Pax

 În ultima săptămână m-am rupt de obișnuința agitației, am intrat în alt ritm, am trăit în alt plan și acesta este singurul cuvânt care poate cuprinde starea câștigată odată cu praznicul. Am avut nevoie de 40 de ani, de 40 de Învieri ale Domnului pentru a simți altfel întâmplările… cel mai mic dintre copii m-a întrebat astăzi dacă mâine mai mergem la biserică și a început să plângă la răspunsul negativ. Dacă un copil de 3 ani tânjește după acel loc și după întâlnirea cu Hristos, ce ar trebui să simt eu, om în toată firea? O bătrânică de 90 de ani a fost nelipsită de la slujbe, zi de zi, deși abia merge și o dor toate. Am întrebat-o în fiecare zi dacă mai poate veni și la următoarea slujbă din program și răspundea: “Viu! Poate e ultima…”

Și în acest an au participat la toate slujbele Săptămânii Mari mai mulți ca niciodată…

Noi de unde putem ști dacă aceasta nu este ultima chemare la masa Împăratului?!

Miresme din grădină pe înserat, cu piersici și păr plini de flori, când toată natura cântă “Hristos a înviat!”