Se afișează postările cu eticheta căsnicie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta căsnicie. Afișați toate postările

Femeia cu copil mic nu e bună de nimic

 Așa îmi spunea mamaie Mărioara, o bunică adoptivă, când primul meu bebe împlinea un an, abia începuse aventura mersului și explora toate cotloanele casei… eram tot timpul după el, nu puteam fi de niciun ajutor în casă. 

La fel mă simt și acum, de fiecare dată când încep să fac ceva prin bucătărie, mezinul mi se agață de fustă și plânge “Maaaamaaa”, nimeni și nimic nu-l poate potoli, decât brațele mele și laptele matern… din 30 în 30 de minute dacă vrea el… uneori îmi vine să îl bat, dar e prea drăgălaș și nevinovat și îmi taie rapid orice gând de acest fel.

cum se cos pantalonii cu tot cu copil în ei

Trag singură această concluzie la sfârșitul fiecărei zile în care nu reușesc să realizez mai nimic din ce îmi propun în seara precedentă. Totul se face cu copilul în brațe, sau șușotind cu cei mari când doarme el… improvizez mult.

Observ o dată la câteva zile o șuviță albă în plus de care nu știam, am uitat ca nu mai am douăzeci de ani, nici entuziasmul de atunci, dragostea se răcește mai repede, obosesc mult mai ușor. Indispoziția este cea care mă definește și cârtesc mult.

Dar sunt conștientă ca altceva mai bun nu mă poate împlini și ca sunt datoare să îmi împlinesc sarcinile casnice chiar și așa, printre plânsete și vaiete de copilași. În curând voi împlini 16 ani de maternitate. La 22 de ani am născut prima dată. Eram la rândul meu un copil, dar ardeam de nerăbdare atunci să am copilul meu. Ne spuneam atunci unul altuia cat de minunat este ca prin noi să se nască o nouă fapturița pe pământ. 

-Nici tu, nici eu, dar și tu și eu, în același timp!

Totul a venit cu anii firesc, fără a simți ca eu fac vreun efort deosebit și astăzi primii copii sunt ca brazii, mai înalți ca mine. Mă mir de ei, mi se pare ca nu sunt ai mei, deși regăsesc in comportamentul lor apucături mai bune sau mai urate preluate de la noi… rămân - pentru ca îmi place cel mai mult, căci mai târziu e mult mai stresant - în ipostaza mamei de copilaș de un an, care nu e bună de nimic, căreia nu îi poți cere altceva decât să își vegheze zi și noapte copilașul.

17

 De sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim am aniversat 17 ani de la nuntă. Am omis anul acesta, fiindcă tindem să ne copleșească grijile în umbra întâmplărilor fiecărei zile și să pierdem din vedere momente importante…

28 aprilie 2007,
Biserica Sfinții Arhangheli din Craiova

Bine că mi-a amintit o veche prietenă! 

Ați observat ca cei care ne rămân prieteni peste ani nu au resentimente chiar dacă legătura nu a fost constantă, dar am petrecut răstimpul acesta in acelasi duh, trecând prin experiențe asemănătoare, și într-un moment anume reluăm discuția ca și cum nu am fi fost departe?

Cea mai lungă prietenie pe care o am este cu Ileana, colegă de la grădiniță, clasele 1-8 și vecina mea din copilărie. La 16 ani a rămas orfană de mamă și întâmplarea ne-a sudat și mai mult… mi-e dor de ea și de noi-copii, nu ne-am mai întâlnit de 15 ani, dar comunicăm când și când și în sufletul meu e mereu prezentă. 

“Sunt sfânt în devenire…”

 “Ce vrei de la mine? Încă nu sunt perfect, dar sunt un sfânt în devenire…” (replica unuia dintre copii la mustrare 🙂) Asemănarea cu sfinți...