Overflowing

 De ce suferă femeile?
Observ tot mai des în jur că preaplinul lăuntric  este cauza suferinței multora dintre femei.

Femeia trebuie să fie mamă, soție, fiică, profesionistă sau voluntară, organizatoare a casei și a vieților altora, sprijin emoțional pentru familie și pentru prieteni… Această multiplicare de roluri generează constant overflowing, pentru că așteptările din jur sunt multe, iar energia personală are limite firești.

Femeile au, în general, o capacitate mai mare de empatie. Ele adaugă la propriile emoții și emoțiile copiilor, soților, colegilor sau prietenilor. Această „receptivitate” transformă fiecare problemă a altora într-un mic val care se adaugă la preaplinul interior. 

Fluctuațiile hormonale legate de ciclul menstrual, sarcină, naștere sau menopauză pot face ca suferința emoțională să fie mai intensă, mai greu de ignorat sau de „închis” prin rațiune. Este o sensibilitate fiziologică naturală.

Femeia trăiește mai intens lipsa liniștii sufletești. Lipsa timpului pentru rugăciune, reculegere sau simplă odihnă sufletească face ca overflowing-ul să devină apăsător.

“Să nu crezi tot ce auzi,

Să nu faci tot ce poți,
Să nu spui tot ce știi,
Să nu dai tot ce ai.” (Sf Paisie de la Sihăstria)

„Să nu crezi tot ce auzi”
Este o invitație la discernământ, nu la suspiciune. Sfântul Paisie știa că mintea omului se poate umple cu zvonuri, păcate ale altora, griji, frici, informații inutile. Dacă le lași pe toate să intre, se naște exact overflowing-ul interior: un preaplin care te tulbură, nu te zidește.

„Să nu faci tot ce poți” nu înseamnă lene, nici comoditate, doar limita sănătoasă care te ferește de epuizare și de mândria perfecționismului. Omul nu este chemat să se zdrobească pe altarul eficienței, ci să lucreze împăcat. Când faci tot ce poți, nu mai rămâne nimic pentru odihna ta, pentru rugăciune, pentru cei dragi.

„Să nu spui tot ce știi”
este o mare înțelepciune. Adevărul nu se strigă la orice oră, oriunde.
Nu tot ce am eu în minte este de vreun folos altcuiva. Unele cuvinte pot răni, pot tulbura, pot provoca certuri, pot fi un prea-plin care nu trebuie vărsat pe alt om. Când îți verși orice gând, orice emoție, orice impuls, de fapt trăiești fără limite interioare, ceea ce aduce durere.

„Să nu dai tot ce ai” pentru că dăruirea fără discernământ ne lasă goi, epuizați, fără resurse pentru sine. Chiar și Hristos Se retrăgea în locuri pustii pentru a Se ruga, pentru a Se odihni. Dacă dai tot ce ai (timp, atenție, energie, bani, grijă) ajungi inevitabil în punctul în care nu mai ai din ce să dăruiești. E un „gol” care vine după un „preaplin”.

Cuvintele Sfântului Paisie sunt o lecție despre măsură, despre cumpătare, despre limite, pentru ca noi sa nu mai fim risipitori. Să filtrăm (nu tot ce vine trebuie primit), să ne controlăm (nu tot ce poți trebuie făcut), să tăcem cumpătat (nu tot ce știi trebuie spus), să dăruim cu măsură (nu tot ce ai trebuie împărțit). Toate acestea sunt antidotul overflowing-ului.