Se afișează postările cu eticheta maternitate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta maternitate. Afișați toate postările

Jurnal duminical

Duminica, 27 iulie, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon

Plouă. Slavă Domnului!
Săptămâna aceasta căldura a fost istovitoare, parcă ne-a încercat răbdarea. Copiii, fiecare cu ritmul, cu trăirea și năzdrăvăniile lui, m-au ținut în gardă de dimineață până târziu în noapte. Și totuși, azi, duminică, e liniște. Plouă liniștit, ca un dar ceresc.
Am reușit să ajungem cu toții la Sfânta Liturghie. Nu știu cum a fost pentru ceilalți din biserică, dar pentru mine, și azi ca de obicei, a fost o mică Golgotă, ba Porfirie se agită, ba Rafaela preferă să se joace și să râdă afară cu prietena ei de când se știe, Sofia, ba adolescenții care nu știu cum să plece mai târziu spre biserică, sau vreunul dintre ei se simte lezat de vreo privire a unui vârstnic prezent la slujbă… simt că fară Trupul și Sângele Domnului nu aș putea continua. Această Taină este stâlpul meu în mijlocul furtunii domestice. In casa noastră fiecare copil trăiește altă luptă. Cel mic e în plină criză a dorinței de autonomie. “Nu vreau!”, “Eu singur!”, “Lasă-mă!”. Uneori mă doare cât de repede vrea să fie mare, și alteori mă doare cât de puțin înțeleg eu ce-i trebuie cu adevărat. Încerc să-i ofer fermitate și blândețe, dar nu-mi iese întotdeauna. Mă rog Maicii Domnului să pună gingășie în vocea mea. Fetița mijlocie, la cei opt ani ai ei, are întrebări despre prietenie, despre răutate, despre diferența dintre comportamentele altor copii. Îi văd sufletul cum se zbate între candoare și realitatea lumii. Odată mi-a zis: “Mami, de ce îmi vine să plâng chiar dacă nu am motiv?” Nu am știut ce să îi spun, poate am greșit afirmând că îngerul păzitor îi șoptește că a greșit undeva și fără să își dea seama regretă fapta aceea.
Iar cel mare… e deja în tranziție către lumea adulților. A început să se răzvrătească. Îl simt cum se frământă, cum caută sensul vieții, dar mai ales cum mă provoacă fără să vrea, să ies din confortul meu și să-i răspund cu dragoste… în loc de iritare. Îi spun în gândul meu adesea, când nu reușim să ne înțelegem: “Numai Dumnezeu știe ce plan are cu tine
.” Și mă retrag, ca să nu stric mai mult. Nu știu dacă fac bine sau rău, dar mă rog să îl ocrotească Maica Domnului, ea este mama cea mai bună pentru toți.
Această săptămână mi-a arătat, mai mult ca alte dăți, că nu pot face nimic bun fără Hristos. Mă trezeam dimineața cu promisiuni: azi nu țip, azi am răbdare, azi nu-i mai ameninț, azi găsesc timp pentru fiecare. Și totuși… la finalul fiecărei zile, simțeam că am eșuat, semn ca atunci e momentul smeririi.

Azi plouă. Copiii sunt prin casă, fiecare cu altă preocupare. Unul colorează, altul citește, cel mic doarme. Nimic spectaculos, dar în inima mea e un amestec de recunoștință și teamă ca starea aceasta de liniște este temporară. 
Sunt convinsă că Hristos nu vine doar în liniștea mănăstirilor sau în tihna rugăciunii de noapte, că vine și în haosul unei mame cu șapte (sau 10 sau 15) copii de vârste diferite, care încearcă din răsputeri să nu se risipească de tot. Vine în ploaia asta care bate pe acoperiș și ne răcorește trupurile… și sufletele.
Sunt multe clipe grele în viața unei mame, dar nu ne lasă Hristos singure, El ne vede și Maica Domnului ne ocrotește. Chiar dacă nu avem timp de pravile lungi, fiecare “Doamne, miluiește-mă!” spus cu atenție și cu trăire ne apropie de cer.

Săptămâna care începe poate nu va fi mai ușoară, dar să rămânem în strădanie, în răbdare, să așteptăm cu nădejde și cu dragoste să se liniștească furtuna din sufletele copiilor.

Rugăciunea mamei

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Tu, Care ai binecuvântat nunta din Cana și ai crescut la sânul Maicii Tale Sfinte, primește această trudă a mea, care sunt mamă și slujitoare în casa mea.

Dă-mi, Doamne, răbdare când glasurile copiilor mei se ridică mai tare decât inima mea. Dă-mi înțelepciune când nu mai știu ce să răspund, și dă-mi blândețe atunci când ispita mâniei mă cuprinde.

Învrednicește-mă să fiu chip de lumină pentru pruncii mei, prin dragoste și jertfă tainică, fără prea multe cuvinte.

Spală cu harul Tău neputințele mele,
împlinește cu puterea Ta ceea ce nu reușesc eu, binecuvintează fiecare lacrimă pe care o vărs pentru binele lor.

Ocrotește-mi copiii, Doamne, de tot răul și de toată rătăcirea. Pune Tu în inimile lor sămânța credinței și trimite-le oameni buni în cale, care să-i învețe să Te iubească, iar 
când vor crește, să nu se depărteze de Tine, să Te urmeze cu nădejde.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Maică a tuturor mamelor, învață-mă să nu mă plâng, sa nu cârtesc, să mă rog, să nădăjduiesc, să țin aprinsă candela rugăciunii pentru copiii mei oriunde s-ar afla, oricum ar fi.

Doamne, nu Îți cer o viață ușoară, ci putere să o trăiesc pe placul Tău. Fă-i pe copiii aceștia să Te cunoască pe Tine, aici și în Veșnicie.

Amin.

Între coach și Hristos

 

Am cunoscut în urmă cu câteva luni o doamnă-coach pentru mame. La finalul lansării sale de carte, am stat la rând să îmi semneze volumul pe care tocmai îl cumpărasem. Am schimbat câteva vorbe și mi-a oferit o îmbrățișare prin care mi-a insuflat o stare de entuziasm, de dorință puternică de a depăși starea debusolantă în care mă aflam atunci.

Dar… recent cineva mi-a atras atenția asupra faptului ca la Facultatea de Teologie, în anul 4, la Misiologie se discută și despre coaching- care “se infiltrează în credința ortodoxă ca un vierme care mănâncă din seva plantei”.

În ultima vreme, tot mai multe mame ortodoxe ajung poate din epuizare, poate din dorință sinceră de a se vindeca și de a-și înțelege rădăcinile la coach pentru mame. 

Tonul blând, temele sensibile, vorbirea despre „copilul interior”, despre „vindecare” și „rădăcini” pot părea foarte potrivite nevoilor noastre.

Ca femei care vrem nu doar echilibru emoțional, ci și viață în Hristos, e firesc să ne întrebăm:
Ce pot primi cu folos? Ce trebuie să trec prin filtrul credinței? Și ce e bine să evit cu totul?



Ce poate fi de folos, cu discernământ și rugăciune

1. Îndemnul de a ieși din automatismul cotidian, oprirea din haosul zilnic. E bine. Dar pentru noi, oprirea capătă sens dacă devine și prilej de liniștire și rugăciune, nu doar de reflecție la sine.

 2. Observarea emoțiilor și a tiparelor interioare, înțelegerea a ce declanșează reacțiile tale. Dar Ortodoxia ne cheamă la mai mult: nu numai să înțelegem, ci și să ne vindecăm prin pocăință și lucrarea harului.

 3. Grija față de propria persoană, o mamă are și ea nevoie de grijă. Dar îngrijirea adevărată vine din încredințarea oboselii noastre lui Hristos, nu numai din „ritualuri de reconectare cu sine”.

 4. Dorința de a comunica mai blând în familie este un scop bun. Dar blândețea nu se obține prin exerciții psihologice, ci prin rugăciune și luptă cu mânia, frica și răbdarea, este o virtute, este un rod al dobândirii Duhului Sfânt.

Ce este bine să evităm sau să privim cu precauție

 1. Credința că „vindecarea e în tine”
Ni se spune că „ai tot ce-ți trebuie în interiorul tău”. Dar, pentru o mamă ortodoxă, adevărul e că vindecarea e în Hristos, nu în propriile forțe.

2. Întoarcerea obsesivă în trecut și în sine
Riscăm să ne pierdem în „copilul interior”, în „răni” și „povești din copilărie”, fără să privim la Hristos, Cel care ne cheamă la înnoire, nu la analiză fără sfârșit.

 3. Ocolirea păcatului și a pocăinței
Coachingul vorbește despre durere, dar nu despre păcat și iertare prin har. Viața duhovnicească nu este numai terapie, ci luptă, Cruce și Înviere.

4. Limbaj spiritual amestecat cu termeni new age
Expresii ca „aliniere”, „energie feminină”, „manifestare”,”voci interioare”, “vibrații înalte” par inofensive, dar vin din alte spiritualități. Pentru sufletul ortodox, pot fi hrănitoare pe moment și înșelătoare pe termen lung.

Cum putem merge cu grijă, fără frică?

Întreabă-ți duhovnicul: „e potrivit ce urmez aici?”

Roagă-te: „Doamne, nu mă lăsa să iau drept lumină ceea ce nu e de la Tine.”

Citește și mărturii ortodoxe despre suferință și vindecare: Sfinții contemporani vorbesc adesea, luminați de Dumnezeu, despre rănile noastre, dar din perspectiva hriatocentrica, , nu egocentrică.



🌺 Așadar…

Da, poți învăța ceva bun din coaching, numai să nu iei totul ca pe hrană sigură pentru suflet.
Ca mame, avem nevoie de sprijin, avem nevoie mai ales de rădăcini puternice în Hristos. Vindecarea vine, dar nu vine numai prin exerciții sau introspecție, ci și prin pocăință, iertare, rugăciune și har.
Fii cu inima plină de trezvie!



Frică


 Doamne al păcii și al milei,

Tu care ții lumea în palma Ta și cunoști numărul pașilor noștri, primește rugăciunea mea de mamă cuprinsă de frică, care se uită în jur și vede valuri de întuneric și sunete de război.
Mă îngrozesc de suferința oamenilor, de copiii care plâng, de tinerii duși pe front,
de răni și moarte și ură care crește între oameni.
Mă doare inima, Doamne, și mi-e teamă pentru ai mei. Dar vin la Tine, Dumnezeul vieții, pentru că nu vreau să trăiesc în teroare, ci în nădejde.
Îți încredințez pe copiii mei, pe fiecare cu numele lui: (fă o pauză aici și spune în gând sau cu voce numele fiecărui copil).
Ocrotește-le trupul de sabie, boală și răutate, ocrotește-le sufletul de ură, de frică, de rătăcire.
Crește-i, Doamne, în înțelepciune și iubire, fă-i o lumină curată în mijlocul unei lumi tulburate.
Întărește inima mea, să nu le transmit neliniștea, ci să fiu stâlp și pace, sprijin și rugă.
Ajută-mă să le vorbesc cu înțelepciune, să-i cresc nu doar pentru viața aceasta, ci pentru Împărăția Ta.
Dă-mi curaj, Doamne, să nu trăiesc în panică, ci în așteptarea Ta.
Să nu alerg din teamă, ci să stau, cu credință, la poarta milei Tale.
Pune pace între popoare, întoarce inimile celor ce poruncesc moarte, miluiește tinerii nevinovați, ostașii fără voie, mamele rămase singure.
Și dacă vremurile se vor tulbura mai tare, să nu mă las biruită de frică, ci să strig mai tare către Tine: „Doamne, fii cu noi!”
A Ta sunt, Doamne, și ai Tăi sunt copiii mei.
Tu i-ai dat, Tu îi păzești, Tu știi calea fiecăruia. Mă supun voii Tale, dar Te rog:
Păzește-i, mântuiește-i, întărește-i.
Amin.


Pentru copiii ce cresc prea repede

Dragă mamă,
Dacă citești aceste rânduri, probabil treci prin acea perioadă confuză a vieții de părinte: adolescența băiatului tău. Într-o zi îți cere îmbrățișări, a doua zi îți închide ușa în nas. Uneori îți vorbește ca unui prieten, alteori cu un ton care îți frânge inima. Scriu din inimă de mamă către inimă de mamă, cu durere, dar și cu nădejde – nădejde în Dumnezeu și în puterea dragostei mamei.
La 14-16 ani, băiatul vrea „să fie bărbat”. Vrea spațiu, decizii proprii, să se audă și vocea lui. Asta nu înseamnă că nu te mai iubește sau că nu mai are nevoie de tine. Înseamnă doar că simte nevoia să se definească pe sine. Ca mamă, chemarea ta e să-l lași să învețe să zboare, dar să-i amintești cu blândețe că are un cuib la care poate oricând să se întoarcă.
Nu lua personal răceala lor. Reacționează cu blândețe, nu cu control. O simplă întrebare rostită cu calm: „Te pot ajuta cu ceva?” poate deschide uși ferecate.
„Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” (Proverbe 22, 6)
Adolescenții au nevoie de limite, dar și să le explicăm sensul acestor limite. În casă, autoritatea nu trebuie să fie dictatură, ci rânduială iubitoare. Vorbește-le despre alegeri, nu doar despre reguli. Dacă le spui „nu”, explică de ce – dar fă-o fără să ridici tonul. Ei nu mai sunt copii, dar nici adulți pe deplin. Sunt între cele două vârste – și acolo e nevoie de multă înțelepciune.
Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în mustrarea și învățătura Domnului.” (Efeseni 6, 4)
Adolescenții băieți pot părea duri sau reci. Uneori nici nu mai suportă îmbrățișările. Dar să știi că în adâncul inimii, dragostea ta e hrană pentru sufletul lor. Nu înceta să le arăți că îți pasă – printr-o privire caldă, un gest mărunt, o masă pregătită cu gândul la ei, o rugăciune rostită în taină pentru pacea lor sufletească.
Sfântul Paisie Aghioritul spunea:
Educația copilului începe încă din timpul sarcinii. Dacă mama care poartă în pântece se supără și se mâhnește, atunci și fătul se tulbură în ea. Iar dacă mama se roagă și trăiește duhovnicește, copilașul […] se sfințește.”
Lumea le promite libertăți goale. Ecranele, rețelele sociale, „băieții de cartier” – toate le spun ce înseamnă „să fii bărbat”. Dar tu, mamă ortodoxă, arată-le prin viața ta ce înseamnă să fii OM: cu rugăciune, muncă, dragoste, discernământ. Încurajează-i să-și descopere pasiunile, să muncească pentru ce iubesc, să-și caute vocația cu Hristos alături.
Nimeni să nu disprețuiască tinerețea ta, ci fii o pildă pentru credincioși în cuvânt, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție.” (1 Timotei 4, 12)
Poate că nu te ascultă când vorbești. Dar sufletul lui îți simte rugăciunea. Roagă-te în fiecare zi pentru el, cu numele lui. Mângâie-l cu semnul crucii în gând, chiar și când nu te vede. Fii stâlpul tăcut care nu cedează. Dumnezeu lucrează în timp – iar dragostea ta, răbdătoare și necondiționată, e puntea pe care se va întoarce dacă se va rătăci.
Nimic nu este mai puternic decât rugăciunea unei mame.” (Sf Ioan Gură de Aur)
În acest scop, mie îmi este de foarte mult folos cărticica aceasta, scrisă cu multă delicatețe de doamna preoteasă Maria Tudor, un om al Dragostei:

Când Nicolae Steinhardt era doar un băiat cu inima zbuciumată și sufletul avid de sens, lumea în jurul lui era agitată, complicată și rece. Tatăl – sever, rațional, de o corectitudine matematică. Școala – plină de exigențe. Oamenii – adesea aspri și lipsiți de căldură. Dar în tot acest haos cotidian, exista o singură făptură care nu spunea multe, dar care făcea din tăcere o mângâiere: mama lui.
Nu era o femeie care să țină discursuri sau să predea lecții de morală. Nu-i repeta „să fii bun”, „să fii cinstit” sau „să nu-ți pierzi sufletul”. Dar dragostea ei, manifestată în lucruri simple – un gest, o privire, o cană cu lapte cald într-o seară rece – îl învăluia pe micul Nicolae ca o mantie tainică a harului.
Ani mai târziu, în închisoare, când frigul mușca oasele și groaza se insinua în fiecare celulă a trupului și sufletului, el avea să scrie că „nicio predică și niciun tratat de etică nu au avut asupra mea atâta influență cât a avut mama mea, prin tăcerea ei sfântă.”
A fost ofemeie tăcută, simplă, dar cu o prezență care îl proteja fără să-și impună cuvântul, o mamă care n-a avut nevoie de teologie ca să fie lumină. A fost, pur și simplu, iubire întrupată.
Și poate că, dragă mamă, citind aceste rânduri, te întrebi dacă faci destul. Dacă îmbrățișările tale, mesele calde, nopțile nedormite, rugăciunile șoptite în întuneric, chiar ajung undeva. Dacă fiul tău înțelege sau va înțelege vreodată cât l-ai iubit.
Uite ce spun lacrimile unui bărbat ajuns călugăr, scriitor, mărturisitor al lui Hristos, după o viață de rătăciri și durere: dragostea mamei mele tăcute m-a ținut viu și m-a făcut, în cele din urmă, să cred.
Și tu faci același lucru, chiar dacă astăzi băiatul tău pare să te respingă, să nu te asculte, să se închidă în camera lui, tu rămâi mama aceea care, în tăcere, modelează sfinți.
Rugăciunea unei mame pentru fiul ei care devine bărbat
Doamne Iisuse Hristoase,
Fiul Maicii Tale celei Preacurate,
Tu care ai crescut în casa lui Iosif și ai fost ascultător,
Tu care știi tulburarea tinereții și tăcerea mamei,
Primește rugăciunea mea de mamă obosită,
Dar plină de nădejde.
Mă rog pentru fiul meu, Doamne,
Care azi nu mă mai ia de mână,
Care se luptă cu sine, cu lumea, cu Tine poate…
Dar pe care eu îl iubesc mai mult decât îmi pot spune cuvintele.
Ferește-l de prieteni stricați,
De ispite dulci și gânduri întunecate.
Fă-l bărbat nu în ochii lumii,
Ci în ochii Tăi: curat, puternic prin blândețe, drept și milostiv.
Ajută-mă să nu-l sufoc, ci să-l cresc.
Să nu-i cer să fie ca mine, ci să-l ajut să devină ce i-ai pregătit Tu.
Să nu-l leg cu frică, ci cu încredere.
Să nu-l cert cu mânie, ci să-l ating cu înțelepciune.
Și când nu mă ascultă, să nu mă tulbur, ci să Te ascult pe Tine.
Când plânge și nu-mi spune de ce,
să-l mângâi cu ochii, cu tăcerea și cu rugăciunea.
Învață-mă, Doamne, să fiu o mamă tăcută,
Ca Maica Ta, care păstra toate în inima ei.
Și chiar dacă eu nu voi vedea rodul
acestor lacrimi și nopți nedormite,
Tu îl vezi, Doamne,
Tu îl binecuvintezi și îl crești.
Amin



10 îndemnuri către sine pentru aceste vremuri

 


  1. Să Îl pun pe Hristos în centrul casei mele, ca lumină călăuzitoare, mângâiere și temelie în orice vreme, dar mai ales în vremuri de încercare.
  2. Să mă rog cu stăruință pentru soțul, copiii și familia mea, dar și pentru toți cei aflați în suferință, lipsă și rătăcire, știind că rugăciunea unei mame are putere mare înaintea lui Dumnezeu.
  3. Să nu îmi pierd nădejdea în fața necazurilor, ci să am încredere că Dumnezeu rânduiește totul spre folosul nostru veșnic, chiar dacă drumul pare greu sau întunecat.
  4. Să îmi păzesc cu grijă mintea și inima de frică și tulburare, ferindu-mă de știri, vorbe sau ispite care slăbesc pacea din suflet și credința în purtarea de grijă a Domnului.
  5. Să fiu un izvor de blândețe, iertare și răbdare în familie, știind că duhul casei mele se hrănește din ceea ce port eu în inimă și în cuvânt.
  6. Să îmi cresc copiii in Biserică, să trăiască Sfintele Taine ca pe o lucrare de sfințire și schimbare a ființei lor, în frica de Dumnezeu și dragoste de adevăr, învățându-i prin faptă și cuvânt că viața lor are sens doar în lumina lui Hristos.
  7. Să sprijin biserica și pe preoții care o păstoresc, cu rugăciune, ascultare și ajutor, căci fără comuniunea cu Trupul lui Hristos toți ne uscăm sufletește.
  8. Să lupt împotriva deznădejdii prin recunoștință și smerenie, mulțumind zilnic pentru binecuvântările primite, chiar și cele mici, și aducând laudă lui Dumnezeu în toate.
  9. Să îmi păstrez demnitatea și curăția inimii, ferindu-mă de vorbe deșarte, bârfe, nemulțumiri și judecăți, pentru ca pacea Duhului să rămână în mine.
  10. Să mă aflu, prin mila lui Dumnezeu, între cei pe care El îi va întări să treacă cu bine prin cele ce vor veni. Să mă lumineze Domnul și, dacă este cu voia Lui, să pot fi o întărire smerită pentru alte femei, mame și soții, împărtășind cu dragoste și discreție din ceea ce El mi-a dăruit, ca să nu rămânem singure în lupta cu lumea, ci să ne sprijinim una pe alta în nădejde.



1,2,3. Cine are prioritate?


Câteva idei din notițele pe care le-am luat ascultând și citind de-a lungul vremii învățături și sfaturi ale părinților sau terapeuților:

 „Unu” este singurătate, închis în sine.
„Doi” este luptă, atracție și respingere.
„Trei” este începutul comuniunii.
Acolo începe iubirea care se dăruiește și unește.

Primul număr care depășește singurătatea (1) și tensiunea dualistă (2) este 3. Această comuniune treimică este reflectată în familie, unde soțul, soția și copilul formează o unitate în iubire. Astfel, familia devine o icoană vie a Sfintei Treimi, depășind singurătatea individuală și tensiunile dualiste (Pr Teologos).

Relațiile „în doi” pot fi instabile dacă nu apare ceva care le dă stabilitate și perspectivă. De aceea se spune adesea că „relația de cuplu se maturizează abia după apariția unui copil”, sau când amândoi își asumă un țel comun. Altfel, se consumă în conflict sau rutină.

În viața de familie, una dintre cele mai mari provocări pentru o mamă este păstrarea echilibrului între dăruirea față de copil și legătura profundă cu soțul ei. Un sfat înțelept, pe care îl regăsim și în gândirea unor terapeuți contemporani precum Barbara O’Neill, este acesta: locul copilului nu este între soți, ci lângă mama lui – temporar, nu definitiv. Și copiii, și soții, trebuie să știe ca relația dintre părinți are prioritate, căci aceea a fost de la început. 

Atenția totală acordată copilului poate, fără să ne dăm seama, să rupă legătura cu soțul. Relația conjugală este temelia familiei și nu trebuie neglijată, pentru că dragostea dintre soți este izvorul de siguranță și echilibru pentru copil.

Un sfat practic: copiii au nevoie să fie culcați devreme. Nu doar pentru sănătatea lor biologică, ci pentru ca mama să aibă timp seara să fie și cu copilul (să-l adoarmă, să-l alăpteze, să-l liniștească), dar apoi să se întoarcă lângă soțul ei. Barbara recomandă ca mama să doarmă o parte din noapte cu bebelușul, dar și o parte cu soțul – păstrând astfel unitatea dintre părinți.

📿 Familia este, în viziunea ortodoxă, o „biserică de acasă”. In această biserică, mama și tata trebuie să rămână uniți, în rugăciune, în dragoste și în înțelepciune – pentru ca și copilul să crească în har și lumină. 

Să ne întrebăm și să avem grijă:
💠Îmi las relația cu soțul să fie „invadată” de dragostea pentru copil?
💠Îmi fac timp pentru soțul meu, chiar și în mijlocul oboselii de zi cu zi?
💠Privesc familia mea ca pe o icoană vie a iubirii dumnezeiești?

Dacă răspunsurile la întrebările de mai sus ne descoperă zone de dezechilibru, nu e motiv de descurajare, ci un prilej de întoarcere. Hristos ne cheamă la o iubire care unește, care pune rânduială în inimi și în relații. Familia este un loc al sfințirii prin răbdare, iertare și dăruire.

🔔 Nu trebuie să fim „totul” pentru copilul nostru, ci să-i oferim un cămin în care vede iubirea părinților, respectul reciproc și rugăciunea.

🕯️ Nu trebuie să ne „pierdem” unul în altul, ci să-L așezăm pe Dumnezeu în mijlocul relației noastre, iar El ne va învăța cum să ne iubim și să ne creștem copiii.

„Dacă doi oameni se iubesc și Îl pun pe Dumnezeu între ei, atunci orice greutate poate deveni scară spre cer.”

— Părintele Teofil Părăian


💞 Așadar, să ne rugăm unii pentru alții, soț pentru soție, mamă pentru copil, și toți împreună pentru pacea și sfințirea familiei – această mică biserică de acasă.









Calendar duhovnicesc pentru mămicile ocupate

„Mamă, hai cu mine să ne rugăm…”

Inima mi-e și mie undeva între oboseală și dor.


Suntem multe, femei trăind în ritm alert, cu zile pline și nopți scurte. Vrem să fim acolo pentru copiii noștri, pentru soț, pentru casa noastră, pentru comunitate. Și undeva, aproape invizibil, sufletul nostru se uită lung la Dumnezeu și-L întreabă: „Mai e timp și pentru relația mea cu Tine, Doamne?”

Da. Este. Nu tot timpul acela lung, tihnit, ideal, pe care ni-l imaginăm. Dar clipe de tihnă și hrană sufletească pot apărea în orice zi. De aceea, îți propun un calendar duhovnicesc pentru mamele ocupate – ca tine și ca mine.

Fiecare săptămână are o temă mică, o rugăciune scurtă și o faptă simplă. Nu-i nevoie să faci totul perfect. E nevoie doar să-L inviți pe Dumnezeu în universul tău. El va face restul.

Săptămâna 1
Timpul e dar, nu dușman

Doamne, binecuvintează începutul și sfârșitul fiecărei zile. Umple-mi clipele cu prezența Ta.

💠 Oprește-te 1 minut în fiecare dimineață (poate chiar în timp ce încălzești laptele pentru cei mici). Spune în șoaptă sau în gând:

Ziua aceasta e a Ta, Doamne. Fă-mă părtașă la lucrarea Ta în ea.


Săptămâna 2
Cuvinte care vindecă


Doamne, pune pază gurii mele și înțelepciune în ceea ce le spun copiilor mei.

💠 Alege cu atenție un moment în care să încurajezi un copil, pe soț sau pe o altă mamă. Un compliment sincer, o vorbă bună, o binecuvântare tăcută.

Săptămâna 3
Lucrurile mici au putere mare


Îți dau, Doamne, faptele mele mici – spală-le, curățește-le, umple-le cu har.


💠 Fă o faptă bună ascunsă. Pune o gustare în plus în ghiozdanul copilului pentru un coleg. Lasă o floare pe banca din fața bisericii. Trimite un mesaj de încurajare anonim.

Săptămâna 4
Sufletul tău e și el copilul cuiva


Doamne, amintește-mi că și eu sunt fiica Ta. Ajută-mă să fiu vrednică de aceasta.

💠 În fiecare zi rezervă-ți un moment de liniște, așază-te în fața icoanei sau lângă o căndeluță și citește un psalm, o pagină dintr-o carte duhovnicească sau chiar o rugăciune simplă. Oferă-i sufletului tău 10 minute de tihnă.

Și dacă nu reușesc?

Nu suntem aici pentru performanță, ci pentru prezență. Poți relua o săptămână, poți sări o zi. Dumnezeu nu ține condică. El ține deschisă poarta Sa.

Cu pași mici putem ajunge departe.


Cu drag și rugăciune,

Andreea


Negresa de post cea mai simplă

  Cred că deja o știe toata lumea, dar o pun aici pentru a fi la îndemână și când nu am carnețelul de rețete la mine. Am pregătit-o pentru m...