Se afișează postările cu eticheta Exerciții pentru suflet. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Exerciții pentru suflet. Afișați toate postările

10 îndemnuri către sine pentru aceste vremuri

 


  1. Să Îl pun pe Hristos în centrul casei mele, ca lumină călăuzitoare, mângâiere și temelie în orice vreme, dar mai ales în vremuri de încercare.
  2. Să mă rog cu stăruință pentru soțul, copiii și familia mea, dar și pentru toți cei aflați în suferință, lipsă și rătăcire, știind că rugăciunea unei mame are putere mare înaintea lui Dumnezeu.
  3. Să nu îmi pierd nădejdea în fața necazurilor, ci să am încredere că Dumnezeu rânduiește totul spre folosul nostru veșnic, chiar dacă drumul pare greu sau întunecat.
  4. Să îmi păzesc cu grijă mintea și inima de frică și tulburare, ferindu-mă de știri, vorbe sau ispite care slăbesc pacea din suflet și credința în purtarea de grijă a Domnului.
  5. Să fiu un izvor de blândețe, iertare și răbdare în familie, știind că duhul casei mele se hrănește din ceea ce port eu în inimă și în cuvânt.
  6. Să îmi cresc copiii in Biserică, să trăiască Sfintele Taine ca pe o lucrare de sfințire și schimbare a ființei lor, în frica de Dumnezeu și dragoste de adevăr, învățându-i prin faptă și cuvânt că viața lor are sens doar în lumina lui Hristos.
  7. Să sprijin biserica și pe preoții care o păstoresc, cu rugăciune, ascultare și ajutor, căci fără comuniunea cu Trupul lui Hristos toți ne uscăm sufletește.
  8. Să lupt împotriva deznădejdii prin recunoștință și smerenie, mulțumind zilnic pentru binecuvântările primite, chiar și cele mici, și aducând laudă lui Dumnezeu în toate.
  9. Să îmi păstrez demnitatea și curăția inimii, ferindu-mă de vorbe deșarte, bârfe, nemulțumiri și judecăți, pentru ca pacea Duhului să rămână în mine.
  10. Să mă aflu, prin mila lui Dumnezeu, între cei pe care El îi va întări să treacă cu bine prin cele ce vor veni. Să mă lumineze Domnul și, dacă este cu voia Lui, să pot fi o întărire smerită pentru alte femei, mame și soții, împărtășind cu dragoste și discreție din ceea ce El mi-a dăruit, ca să nu rămânem singure în lupta cu lumea, ci să ne sprijinim una pe alta în nădejde.



Scrisori

 

În viața oricărei femei vin momente în care cuvintele nu mai sunt de ajuns, iar inima caută ceva mai adânc decât sfaturi sau îmbrățișări. Caută o mamă. Nu doar o figură blândă, ci o prezență reală, duhovnicească, care înțelege fără să întrebe, care mângâie fără să judece.
 Pentru noi, femeile apropiate de Biserică, Maica Domnului nu este doar un simbol, este refugiu, sprijin, răspuns și uneori singurul glas care ne mai vorbește când toate celelalte tac.


 Aceste scrisori sunt gânduri simple, sincere, scrise din perspectiva unor vârste sau ipostaze diferite: în adolescență, ca mamă de copii mici, ca văduvă, ca femeie trecută de 80 de ani. Prima ipostază am trăit-o în urmă cu 25 de ani, a doua este cea din prezent, iar ultimele două ipostaze sunt imaginate așa cum mi-aș fi dorit ca mama și bunica mea să o simtă pe Maica Domnului…

Scrisoarea I

„Mă simt mică, dar Tu mă vezi”

Maică Sfântă,
toți îmi spun cine ar trebui să fiu: mai frumoasă, mai încrezătoare, mai atentă, mai bună. Dar eu nu știu cine sunt. Uneori mă simt pierdută chiar și când zâmbesc. Am prieteni, dar parcă nu mă aude nimeni cu adevărat.
Tu mă vezi, nu-i așa?
Tu… ai fost și Tu fată. Ai trăit și Tu în tăcere, cu întrebări în inimă. Ai spus „da” când nici nu știai încotro duce acel drum.
Ajută-mă să mă încred în Dumnezeu chiar și atunci când nu mă înțeleg nici pe mine. Spune-mi că nu trebuie să fiu perfectă, doar credincioasă. Că nu trebuie să mă tem: Tu ești cu mine.

Scrisoarea a II-a 

„Ajută-mă să iubesc, chiar dacă sunt piatră seacă ”

Preasfântă Maică,
astăzi nu mai știu ce să fac. Copiii mei trag de mine din toate părțile, casa e un haos, iar sufletul meu – o casă părăsită.

Mă uit la icoana ta, cum Îl ții pe Prunc în brațe, și mă întreb: Tu cum ai făcut? Cum ai iubit fără să obosești? Cum ai rămas întreagă când lumea ți-a sfâșiat Fiul?
Ajută-mă, Maică!
Dă-mi o picătură din răbdarea ta, o fărâmă din tăcerea ta, o clipă din pacea ta. Și, mai ales, învață-mă să-L țin pe Hristos în inimă, așa cum L-ai ținut Tu în brațe.

Scrisoarea a III-a 

„În liniștea mea Te aud cel mai bine”

Maica Domnului,
nu e ușor să fii singură. În jurul meu, lumea se mișcă în perechi, în familii, în strigăte și râsete. Eu trăiesc în liniște. Uneori mă doare. Alteori mă regăsesc.
Tu, Maică, ai știut ce înseamnă tăcerea. Ai știut ce înseamnă să fii cu Dumnezeu în ascuns. Învață-mă și pe mine să nu confund liniștea cu golul. Să nu-mi pierd curajul. Să Te simt aproape, chiar dacă nu mă ține nimeni de mână.
Îți dăruiesc inima mea – umple-o Tu cu liniștea Ta.

Scrisoarea a IV-a 

„Îți mulțumesc că nu m-ai uitat”

Maica Domnului,
nu mai am puteri, dar am multe amintiri. Am trecut prin ierni grele, prin veri de singurătate, prin toamne de pierdere și primăveri de speranță. Și în toate, Tu ai fost acolo, chiar dacă nu Te-am văzut.
Ți-am cerut ajutorul când eram tânără. Ți-am cerut sănătate, răbdare, dragoste. Și Tu mi-ai dat. Nu tot ce am vrut, dar tot ce aveam nevoie.
Acum nu mai cer mult. Doar să nu mă lași la capăt. Când n-o să mai pot rosti rugăciuni, spune-le Tu pentru mine.
Îți mulțumesc că ai fost mama mea tăcută în toate aceste decenii. Și dacă se poate, Maică, spune-I Fiului tău că Îl iubesc, chiar și atunci când îmi tremură mâna și nu mai pot face cruce.

Scrie și tu o scrisoare!

Poate nu ai scris niciodată o scrisoare cu așa destinatar. Poate nu știi cum să o faci. Încearcă puțin! Gândește-te la ce ți-ai dori să-i spui Maicii Domnului dacă ai avea cinci minute în fața ei. Nu trebuie să fie frumos, doar sincer.
Închide ochii și scrie-i cu sufletul, din condeiul tău fără cerneala. Ea înțelege și răspunde mai repede decât ne-am aștepta.








Calendar duhovnicesc pentru mămicile ocupate

„Mamă, hai cu mine să ne rugăm…”

Inima mi-e și mie undeva între oboseală și dor.


Suntem multe, femei trăind în ritm alert, cu zile pline și nopți scurte. Vrem să fim acolo pentru copiii noștri, pentru soț, pentru casa noastră, pentru comunitate. Și undeva, aproape invizibil, sufletul nostru se uită lung la Dumnezeu și-L întreabă: „Mai e timp și pentru relația mea cu Tine, Doamne?”

Da. Este. Nu tot timpul acela lung, tihnit, ideal, pe care ni-l imaginăm. Dar clipe de tihnă și hrană sufletească pot apărea în orice zi. De aceea, îți propun un calendar duhovnicesc pentru mamele ocupate – ca tine și ca mine.

Fiecare săptămână are o temă mică, o rugăciune scurtă și o faptă simplă. Nu-i nevoie să faci totul perfect. E nevoie doar să-L inviți pe Dumnezeu în universul tău. El va face restul.

Săptămâna 1
Timpul e dar, nu dușman

Doamne, binecuvintează începutul și sfârșitul fiecărei zile. Umple-mi clipele cu prezența Ta.

💠 Oprește-te 1 minut în fiecare dimineață (poate chiar în timp ce încălzești laptele pentru cei mici). Spune în șoaptă sau în gând:

Ziua aceasta e a Ta, Doamne. Fă-mă părtașă la lucrarea Ta în ea.


Săptămâna 2
Cuvinte care vindecă


Doamne, pune pază gurii mele și înțelepciune în ceea ce le spun copiilor mei.

💠 Alege cu atenție un moment în care să încurajezi un copil, pe soț sau pe o altă mamă. Un compliment sincer, o vorbă bună, o binecuvântare tăcută.

Săptămâna 3
Lucrurile mici au putere mare


Îți dau, Doamne, faptele mele mici – spală-le, curățește-le, umple-le cu har.


💠 Fă o faptă bună ascunsă. Pune o gustare în plus în ghiozdanul copilului pentru un coleg. Lasă o floare pe banca din fața bisericii. Trimite un mesaj de încurajare anonim.

Săptămâna 4
Sufletul tău e și el copilul cuiva


Doamne, amintește-mi că și eu sunt fiica Ta. Ajută-mă să fiu vrednică de aceasta.

💠 În fiecare zi rezervă-ți un moment de liniște, așază-te în fața icoanei sau lângă o căndeluță și citește un psalm, o pagină dintr-o carte duhovnicească sau chiar o rugăciune simplă. Oferă-i sufletului tău 10 minute de tihnă.

Și dacă nu reușesc?

Nu suntem aici pentru performanță, ci pentru prezență. Poți relua o săptămână, poți sări o zi. Dumnezeu nu ține condică. El ține deschisă poarta Sa.

Cu pași mici putem ajunge departe.


Cu drag și rugăciune,

Andreea


Frică

  Doamne al păcii și al milei, Tu care ții lumea în palma Ta și cunoști numărul pașilor noștri, p rimește rugăciunea mea de mamă cuprinsă de...