă prin casă.

De aceea așez aici patru idei pentru patru săptămâni cu pași de făcut către Dumnezeu, gândite pentru mâinile ocupate și inimile care Îl caută.

Fiecare săptămână vine cu o temă, o rugăciune și un gest prin care sufletul poate primi puțină lumină, iar fiecare gest, oricât de mic, devine o întâlnire cu El.

Săptămâna 1

Timpul este un dar primit de la Dumnezeu

„Doamne, binecuvintează începutul și sfârșitul fiecărei zile și așază prezența Ta peste fiecare clipă pe care mi-o dăruiești.”

În fiecare dimineață, înainte ca ziua să-și înceapă cursul obișnuit, dăruiește-ți un minut în care să stai cu Dumnezeu, chiar în timp ce încălzești laptele celor mici sau pregătești micul dejun.

Poți rosti în șoaptă, printre gesturile obișnuite ale dimineții:

„Doamne, ziua aceasta o așez în mâinile Tale. Călăuzește-mi pașii și fă-mă parte din lucrarea Ta.”

Un singur minut așezat înaintea Lui poate schimba felul în care întreaga zi se petrece pentru trup ei pentru inimă.

Săptămâna 2

Cuvinte care mângâie și vindecă

„Doamne, pune blândețe în glasul meu și înțelepciune în cuvintele pe care le dăruiesc celor pe care îi iubesc.”

Alege în fiecare zi un om căruia să-i dăruiești un cuvânt din suflet: copilului tău, soțului, mamei tale sau unei femei care trece printr-o zi grea.

Poate fi o încurajare spusă la momentul potrivit, un compliment sincer, o binecuvântare rostită în taină sau un mesaj trimis exact atunci când celălalt are nevoie să simtă că este văzut și iubit.

Într-o casă, cuvintele unei mame pot deveni adesea loc de odihnă pentru cei dragi.

Săptămâna 3

Lucrurile mărunte pot avea mult har

„Îți dăruiesc, Doamne, toate cele pe care le am de făcut; așază peste ele harul Tău și fă-le bucurie pentru cineva.”

Alege un gest pe care să-l faci în taină, ca pe un mic dar așezat înaintea lui Dumnezeu.

Poți pune o gustare în plus în ghiozdanul copilului, gândindu-te la un coleg care ar putea avea nevoie de ea, poți lăsa o floare într-un loc în care cineva să o descopere sau poți trimite unei mame un mesaj care să-i încălzească ziua.

Dumnezeu lucrează adesea prin lucruri atât de mici încât trec aproape nevăzute pentru lume, însă sunt îmbucurătoare pentru sufletul celui care le primește.

Săptămâna 4

Și sufletul tău are nevoie de iubire

„Doamne, amintește-mi în fiecare zi că sunt fiica Ta și învață-mă să primesc iubirea Ta cu inimă deschisă.”

În fiecare zi, păstrează pentru tine zece minute de liniște, ca pe o întâlnire pe care o ai cu Dumnezeu și cu propriul tău suflet.

Așază-te lângă icoană și aprinde candela, sau du-te afară sub cerul liber pe care îl privești în toată măreția lui și lasă pentru câteva clipe tot ceea ce te înconjoară să rămână în urmă. Citește un psalm, o pagină dintr-o carte duhovnicească sau o rugăciune care îți vine firesc în pe buze.

Zece minute pot părea puține într-o zi plină, însă pentru un suflet obosit ele pot deveni asemenea unei ferestre deschise către lumină.

Dar dacă o săptămână se petrece altfel decât ai plănuit?

Ia-o de la capăt… o zi întreagă poate trece pe fugă, alteori rugăciunea poate încăpea într-un singur minut, printre două treburi și o îmbrățișare.

Dumnezeu vede sufletul tău dincolo de fiecare gest și primește dorul nostru chiar și atunci când el vine amestecat cu oboseală, griji și toate lucrurile pe care le face și le simte o mamă într-o singură zi.

Credința unei mame crește adesea pe nesimțite, prin gesturi neînsemnate, prin rugăciuni spuse în șoaptă, prin mâini care slujesc și printr-o inimă care se întoarce, iar și iar, către Dumnezeu.

Acesta este unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le putem așeza în casa noastră: să-i lăsăm copilului nostru amintirea unei mame care Îl caută pe Dumnezeu și in cele importante și în cele mărunte. 

Cu drag și cu rugăciune,

Andreea