Imaginile spun destule povești, iar condeiul meu nu are cerneală…
![]() |
Fetița Arhanghelului Rafail acoperită de aripi 🪽 |
![]() |
“Recoltă” de ghebe |
![]() |
Pregătiri pentru târgul de Crăciun |
![]() |
![]() |
O clipă în orașul străbunicilor |
![]() |
Ariciorul zgribulit |
![]() |
colivă, “food for souls” cum o numesc alte popoare ortodoxe |
Mă bucur ca în ultimii 2 ani a fost vacanță în perioada halloweenului și am evitat descărcările nervoase în grupurile părinților prin discuții contradictorii.
În Ardeal pe 1 noiembrie sunt “luminațiile”, reminiscențele catolice ale “dias de los muertos”, când oamenii merg să aprindă candele la morminte.
Ortodocșii îi cinstesc pe cei adormiți prin pomenirea lor la sfânta Liturghie din prima sâmbătă a lunii noiembrie, în fiecare an (Moșii de toamnă), dar și în sâmbetele anume dedicate (Moșii de iarnă, sau în sâmbăta lui Lazăr, sau Moșii de vară), așa cum se întâmplă de fapt în fiecare zi de sâmbătă pentru cine dorește să o facă mai des, dacă are mai multă râvnă. Sâmbăta este ziua dedicată celor trecuți la cele veșnice, dar din păcate in anumite zone ale țării (cred ca in toate celelalte decat cea a Moldovei, a Munteniei, a Dobrogei și a Olteniei, dar și în parohiile în care preoții respectă Canoanele) se fac parastase duminica, și este o eroare de care nu sunt conștienți nici ierarhii… Sfinții Colivazi au făcut eforturi să învețe oamenii de ce se fac parastase sâmbătă, nu duminică.
![]() |
Sfinții Colivazi |
Astăzi au mers doar băieții la Biserică, le-am dat la ei colivă și vin pentru pomenirea celor adormiți. S-au întors acasă cu dulciuri și pentru surori. Fetele sunt bolnăvioare, nu am putut pleca de lângă ele și am profitat de soare să fac curățenie, să spăl astăzi o parte dintre perdele și draperii.
O duminică liniștită tuturor!
Pentru astăzi, 19 octombrie
Afară…
A fost soare, dar a bătut tare vântul rece. Cei mici sunt un pic răciți, astăzi nu au ieșit din casă.
În casă…
E bine, mai bine decât în cealaltă chirie, chiar dacă aici spațiul este mai mic și suntem mai îngrămădiți, avem mai multă lumină și în general condiții mai bune. Copiii sunt fericiți. Bine… ei sunt fericiți oriunde atâta timp cat nu le lipsește nimic. Are Cineva grijă de ei în permanență.
Din bucătărie…
Am hrănit ceata cu omletă cu brânză de dimineață și cacao cu lapte, la prânz supă minestrone, pilaf cu piept de pui sau peștișori prăjiți + păstăi de fasole galbenă prăjită în unt cu usturoi, negresa cu biluțe de brânză dulce inserate pe alocuri, la gustare covrigei cu brânză și chimen, iar la cină niște iaurt.
Ma gândesc…
Că tot răul este spre bine. Am purtat multă răzvrătire în suflet, a fost foarte greu cu mutarea, dar Dumnezeu convertește întotdeauna uratul în frumos.
Acum suntem mult mai aproape de școlile copiilor și îmi permit să fac eu plimbările zilnice să duc/aduc fetele, să îl odihnesc pe soțul meu de condus mașina, și să mai și trec uneori dimineața pe la biserică, să ascult Apostolul și Evanghelia zilei, să mă închin Sfinților din racle și apoi să îmi continui treaba în liniște și cu spor.
Citesc…
Din când în când, câte un articol de pe diferite site-uri sau bloguri. Nu am avut răgaz săptămâna aceasta să șed și să mă liniștesc.
Ascult…
Am ascultat cântecele de toamnă împreună cu cei mici în timp ce trebăluiam de le știu pe toate acum. 🤭
O fotografie…
Duminică aducătoare de pace și o săptămână plină de întâmplări cu folos să vină!
Pentru astăzi, 13 octombrie
Afară…
Este destul de rece. Cred ca în curând va cădea bruma.
În casă…
Trebuie să așez muuulte lucruri la locul lor și nu mai reușesc să finalizez treaba asta.
Din bucătărie…
Supă cu găluște, piure de cartofi dulci, dovlecei pane gătiți în unt clarificat, rasol de vită, prăjitură răsturnată cu mere.
Da, evit uleiul de floarea-soarelui.
Mă gândesc…
La activitățile pe care le am de ordonat pe lista priorităților pentru săptămâna următoare.
Ascult…
Un citat…
“Sfințenia părinților îi scapă pe copii de probleme.” (Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul)
Unul dintre lucrurile preferate…
Este somnul de duminică după amiază, toamna, sub pătura de lână, lângă bebeluș.
O fotografie…
O săptămână petrecută frumos, cu rugăciunile Sfintei Parascheva ca umbrelă!
![]() |
…În cer |
![]() |
Și pe pământ… |
În fiecare an, zilele de toamnă luminoase și senine îmi stârnesc un fel anume de dor (de rădăcini, de tinerețe/copilărie, de atmosfera de siguranță) și realizez de câte binecuvântări am parte, fără să le fi gândit și dorit dintotdeauna. Toamna, când se numără bobocii, ar trebui să fie pentru mine anotimpul recunoștinței.
Octombrie apare cu sentimentul ocrotirii Măicuței noastre, care niciodată nu ne uită, chiar dacă noi mai uităm uneori să o băgăm în seamă. Apoi vin Sfinții Ciprian și Iustina, ca exemplu de întoarcere Acasă și tărie sufletească, apoi este cinstirea Sfintelor Haritina și Parascheva care ne sunt prietene nelipsite când le cerem ajutorul, și Sfinții Serghie și Vah pe care îi sărutam odinioară la Craiova la fiecare Vecernie și Liturghie, și Sfinții Ardeleni, și Sfinții Dimitrie, și Sfânta Teofana Basarab. Și uite așa trece luna, ca o pocnitură din degete.
Cel mai des gătesc în luna aceasta plăcintă cu dovleac.
Cel mai cerut moment este acela când voi merge cu fetele la “Lacul Lebedelor”- spectacol de balet.
Cel mai bine ar fi să ieșim zilnic să ne plimbăm pe aleile cu frunze colorate și să adunăm castane.
Cel mai frumos e să admirăm asfințitul șoptind rugăciuni…
Cel mai liniștitor este dansul frunzelor căzând pe muzica vântului.
Pentru astăzi, 29 septembrie 🍂
![]() |
Afară…
Au țiuit semnalele Ro-alert de ne-au băgat în sperieți. Plouă ca într-o zi de toamnă și atât.
În casă…
Miroase a Igienol. În urmă cu aproape 14 ani am primit în gentuța-cadou plină cu articole promoționale la externarea din maternitate si o mostră de Igienol verde, atunci abia se lansase pe piață, este făcut in România (de greci). De atunci l-am folosit alternativ cu soluția de oțet, apă și uleiuri esențiale, în ciuda postării anterioare îl prefer pe cel cumpărat, din considerente afective… încă asociez parfumurile dezinfectantului cu bucuria unei reușite și a siguranței.
Din bucătărie…
Avem chec-aperitiv, musaca cu carne de vită, ghiveci de legume cu quinoa, pește, chec cu nuci și must delicios.
Mă gândesc…
Că am fost toată săptămâna furioasă și tristă, din te-miri-ce motive. De duminică seara și până sâmbăta următoare, când ar trebui să ajungem la spovedanie, se desfășoară o mulțime de întâmplări pe care Dumnezeu le îngăduie ca eu să lucrez în acel context o virtute. Însă eu lucrez conștiincios tot patima opusă acelei virtuți…ar fi bine să pun mâna pe canoanele împotriva celor opt gânduri ale răutății.
Citesc…
Din aceeași carte ca săptămâna trecută.
Un film…
Miss Potter, l-am văzut într-o seară împreună cu unul dintre băieți, el a vrut să vedem filmul, pentru ca încă își amintește cât îi plăcea să mergem în grădină, lângă nuc, între căpițele de fân, să le citesc din “Aventurile lui Peter, iepurașul”.
Este biografic, cu doi actori talentați în rolurile principale (Renee Zellweger si Ewan McGregor). Nu știu câte persoane din România o cunosc pe Beatrix Potter, autoarea cărților pentru copii și ilustratoare foarte talentată de acum mai bine de 120 de ani.
Ar fi mai mult un film pentru mame, mătuși, bunici, nașe sau alte grade de rudenie a copilașilor iubitori de povești. Filmul stârnește dorul de bun-simț, decență, inocență și respect din acele vremuri.
Avem și o jucărie de pluș Peter Rabbit, dar e prea târziu acum să o caut în coșul cu plușuri din camera copiilor.
Unul dintre lucrurile preferate…
Castanii, cu frunzele ca niște palme mari și cu umbra lor misterioasă, cu florile lor parfumate și castanele- cele comestibile coapte sau făcute piure, cele necomestibile ca jucării foarte versatile.💗🌰
O fotografie…
![]() |
Portret de familie- scenograful are aproape 4 ani ☺️ |
Pentru astăzi, 22 septembrie 🍂
Fotografiile sunt proaspete, făcute astăzi, în curtea casei sau a bisericii.
Afară…Zilele sunt foarte plăcute, dar nopțile sunt reci, desigur, cu temperaturi sub 10 °C.
În casă…
Încă nu am pornit încălzirea. Ziua lăsăm ferestrele larg deschise, să intre înăuntru căldura de afară.
Din bucătărie…
Astăzi avem în meniu pizza de ieri- cu carne sau cu pește, după preferințe, plăcintă cu mangold, bulete de cartofi și brânză, pui fript, castraveți murați. Avem și mere suculente foarte, foarte gustoase.
Port…
Un tricou roșu și pantaloni wide leg negri.
Mă gândesc…
M-am plâns destul altora de cât de grea a fost săptămâna. Așa îngăduie Dumnezeu să-mi dau seama de datoria purtării Crucii. Aș vrea să am o altă viziune asupra întâmplărilor, să trag învățăminte din cele neplăcute și să mă bucur de cele bune.
Citesc…
Melodia cantată împreună cu grupul copiilor de la o bisericuță dintr-un sat destul de izolat din episcopia noastră. Mi se pare minunat de armonios corul lor, înființat de doamna preoteasă și apoi condus de un om talentat.
“Copilul își recunoaște mama după surâs.” (Virgiliu)
… deci, să le zâmbim copiilor noștri, pentru a-i ține mereu aproape!
Pentru astăzi, 15 septembrie 🍂
Afară…
A plouat. Acum bate tare vântul și-i frig.
În casă…
E rece. Copiii și-au pus șosetele de lână, au strâns covoarele din hol și acum se joacă de-a patinajul pe parchetul laminat.
Din bucătărie…
Salată cu rucola, năut, brânză, roșii, castraveți, ceapă, ardei gras +/- piept de pui.
Mai avem de ieri sarmale de post, le servim cu iaurt grecesc, și biluțe (alternativă la salam) din biscuiți cu cacao, alune, stafide și cocos.
Sunt îmbrăcată…
În treningul meu călduros Champion, din bumbac vătuit- alb, gri și roz, pe care mi l-a dăruit soțul în urmă cu 10 ani. ☺️
Mă gândesc…
Data de astăzi îmi aduce mereu în memorie prima zi de școală, cu așteptare și emoții, din copilăria mea. 15 septembrie avea parfum de cărți noi și de tuberoze. Parfumul îngeresc al acestor flori îmi este impregnat puternic în memoria olfactivă… mătușa mea, cadru didactic în Craiova, venea în după-amiaza acestei zile la țară cu brațele pline de tuberoze, crizanteme și trandafiri să ne bucure și pe noi… adică pe mama și pe bunica, dar ne bucuram și noi, copiii 😌
Citesc…
Nu am reușit să deschid săptămâna aceasta nicio carte în afară de cele de rugăciuni. Aș putea să menționez Noul Testament, căci am reluat lectura, după câteva luni în care nu l-am mai deschis.
Un film…
Ieri am văzut în treacăt câteva secvențe din filmul vechi Spartacus, cu Michael Douglas Sr., pe care l-au urmărit băieții (pentru a șaptea oară).
Ascult…
Zgomotul liniștitor al difuzorului de uleiuri esențiale (nu am folosit și nu am de gând să încerc DoTerra, avem destule alternative de încredere!). Cred ca am răcit ușor, așa că am pus la difuzat uleiuri de ravintsara, brad și puțin tea tree.
Unul dintre lucrurile preferate…
Este parfumul Tuberose Angelique de la Jo Malone.
Un citat…
“Zile albe, zile negre… ce străine, ce departe,
Buclele în care dorul meu de cer l-am îngropat…”
(Ion Pillat - Toamna)
Educația școlii crucii face:
- din nebuni- deștepți, iar din deștepți- înțelepți;
- din mândri- smeriți, iar din smeriți- smeriți cugetători;
- din răi- buni, iar din buni- mai buni;
- din slabi- puternici, iar din puternici- nebiruiți…
“Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.” (Corinteni 1, 18)
![]() |
Întâmpinare în clasa a VI-a, sunt recunoscătoare doamnei diriginte pentru timp și cheltuială! |
Mirosul școlii a rămas același. Numai culorile sunt mult mai prezente… bieții profesori își dau silința să îi atragă pe copiii noștri cu tot felul de artificii de care noi nu aveam nevoie acum 25 de ani ca să fim nerăbdători sau să ne facă plăcere să mergem la școală și să învățăm.
Nici cărțile nu erau atât de bogat ilustrate, parcă prea obositor colorate. Scria Marin Sorescu ca pe măsură ce creștem se împuținează ilustrațiile din cărțile pe care le citim și se înmulțesc cuvintele, predomină textul. Partea neplăcută e ca rămânem la stadiul ilustrațiilor și nu ne mai atrag textele…
Nici aranjamentele florale nu erau pe vremea aceea atât de costisitoare ca acum și cu aceeași destinație finală: groapa de gunoi. Bunica mea replanta trandafirii primiți de la elevi, a umplut curtea cu tot felul de soiuri.
Consumăm și mă întreb când vom deveni și producători a ceva echivalent cu ceea ce risipim…
Îmi dau seama cat de superficiali am devenit și cat de repede uităm să prețuim efortul altora făcut pentru binele nostru.
Dar slavă Domnului ca încă zvâcnește entuziasmul, măcar dintr-o parte, poate se molipsește și cealaltă parte!
![]() |
💕 pentru boboci |
Pentru astăzi, 7 septembrie
![]() |
Mâncăm ultimii pepeni și avem mere gustoase direct din copac. Și au înflorit topinamburii. |
Afară…
A fost cald și frumos astăzi. Copiii au chicotit toată ziua jucându-se cu cățelul și ajutându-l pe tata să facă detailing mașinii.
În casă…
Sunt foarte obosită, stresată, agitată. Toată ziua am stat în picioare și încă nu am terminat treburile. Din păcate (sau din fericire) e final de vacanță și vom sta mai puțin la țară și mai mult în oraș de acum… sunt nemulțumită că nu am reușit să termin dezinfecția, fiindcă o dată la 2-3 ani exact in această perioadă apar intrușii rozători ca să umbrească bucuria praznicului Nașterii Maicii Domnului. Casa de la țară este construită anapoda și dacă aș putea, aș demola-o și aș reconstrui-o. Dar nu am această superputere…
Din bucătărie…
Astăzi am gătit: supa de pui cu tăieței, ciupercuțe la cuptor umplute cu cașcaval, nuggets de pui la cuptor, un soi de șnițele din piciorușele ciupercuțelor (cu ou, pesmet, parmezan și puțin pătrunjel- chiar arată ca șnițelele de pui și gustul e asemănător), cartofi dulci, salată de crudități. Am mai servit iaurt grecesc cu chia și miere. Pentru desert ne-am aprovizionat cu plăcințele-biscuiți cu măr și scorțișoară Lovita de la Roshen, am găsit la Penny la reducere 40%, cu 16 lei/kg. Sunt cam dulci, dar nu îi consumăm în exces.
Sper…Anul acesta a fost plăcinta/rulada cu dovleac, preparată chiar și de câte două ori pe săptămână. Unul dintre băieți a dus și la Târgul de toamnă organizat la școala și toate cele 30 de porții s-au vândut în prima jumătate de oră, au cumpărat în special cadrele didactice.
“Ce vrei de la mine? Încă nu sunt perfect, dar sunt un sfânt în devenire…” (replica unuia dintre copii la mustrare 🙂) Asemănarea cu sfinți...