Ţi se întâmplă să vezi un domnitor intrând într-o oarecare cetate. Bagă de seamă cu ce bucurie şi cinstire îl întâmpină şi îl primesc pe el cetăţenii; ei curăţă drumul şi uliţele pe care va trece alaiul, se împodobesc în felurite chipuri, îşi pleacă fruntea şi genunchii înaintea celui care trece şi aşa mai departe. De la această privelişte văzută, întoarce-ţi mintea prin credinţă către cele care nu se văd, iar de la cele trupeşti către cele duhovniceşti. Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Împăratul Ceresc, a venit pe pământ atunci când S-a născut pentru noi din Preasfânta Fecioară şi a intrat la noi, în această lume, ca într-o cetate. Noi suntem cetăţenii acestei necuprinse cetăţi, care nu-i făcută de mâna omenească; El a venit la noi, robii cei nemernici, şi „ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, ca să-i lumineze pe cei ce şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii”, după cum cântă Sfântul Proroc Zaharia (Luca 1, 78-79). Şi a venit întru smerenie şi blândeţe, în chip de rob – „chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor” (Filipeni 2, 7). Cum oare se cuvine să-L întâmpinăm şi să-L primim pe El? Cu ce bucurie şi cinstire? Ruşinos ne este să ieşim înaintea Împăratului nostru cu prisos de trufie şi de îngâmfare, când El a venit la noi cu smerenie! Nu-i este bineplăcută Lui o asemenea întâmpinare. Rebeca mergea călare spre mirele ei, Isaac, şi când l-a văzut pe el înaintea sa, s-a dat jos de pe cămilă, după cum ne mărturiseşte despre acestea Scriptura (Facerea 24, 64). Întocmai trebuie şi noi să coborâm din mândrie ca de pe o cămilă înaltă, să mergem pe jos, să-L întâmpinăm pe Mirele nostru cu smerenie mare şi să ne plecăm genunchii şi inimile noastre. Către acestea ne îndeamnă pe noi Prorocul, zicând: „veniţi să ne închinăm şi să cădem înaintea Lui!” (Psalmul 94, 6).
Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi - Sfântul Tihon din Zadonsk
