1,2,3. Cine are prioritate?

Câteva idei din notițele pe care le-am luat ascultând și citind de-a lungul vremii învățături și sfaturi ale părinților sau terapeuților:

 „Unu” este singurătate, închis în sine.
„Doi” este luptă, atracție și respingere.
„Trei” este începutul comuniunii.
Acolo începe iubirea care se dăruiește și unește.

Primul număr care depășește singurătatea (1) și tensiunea dualistă (2) este 3. Această comuniune treimică este reflectată în familie, unde soțul, soția și copilul formează o unitate în iubire. Astfel, familia devine o icoană vie a Sfintei Treimi, depășind singurătatea individuală și tensiunile dualiste (Pr Teologos).

Relațiile „în doi” pot fi instabile dacă nu apare ceva care le dă stabilitate și perspectivă. De aceea se spune adesea că „relația de cuplu se maturizează abia după apariția unui copil”, sau când amândoi își asumă un țel comun. Altfel, se consumă în conflict sau rutină.

În viața de familie, una dintre cele mai mari provocări pentru o mamă este păstrarea echilibrului între dăruirea față de copil și legătura profundă cu soțul ei. Un sfat înțelept, pe care îl regăsim și în gândirea unor terapeuți contemporani precum Barbara O’Neill, este acesta: locul copilului nu este între soți, ci lângă mama lui – temporar, nu definitiv. Și copiii, și soții, trebuie să știe ca relația dintre părinți are prioritate, căci aceea a fost de la început. 

Atenția totală acordată copilului poate, fără să ne dăm seama, să rupă legătura cu soțul. Relația conjugală este temelia familiei și nu trebuie neglijată, pentru că dragostea dintre soți este izvorul de siguranță și echilibru pentru copil.

Un sfat practic: copiii au nevoie să fie culcați devreme. Nu doar pentru sănătatea lor biologică, ci pentru ca mama să aibă timp seara să fie și cu copilul (să-l adoarmă, să-l alăpteze, să-l liniștească), dar apoi să se întoarcă lângă soțul ei. Barbara recomandă ca mama să doarmă o parte din noapte cu bebelușul, dar și o parte cu soțul – păstrând astfel unitatea dintre părinți.

📿 Familia este, în viziunea ortodoxă, o „biserică de acasă”. In această biserică, mama și tata trebuie să rămână uniți, în rugăciune, în dragoste și în înțelepciune – pentru ca și copilul să crească în har și lumină. 

Să ne întrebăm și să avem grijă:

💠Îmi las relația cu soțul să fie „invadată” de dragostea pentru copil?

💠Îmi fac timp pentru soțul meu, chiar și în mijlocul oboselii de zi cu zi?

💠Privesc familia mea ca pe o icoană vie a iubirii dumnezeiești?

Dacă răspunsurile la întrebările de mai sus ne descoperă zone de dezechilibru, nu e motiv de descurajare, ci un prilej de întoarcere. Hristos ne cheamă la o iubire care unește, care pune rânduială în inimi și în relații. Familia este un loc al sfințirii prin răbdare, iertare și dăruire.

🔔 Nu trebuie să fim „totul” pentru copilul nostru, ci să-i oferim un cămin în care vede iubirea părinților, respectul reciproc și rugăciunea.

🕯️ Nu trebuie să ne „pierdem” unul în altul, ci să-L așezăm pe Dumnezeu în mijlocul relației noastre, iar El ne va învăța cum să ne iubim și să ne creștem copiii.

„Dacă doi oameni se iubesc și Îl pun pe Dumnezeu între ei, atunci orice greutate poate deveni scară spre cer.”

— Părintele Teofil Părăian

💞 Așadar, să ne rugăm unii pentru alții, soț pentru soție, mamă pentru copil, și toți împreună pentru pacea și sfințirea familiei – această mică biserică de acasă.