6.7.24

Însemnări de weekend

 🌞 Pentru astăzi, 6 iulie 

Afară…

A plouat vreo 3 zile săptămâna asta, s-a și răcorit încât am scos păturile de lână să ne învelim în timpul nopții. Acum e iarăși foarte cald, dar e firesc.

În casă… 

Miroase a lavandă. Am picurat ulei de lavandă pe multe discuri din lemn de chiparos și le-am băgat prin toate dulapurile pentru ca am zărit niște molii. Sperând să nu atace covoarele de lână, le-am stropit pe toate cu apă de lavandă, dar am pus și în vaze, pe rafturi, printre icoane și cărți…

…buchețele proaspete din grădinuța cu lavandă a unei fete istețe de la noi din sat, chiar de lângă biserică 

Mă gândesc…

Ce daruri să pregătesc nepoțeilor mei din Kenya care vor veni peste o săptămână în vacanță în România… Sora mea le aduce în fiecare an copiilor mei lucruri handmade făcute acolo- accesorii, jucării, dar și dulciuri nemaivăzute din țările prin care trec. Până acum noi le-am dăruit cărți (dar nu mai au loc în biblioteca lor) și hăinuțe făcute în România de Daninaline (care din păcate a dat faliment anul acesta). Cred ca ne vom limita la experiențe și fotografii adunate într-un album- excursii locale împreună: la castelul huniazilor și la Dino World Transylvania.

Sunt recunoscătoare…

Pentru răbdarea soțului meu cu mine. Am aniversat săptămâna aceasta 18 ani de când ne ținem de mână, m-am reîndrăgostit de el, an după an.

Din bucătărie…

Avem ciorbă de fasole verde lată cu smântână, orez integral și novac la cuptor, dovlecei pane și piept de pui la grătar, pepenoaică 🍉 și aș vrea să fac o plăcintă simplă pentru mâine (“Plăcintă 18 linguri” îi spun eu, e foarte ușoară și rapidă) cu mere de vară din curte.

Sunt îmbrăcată…

Intr-o fusta cloche roșie cu floricele albe (e preferata bebelușului, când o zărește mi-o scoate din coșul cu rufe murdare sau din cel cu rufe spălate și mi-o dă să o îmbrac, indiferent de oră, chiar și în loc de pijama înainte de culcare 😅) și un tricou alb.

Meșteresc…

Nici gând de cusut ceva în ultima săptămână. Alte planuri au prioritate acum.

Învăț…

Cum să împac 🐺 , 🐐 și  🥬 , pentru a supraveghea copiii, a-mi îndeplini datoriile casnice și a acorda atenție și formării continue, toate în același timp.

Citesc…

Cum nu am ieșit din casă fiindcă a plouat vreo 3 zile, copiii au desenat zeci de foi. Încercând să le deslușesc trăirile, din curiozitate am răsfoit această carte: 

Ascult…

Albumul “Just another diamond day” al lui Vashti Bunyan, în surdină, fiindcă doarme bebelușul și acoperă chițăielile celorlalți copii din casă sau din curte. Ea cântă liniștit și delicat, ca pentru somnul copiilor (și al adulților😄).

Un film…

Îmi plac filmele biografice, acesta este din categoria “povești cu zâne”, care ne ancorează mai bine în realitate și ne ajută să ne dăm seama că idealurile pământești nu aduc împlinire.

Unul dintre lucrurile preferate…

Să mă pieptăn pe îndelete și să-mi împletesc părul într-o coadă lejeră înainte de culcare, în semiîntuneric, în liniște deplină. E momentul meu de pace, semnul că toate sunt în sfârșit la locul lor, obiectivele zilnice atinse și pot adormi liniștită.

Sper…

Ca cei care ne-au promis ca anumite lucrări vor fi gata la o anumită dată să se țină de cuvânt. Nu îmi place când cineva nu își dă silința să își respecte termenele prestabilite. Eu mă zbat să le respect când sunt în ipostaza de executor al unor sarcini și să nu dezamăgesc prin lipsa de punctualitate și am aceleași așteptări de la oameni.

Un citat…

Un loc unde mi-ar plăcea să fiu…

Mi-ar plăcea să mă plimb desculță pe nisip, ținând de mână copiii cei mai mici, care nu au văzut niciodată marea. Dar o vor vedea când va rândui Dumnezeu.


O fotografie…

un curcubeu ciudat, fix deasupra locului de joacă, fără legătură cu pământul 


Închei aici, așteptând cu nădejde o nouă săptămână. 





6 comentarii:

Maria spunea...

Să vă țină Dumnezeu de mână până în veșnicie! Gânduri bune!

Andreea spunea...

Mulțumim pentru gânduri, doamna Maria! La fel vă doresc și eu și să ne bucurăm cu toții împreună în Veșnicie!

Andreea Napirlica spunea...

Andreea, sa fiți fericiți și sănătoși. Va doresc sa culegeți roadele căsniciei voastre ca împreună sa va bucurați sub marea milostivire a lui Dumnezeu!
O săptămână viitoare cu soare și multe bucurii!

Andreea spunea...

Mulțumim, Andreea, la fel să fie și în familia ta! 🤗

Daniela spunea...

Îmi place nespus lavanda și mirosul ei. Mulțumesc frumos pentru site-ul cu săpunuri naturale!
Un album foto personalizat este o idee minunată pentru darul nepoților tăi.
La mulți ani mântuitori împreună! Să fiți sănătoși și să nu vă dați drumul la mână niciodată!
Domnul să vă ajute să ajungeți curând la malul mării! 🤗😘

Andreea spunea...

Mulțumim, Daniela! Dacă vei comanda vreodată cosmetice de la Adriana, să știi ca materia primă e de la noi din sat (cu excepția celor ce nu se pot cultiva, desigur), mama ei extrage uleiul esențial și face hidrolat din plante, fabrică săpunuri, deodorante, creme, chiar și pastă de dinți, aici, acasă, într-un sătuc de la țară, doar sediul firmei e in Timișoara… singurul dezavantaj e ca se consumă toate prea repede 😄

Octombrie