Am cunoscut în urmă cu câteva luni o doamnă-coach pentru mame. La finalul lansării sale de carte, am stat la rând să îmi semneze volumul pe care tocmai îl cumpărasem. Am schimbat câteva vorbe și mi-a oferit o îmbrățișare prin care mi-a insuflat o stare de entuziasm, de dorință puternică de a depăși starea debusolantă în care mă aflam atunci.
Dar… recent cineva mi-a atras atenția asupra faptului ca la Facultatea de Teologie, în anul 4, la Misiologie se discută și despre coaching- care “se infiltrează în credința ortodoxă ca un vierme care mănâncă din seva plantei”.
În ultima vreme, tot mai multe mame ortodoxe ajung poate din epuizare, poate din dorință sinceră de a se vindeca și de a-și înțelege rădăcinile la coach pentru mame.
Tonul blând, temele sensibile, vorbirea despre „copilul interior”, despre „vindecare” și „rădăcini” pot părea foarte potrivite nevoilor noastre.
Ca femei care vrem nu doar echilibru emoțional, ci și viață în Hristos, e firesc să ne întrebăm:
Ce pot primi cu folos? Ce trebuie să trec prin filtrul credinței? Și ce e bine să evit cu totul?
Ce poate fi de folos, cu discernământ și rugăciune
1. Îndemnul de a ieși din automatismul cotidian, oprirea din haosul zilnic. E bine. Dar pentru noi, oprirea capătă sens dacă devine și prilej de liniștire și rugăciune, nu doar de reflecție la sine.
2. Observarea emoțiilor și a tiparelor interioare, înțelegerea a ce declanșează reacțiile tale. Dar Ortodoxia ne cheamă la mai mult: nu numai să înțelegem, ci și să ne vindecăm prin pocăință și lucrarea harului.
3. Grija față de propria persoană, o mamă are și ea nevoie de grijă. Dar îngrijirea adevărată vine din încredințarea oboselii noastre lui Hristos, nu numai din „ritualuri de reconectare cu sine”.
4. Dorința de a comunica mai blând în familie este un scop bun. Dar blândețea nu se obține prin exerciții psihologice, ci prin rugăciune și luptă cu mânia, frica și răbdarea, este o virtute, este un rod al dobândirii Duhului Sfânt.
Ce este bine să evităm sau să privim cu precauție
1. Credința că „vindecarea e în tine”
Ni se spune că „ai tot ce-ți trebuie în interiorul tău”. Dar, pentru o mamă ortodoxă, adevărul e că vindecarea e în Hristos, nu în propriile forțe.
Ce este bine să evităm sau să privim cu precauție
1. Credința că „vindecarea e în tine”
Ni se spune că „ai tot ce-ți trebuie în interiorul tău”. Dar, pentru o mamă ortodoxă, adevărul e că vindecarea e în Hristos, nu în propriile forțe.
2. Întoarcerea obsesivă în trecut și în sine
Riscăm să ne pierdem în „copilul interior”, în „răni” și „povești din copilărie”, fără să privim la Hristos, Cel care ne cheamă la înnoire, nu la analiză fără sfârșit.
Riscăm să ne pierdem în „copilul interior”, în „răni” și „povești din copilărie”, fără să privim la Hristos, Cel care ne cheamă la înnoire, nu la analiză fără sfârșit.
3. Ocolirea păcatului și a pocăinței
Coachingul vorbește despre durere, dar nu despre păcat și iertare prin har. Viața duhovnicească nu este numai terapie, ci luptă, Cruce și Înviere.
Coachingul vorbește despre durere, dar nu despre păcat și iertare prin har. Viața duhovnicească nu este numai terapie, ci luptă, Cruce și Înviere.
4. Limbaj spiritual amestecat cu termeni new age
Expresii ca „aliniere”, „energie feminină”, „manifestare”,”voci interioare”, “vibrații înalte” par inofensive, dar vin din alte spiritualități. Pentru sufletul ortodox, pot fi hrănitoare pe moment și înșelătoare pe termen lung.
Cum putem merge cu grijă, fără frică?
Întreabă-ți duhovnicul: „e potrivit ce urmez aici?”
Expresii ca „aliniere”, „energie feminină”, „manifestare”,”voci interioare”, “vibrații înalte” par inofensive, dar vin din alte spiritualități. Pentru sufletul ortodox, pot fi hrănitoare pe moment și înșelătoare pe termen lung.
Cum putem merge cu grijă, fără frică?
Întreabă-ți duhovnicul: „e potrivit ce urmez aici?”
Roagă-te: „Doamne, nu mă lăsa să iau drept lumină ceea ce nu e de la Tine.”
Citește și mărturii ortodoxe despre suferință și vindecare: Sfinții contemporani vorbesc adesea, luminați de Dumnezeu, despre rănile noastre, dar din perspectiva hriatocentrica, , nu egocentrică.
🌺 Așadar…
Da, poți învăța ceva bun din coaching, numai să nu iei totul ca pe hrană sigură pentru suflet.
Ca mame, avem nevoie de sprijin, avem nevoie mai ales de rădăcini puternice în Hristos. Vindecarea vine, dar nu vine numai prin exerciții sau introspecție, ci și prin pocăință, iertare, rugăciune și har.
Fii cu inima plină de trezvie!
🌺 Așadar…
Da, poți învăța ceva bun din coaching, numai să nu iei totul ca pe hrană sigură pentru suflet.
Ca mame, avem nevoie de sprijin, avem nevoie mai ales de rădăcini puternice în Hristos. Vindecarea vine, dar nu vine numai prin exerciții sau introspecție, ci și prin pocăință, iertare, rugăciune și har.
Fii cu inima plină de trezvie!
5 comentarii:
eu as zice ca pe acestea sa le faceti si pe acelea sa nu le lasati nefacute.Trebuie sa gasim un echilibru intre spirit, psihic si corp.Rugaciunea isi are locul ei, exercitiile psihologice si ritualurile de conectare cu sine si de ingrijire personala isi au locul lor.De acord ca trebuie sa ne impacam cu trecutul si sa trecem mai departe, in loc sa-l analizam obsesiv.Coachingul/psihologia sunt diferite de religie, evident ca nu vorbesc despre pacat, etc, fiindca nu asta e domeniul lor.Coachingul nu e hrana pentru suflet, e pur si simplu o metoda de dezvoltare personala.Te poate ajuta cu motivatia, luarea unor decizii, etc..Nu vad de ce am pune in contrast coachingul si viata duhovniceasca, sunt planuri diferite.
Mulțumesc, Andreea! Îmi place foarte mult cum ai descris aceste doua cai diferite, sper sa nu greșesc numindu-le astfel.
Cred ca cele mai multe persoane le confundă. Am fost cooptata si eu ibtr-un grup de femei care urmau diferite cursuri de dezvoltare personala. Nu mi-am găsit locul din doua motive: încrederea ca vindecarea sta in puterea ta si întoarcerea insistenta, in mod repetat in trecut. Iertați daca am spus ceva nepotrivit! Vă îmbrățișez!
M-am tot intalnit cu termenul "coaching" pe Internet si n-am stiut la ce se refera concret, dar nici n-am cautat. Din modul in care ai descris lucrurile, coaching-ul pare a fi un lucru cu un scop bun in lumea de azi, dar care se pare ca are diverse capcane duhovnicesti. Pe unele le putem observa usor, pe altele nu prea si riscam sa asimilam niste lucruri straine. De aici deduc ca ... mai bine ... fara coaching.
Deducția este realistă. Fără coaching un creștin ortodox practicant poate trăi în continuare la fel de bine, dar cei “antrenați” care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu cu adevărat sunt încă în prăpastie și niciun coach nu îi va scoate.
Nu e vorba de „a pune în contrast” coachingul și viața duhovnicească, ci de a nu le confunda. Uneori, tocmai pentru că par complementare, riscul este să inversăm prioritățile și să căutăm soluții sufletești în metode omenești.
Ortodoxia nu presupune “rugăciune” în sens abstract, ci o viață întreagă în Hristos, în care și suferințele trecutului, și deciziile din prezent, și aspirațiile viitorului sunt aduse în fața lui Dumnezeu. Coachingul se oprește acolo unde începe cu adevărat Crucea și Învierea.
Trimiteți un comentariu