22.6.24

Sâmbăta fragilor

 


Azi, de pomenirea celor adormiți- moșii de vară, în sâmbăta fragilor, după cum obisnuia să spună zilei străbunica mea, Ecaterina, am mers cu vin, colivă și… acadele + bomboane cu aromă de frăguțe pe care le-am împărțit copiilor și bătrânilor. Ati observat cum se bucura de dulciuri și cei în vârstă, la fel cum se bucura copiii?

În urmă cu 25-30 de ani colindam dealurile din satul bunicilor în căutarea fragilor. Erau împânzite colinele cu punctulețele roșii, parfumate. Făceam buchețele pe care bunica și străbunica le dădeau de pomană cu câte un boț de colivă deasupra pâinicii în formă de cruce. Alte femei împărțeau mănunchiuri de cireșe legate cu ață neagră, iar altele câte 2-3 căpșuni uriașe. Nici nu știai pe cine să întâmpini mai întâi când coborau femeile dealul unde era biserica și cimitirul: pe tanti Mița, pe coana Lenuța, pe tanti Maria, pe fina Domnica, pe țața Lina… Dumnezeu să le odihnească pe toate, că multă bucurie aduceau în zile ca cea de azi copiilor!

Străbunica mea, Ecaterina, cea cu ochii albaștri ca cerul senin, la 16 ani, într-o fotografie de acum 100 de ani