Frică

 Doamne al păcii și al milei,

Tu care ții lumea în palma Ta și cunoști numărul pașilor noștri, primește rugăciunea mea de mamă cuprinsă de frică, care se uită în jur și vede valuri de întuneric și sunete de război.
Mă îngrozesc de suferința oamenilor, de copiii care plâng, de tinerii duși pe front,
de răni și moarte și ură care crește între oameni.
Mă doare inima, Doamne, și mi-e teamă pentru ai mei. Dar vin la Tine, Dumnezeul vieții, pentru că nu vreau să trăiesc în teroare, ci în nădejde.
Îți încredințez pe copiii mei, pe fiecare cu numele lui: (fă o pauză aici și spune în gând sau cu voce numele fiecărui copil).
Ocrotește-le trupul de sabie, boală și răutate, ocrotește-le sufletul de ură, de frică, de rătăcire.
Crește-i, Doamne, în înțelepciune și iubire, fă-i o lumină curată în mijlocul unei lumi tulburate.
Întărește inima mea, să nu le transmit neliniștea, ci să fiu stâlp și pace, sprijin și rugă.
Ajută-mă să le vorbesc cu înțelepciune, să-i cresc nu doar pentru viața aceasta, ci pentru Împărăția Ta.
Dă-mi curaj, Doamne, să nu trăiesc în panică, ci în așteptarea Ta.
Să nu alerg din teamă, ci să stau, cu credință, la poarta milei Tale.
Pune pace între popoare, întoarce inimile celor ce poruncesc moarte, miluiește tinerii nevinovați, ostașii fără voie, mamele rămase singure.
Și dacă vremurile se vor tulbura mai tare, să nu mă las biruită de frică, ci să strig mai tare către Tine: „Doamne, fii cu noi!”
A Ta sunt, Doamne, și ai Tăi sunt copiii mei.
Tu i-ai dat, Tu îi păzești, Tu știi calea fiecăruia. Mă supun voii Tale, dar Te rog:
Păzește-i, mântuiește-i, întărește-i.
Amin.

Mângâietorul

 Astăzi Biserica întreagă serbează Pogorârea Duhului Sfânt, numită și Duminica Rusaliilor – ziua în care Dumnezeu a trimis peste apostoli focul ceresc al iubirii Sale, iar Biserica s-a născut întru puterea Duhului.
Este una dintre cele mai mari sărbători ortodoxe, ziua în care harul lui Dumnezeu a început să lucreze în oameni nu doar din afara, ci și dinlăuntrul lor, ca suflare vie și luminătoare.

Ucenicii lui Hristos, adunați în rugăciune, așteptau o promisiune: puterea de sus (care face din oameni slabi- stâlpi ai Bisericii, martori neînfricați și sfinți, aceeași putere care coboară la Botez, care lucrează în Taine, care dă viață Bisericii și care poate lucra și în inima noastră, dacă o dorim).
Deodată, un vuiet ca de vânt a umplut casa, și limbi de foc s-au așezat peste fiecare. Nu un foc pământesc, ci focul Duhului, care arde fără să mistuie, aprinde fără să distrugă.
Apostolii au început să vorbească în limbi necunoscute, iar oamenii din toate neamurile i-au înțeles, pentru că Duhul este Cel ce face unitatea și înțelegerea posibilă. 

Sf. Simeon al Tesalonicului spune că „prin Pogorârea Duhului Sfânt, apostolii au primit plinătatea harului”, devenind episcopi prin harul dumnezeiesc.

Ca mamă, le explic celor mici că acel foc nu era ca flacăra care frige, ci ca o lumină în inimă. Duhul Sfânt e suflarea lui Dumnezeu care ne face vii, buni și curați. Îl simțim când ne rugăm, când iertăm, când ne bucurăm de tot ce este frumos.

La finalul Liturghiei de Rusalii, în multe biserici ortodoxe românești se binecuvântează ramuri verzi de tei sau nuc. 

Acest gest simbolizează viața și reînnoirea adusă de Duhul Sfânt si ne amintește că, prin Duhul, Biserica este un nou Rai înverzit, iar noi- mlădițe vii; evocă vuietul vântului care a adus Duhul, precum foșnetul frunzelor mișcate de adiere.

 Activități pentru copii- Duhul Sfânt în chip de porumbel

Confecționăm un porumbel din hârtie albă, iar pe aripi scriem roadele Duhului:

-Dragostea – când iubești pe toți, fără să aștepți ceva în schimb.

-Bucuria – când te bucuri chiar și fără un motiv material, pentru că Îl ai pe Dumnezeu.

-Pacea – când nu te superi ușor și e liniște în sufletul tău.

-Răbdarea – când aștepți fără să plângi sau să te superi.

-Bunătatea – când vorbești frumos și ajuți.

-Facerea de bine – când faci fapte frumoase pentru alții.

-Credința – când crezi în Dumnezeu cu tot sufletul.

-Blândețea – când nu țipi, nu lovești, ci ești calm.

-Înfrânarea – când te oprești din lucruri rele, chiar dacă îți vine să le faci.

 💠Punem porumbelul la vedere ca să luăm mereu aminte la roadele dorite.

Rugăciunea mamei pentru astăzi 

Duhule Sfinte, dătătorule de viață, coboară și peste casa noastră. Învață-i pe copiii mei să Te iubească, să Te caute, să Te asculte.

Fă din inimile lor candele aprinse, și din glasul lor un cântec curat care Îl laudă pe Dumnezeu. Amin

Veșnicia din coșulețul de nuiele

 

Într-un sat uitat de hartă dar vegheat de îngeri, trăia o copiliță pe nume Ileana. Avea ochii adânci ca fântâna din spatele casei și o liniște pe chip pe care doar copiii crescuți lângă oameni bătrâni o au. Străbunica sa, bătrâna Ecaterina, o învățase să nu calce iarba dimineața fără să-și facă semnul crucii, să pună un bob de sare în fiecare supă și un „Doamne miluiește” în fiecare zi. 

Dar într-o primăvară, străbunica Ecaterina s-a dus „la Domnul”, așa cum spun oamenii când moartea nu doare, ci doar plânge în tăcere. 

Primăvara a trecut cu nori, iar vara a venit cu fragi parfumați și cu cireșe cărnoase. Ileana culegea fragii dimineața devreme, în căușul palmelor, ca pe niște lacrimi dulci, iar seara se cățăra în cireș pentru răsfățul zemos, ca răsplată după o zi de cumințenie.

Într-o zi de vineri, bunica i-a spus:
- Mâine sunt moșii de vară. Mergem la biserică. Luăm colivă, lumânare… și dacă vrei, poți pune și tu în coșul bunicii ceva.
Ileana s-a dus în livadă. Cireșul bătrân, acela lângă care străbunica se ruga la asfințit, era plin. A cules cele mai roșii cireșe, cele lucioase ca niște stele întârziate.
- De ce le ducem, bunico? a întrebat.
- Ca să nu-i uităm pe cei ce își dorm somnul de veci... Ca să simtă că îi iubim. Și ca Domnul să le trimită lumină în locul unde sunt.
În biserică, mirosul de tămâie și rugăciune se amesteca cu parfumul colivei și al frunzelor verzi. Ileana și-a lipit fruntea de coșulețul cu cireșe și a rostit, încet, cum îl învățase strabunica:
- „Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi…”
Când a ieșit, o bătrână a întâmpinat-o cu un zâmbet:
- Ce frumoase cireșe!
Ileana i le-a întins, fără să spună nimic. Bătrâna le-a primit ca pe un dar din cer.
În acea noapte, fetița a visat-o pe strabunica. Nu era în grădină, ci într-o lumină albă, purtând în mână o creangă de cireș. Îi spunea fără vorbe:
„Darul tău a urcat. Rugăciunea s-a făcut punte. Și dragostea… dragostea nu moare.”
✨ 
În ziua Moșilor de vară, punem în coșurile noastre fructe, colivă și lumină, dar de fapt punem iubire.
Le dăm celor vii, în numele celor plecați, ca sufletele lor să se bucure.
Așa se țese comuniunea dintre cer și pământ: cu rugăciune, cu dar, cu amintire.
Iar fiecare cireașă roșie dăruită în tăcere devine, în mâinile îngerilor, un crampei de nădejde în mântuire.

Pentru copiii ce cresc prea repede

Dragă mamă,
Dacă citești aceste rânduri, probabil treci prin acea perioadă confuză a vieții de părinte: adolescența băiatului tău. Într-o zi îți cere îmbrățișări, a doua zi îți închide ușa în nas. Uneori îți vorbește ca unui prieten, alteori cu un ton care îți frânge inima. Scriu din inimă de mamă către inimă de mamă, cu durere, dar și cu nădejde – nădejde în Dumnezeu și în puterea dragostei mamei.
La 14-16 ani, băiatul vrea „să fie bărbat”. Vrea spațiu, decizii proprii, să se audă și vocea lui. Asta nu înseamnă că nu te mai iubește sau că nu mai are nevoie de tine. Înseamnă doar că simte nevoia să se definească pe sine. Ca mamă, chemarea ta e să-l lași să învețe să zboare, dar să-i amintești cu blândețe că are un cuib la care poate oricând să se întoarcă.
Nu lua personal răceala lor. Reacționează cu blândețe, nu cu control. O simplă întrebare rostită cu calm: „Te pot ajuta cu ceva?” poate deschide uși ferecate.
„Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” (Proverbe 22, 6)
Adolescenții au nevoie de limite, dar și să le explicăm sensul acestor limite. În casă, autoritatea nu trebuie să fie dictatură, ci rânduială iubitoare. Vorbește-le despre alegeri, nu doar despre reguli. Dacă le spui „nu”, explică de ce – dar fă-o fără să ridici tonul. Ei nu mai sunt copii, dar nici adulți pe deplin. Sunt între cele două vârste – și acolo e nevoie de multă înțelepciune.
„Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în mustrarea și învățătura Domnului.” (Efeseni 6, 4)
Adolescenții băieți pot părea duri sau reci. Uneori nici nu mai suportă îmbrățișările. Dar să știi că în adâncul inimii, dragostea ta e hrană pentru sufletul lor. Nu înceta să le arăți că îți pasă – printr-o privire caldă, un gest mărunt, o masă pregătită cu gândul la ei, o rugăciune rostită în taină pentru pacea lor sufletească.
Sfântul Paisie Aghioritul spunea:
„Educația copilului începe încă din timpul sarcinii. Dacă mama care poartă în pântece se supără și se mâhnește, atunci și fătul se tulbură în ea. Iar dacă mama se roagă și trăiește duhovnicește, copilașul […] se sfințește.”
Lumea le promite libertăți goale. Ecranele, rețelele sociale, „băieții de cartier” – toate le spun ce înseamnă „să fii bărbat”. Dar tu, mamă ortodoxă, arată-le prin viața ta ce înseamnă să fii OM: cu rugăciune, muncă, dragoste, discernământ. Încurajează-i să-și descopere pasiunile, să muncească pentru ce iubesc, să-și caute vocația cu Hristos alături.
„Nimeni să nu disprețuiască tinerețea ta, ci fii o pildă pentru credincioși în cuvânt, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție.” (1 Timotei 4, 12)
Poate că nu te ascultă când vorbești. Dar sufletul lui îți simte rugăciunea. Roagă-te în fiecare zi pentru el, cu numele lui. Mângâie-l cu semnul crucii în gând, chiar și când nu te vede. Fii stâlpul tăcut care nu cedează. Dumnezeu lucrează în timp – iar dragostea ta, răbdătoare și necondiționată, e puntea pe care se va întoarce dacă se va rătăci.
„Nimic nu este mai puternic decât rugăciunea unei mame.” (Sf Ioan Gură de Aur)
În acest scop, mie îmi este de foarte mult folos cărticica aceasta, scrisă cu multă delicatețe de doamna preoteasă Maria Tudor, un om al Dragostei:

Când Nicolae Steinhardt era doar un băiat cu inima zbuciumată și sufletul avid de sens, lumea în jurul lui era agitată, complicată și rece. Tatăl – sever, rațional, de o corectitudine matematică. Școala – plină de exigențe. Oamenii – adesea aspri și lipsiți de căldură. Dar în tot acest haos cotidian, exista o singură făptură care nu spunea multe, dar care făcea din tăcere o mângâiere: mama lui.
Nu era o femeie care să țină discursuri sau să predea lecții de morală. Nu-i repeta „să fii bun”, „să fii cinstit” sau „să nu-ți pierzi sufletul”. Dar dragostea ei, manifestată în lucruri simple – un gest, o privire, o cană cu lapte cald într-o seară rece – îl învăluia pe micul Nicolae ca o mantie tainică a harului.
Ani mai târziu, în închisoare, când frigul mușca oasele și groaza se insinua în fiecare celulă a trupului și sufletului, el avea să scrie că „nicio predică și niciun tratat de etică nu au avut asupra mea atâta influență cât a avut mama mea, prin tăcerea ei sfântă.”
A fost ofemeie tăcută, simplă, dar cu o prezență care îl proteja fără să-și impună cuvântul, o mamă care n-a avut nevoie de teologie ca să fie lumină. A fost, pur și simplu, iubire întrupată.
Și poate că, dragă mamă, citind aceste rânduri, te întrebi dacă faci destul. Dacă îmbrățișările tale, mesele calde, nopțile nedormite, rugăciunile șoptite în întuneric, chiar ajung undeva. Dacă fiul tău înțelege sau va înțelege vreodată cât l-ai iubit.
Uite ce spun lacrimile unui bărbat ajuns călugăr, scriitor, mărturisitor al lui Hristos, după o viață de rătăciri și durere: dragostea mamei mele tăcute m-a ținut viu și m-a făcut, în cele din urmă, să cred.
Și tu faci același lucru, chiar dacă astăzi băiatul tău pare să te respingă, să nu te asculte, să se închidă în camera lui, tu rămâi mama aceea care, în tăcere, modelează sfinți.
Rugăciunea unei mame pentru fiul ei care devine bărbat
Doamne Iisuse Hristoase,
Fiul Maicii Tale celei Preacurate,
Tu care ai crescut în casa lui Iosif și ai fost ascultător,
Tu care știi tulburarea tinereții și tăcerea mamei,
Primește rugăciunea mea de mamă obosită,
Dar plină de nădejde.
Mă rog pentru fiul meu, Doamne,
Care azi nu mă mai ia de mână,
Care se luptă cu sine, cu lumea, cu Tine poate…
Dar pe care eu îl iubesc mai mult decât îmi pot spune cuvintele.
Ferește-l de prieteni stricați,
De ispite dulci și gânduri întunecate.
Fă-l bărbat nu în ochii lumii,
Ci în ochii Tăi: curat, puternic prin blândețe, drept și milostiv.
Ajută-mă să nu-l sufoc, ci să-l cresc.
Să nu-i cer să fie ca mine, ci să-l ajut să devină ce i-ai pregătit Tu.
Să nu-l leg cu frică, ci cu încredere.
Să nu-l cert cu mânie, ci să-l ating cu înțelepciune.
Și când nu mă ascultă, să nu mă tulbur, ci să Te ascult pe Tine.
Când plânge și nu-mi spune de ce,
să-l mângâi cu ochii, cu tăcerea și cu rugăciunea.
Învață-mă, Doamne, să fiu o mamă tăcută,
Ca Maica Ta, care păstra toate în inima ei.
Și chiar dacă eu nu voi vedea rodul
acestor lacrimi și nopți nedormite,
Tu îl vezi, Doamne,
Tu îl binecuvintezi și îl crești.
Amin