Ce îți amintești din copilăria ta, despre perioada aceasta a postului Nașterii Domnului?
De-a lungul vieții, de la primele zvâcniri ale memoriei, se așază tainic în sufletele noastre întâmplări, oameni, clipe, imagini, arome, emoții…
Postul Crăciunului ne cheamă la aducere-aminte. Aduce nu numai amintiri de rețete, obiceiuri și pregătiri, dar și invitația de a ne întoarce în încăperea aceea mică din interiorul nostru unde încă stă copilul nevinovat care a fost acum câteva zeci de ani, care privea lumea cu încredere, care nu ținea supărarea, care plângea uneori cu lacrimi de crocodil, dar care știa cine e, fără să-i spună nimeni.
Ce îți amintești de el?
Poate îți amintești mâinile mamei care îți împleteau părul, zâmbetul și pupăturile zgomotoase ale bunicii când te primea pe prispă, liniștea de taină când se aprindea lampa cu gaz… curiozitatea, fragilitatea, curăția… toate rămase undeva, înăuntru, amorțite sub grijile zilnice.
Feminitatea adevărată, care nu se rezumă la aparențe, plină de delicatețe, de puterea de a îndruma și de a ocroti, pe toate le regăsim în această reîntoarcere. Când îți amintești cine ai fost, poți vedea mai limpede cine ești și ce vrei să devii.
Postul nu presupune doar efort, avem mai mare nevoie de tihnă, să ne putem auzi inima bătând, să-i studiem ritmul și starea în care se află... Să ne amintim de copilărie, dar și de darurile noastre, să încercăm să aducem pace, bunătate și rânduială în jurul nostru, prin simpla prezență.
Amintește-ți…
De zarva din Ajun, de bucuria colindelor, de simplitatea vieții de atunci, de fetița plină de viață care ai fost, de Dumnezeu care ți-a văzut fiecare pas și te-a ținut de mână chiar daca ai mai și uitat de El.
De aceea venirea Domnului în lume ca Prunc e atât de mișcătoare, pentru ca noi, arțăgoșii, nemulțumiții, înrăiții, să ne așezăm lângă iesle și spunem în șoaptă:
„Doamne, ajută-mi să-mi aduc aminte cum sa fiu iar copil nevinovat!”
