Frici. Ce facem cu ele?

În ultimul timp, înainte să mă duc la culcare mă așez lângă paturile copiilor… ei deja dorm profund. Le privesc chipurile dragi sub razele firave de lumină care pătrund in cameră, le ascult respirația liniștită și, fără să vrea, mintea mea începe să meargă înainte, spre anii care vor veni... 

Cum va fi lumea în care vor crește acești copii? Va fi pace sau tulburare? Vor avea credință sau se vor îndepărta de Dumnezeu? Și apare uneori și un gând mai dureros: dacă propria mea credință este prea plăpândă ce le transmit eu, de fapt, copiilor mei?

Astfel de frici sunt firești, cred că fiecare mamă le cunoaște. Dar… ce facem cu ele? Fără să ne dăm seama, frica ne poate face să credem că tot viitorul copiilor depinde de puterea sau de slăbiciunea noastră, dar în realitate Dumnezeu îi iubește pe copiii noștri mai mult decât îi putem iubi noi. Să fie singură mama izvorul harului din viața lor… ne luăm singure o povară care ne depășește, crezând ca de noi depinde totul.

În Evanghelia după Matei Hristos spune că oamenii vor auzi de războaie și de zvonuri de războaie și adaugă: „vedeți să nu vă înspăimântați”. Nu promite o lume fără tulburări, doar ne atenționează să nu lăsăm frica să ne stăpânească. Creștinii au trăit aproape în fiecare veac cu nesiguranțe și primejdii, și totuși Dumnezeu a făcut sfinți chiar în astfel de vremuri, oameni precum Sfântul Serafim de Sarov, Sfântul Siluan Athonitul sau Sfântul Paisie Aghioritul, pe care îi cinstim noi acum...

De fapt, copiii au nevoie de o mamă  care se roagă chiar dacă simte uscăciune în suflet, care nu lipsește de la biserică, care își cere iertare de fiecare dată când greșește, care își taie voia și e atentă la gânduri... Din aceste lucruri copiii învață ceva foarte important: credința este calea celor care, chiar în slăbiciunile lor, se întorc mereu spre Dumnezeu, recunoscându-L.

Însăși frica pentru viitorul copiilor poate deveni începutul unei lucrări bune, se poate transforma instant în rugăciune: „Doamne, păzește-i pe copiii aceștia! ”. Sfântul Porfirie Kavsokalivitul îi îndemna pe părinți să se roage pentru copii cu nădejde, pentru că rugăciunea lor lucrează în inimile copiilor mai puternic decât multa cicăleală.

Să ne îngrijim mai degrabă ca în această lume, așa cum este ea, copiii noștri să-L cunoască pe Hristos, să le vorbim despre El, să îi hrănim cu El… și apoi felul în care mama pune totul înaintea lui Dumnezeu va influența viitorul copiilor săi. Fricile nu pot fi alungate cu forța, dar putem să le așezăm în mâinile Domnului și acolo își pot pierde puterea.

Cuvinte de ajutor aici, aici și aici.

Fursecuri de Mucenici

 Nu mai am timp și nici răbdare pentru aluaturi dospite, așa ca am improvizat astăzi și i-am surprins pe copii cu altfel de “mucenici” de post, din aluat de fursecuri cu migdale. Doar am tăiat fâșii lungi și apoi le-am dat forma cifrei 8.

Fursecurile sunt delicioase, nici n-ai zice ca sunt fara ou. Aceasta este rețeta pentru a umple două tăvi mari ale cuptorului:

💛1 kg făină 

💛1 plic praf de copt

💛240 ml ulei (am pus din sâmburi de struguri)

💛320 ml apă

💛2 linguri oțet sau zeamă de lămâie 

💛300 g zahăr (am pus brun)

💛2 mâini de migdale măcinate grosier

💛Coaja de la o lămâie, o fiolă esență de vanilie, un praf de sare.

Le-am amestecat rapid (mai întâi apa +ulei +zahar +otet, apoi am incorporat făina cu praful de copt), am frământat puțin, le-am întins și format, le-am copt până s-au rumenit ușor. 

Au adus bucurie în familie astăzi, fără cine-stie-ce efort. 🧑‍🧒‍🧒

Care este planul lui Dumnezeu cu mine?

 Probabil oricărui om îi strigă dinlăuntru această întrebare la un momentdat, când simte ca nu mai vrea să trăiască la întâmplare, când vrea să înțeleagă dacă pașii lui merg în direcția în care îl cheamă Dumnezeu. 

Știm ca nu e ca o ghicitoare, ca un scenariu sec, dar omul are tendința să vrea să îl “citească” dinainte. Însă planul lui Dumnezeu cu fiecare se descoperă doar în relație cu El, și cunoaștem clar obiectivul acelui plan, care este sfințirea noastră.

 

ilustrație din volumul “Enescu și hora razelor de soare”- Cristina Andone

Astfel noi așteptăm semne spectaculoase, iar Dumnezeu ne oferă prilejuri de a spori în virtuți și de a exersa discernământul la orice pas, El ne oferă harul pentru astăzi, iar noi așteptăm planificarea pentru următorii 10-20 de ani și adesea se anulează sau se amâna, în scopul menționat mai sus.

De n-am mai căuta drumuri largi și asfaltate - autostrăzi moderne, bine marcate pe hărți, care promit viteză și confort, distracție sigură și, în cele din urmă, afundarea deplină în cele ale lumii, și am lua în calcul și cărările înguste - șleaurile anevoioase, bătătorite de cei puțini, cu pace lăuntrică, cu binecuvântarea duhovnicului, experiențe care ne transformă și ne apropie încet și sigur de El, sufletul s-ar maturiza și s-ar umple de bucurie, de împlinire, de mângâiere. 

Darurile sunt puse în noi și cer să fie lucrate, le simțim ca pe un dor care ne trimite la rugăciune, ne provoacă la blândețe și ne face responsabili. Voia lui Dumnezeu este ca lucrarea acestor daruri să ne așeze sufletește și să ne sporească iubirea. Să ținem cont de experiențe, de oamenii care ne intră și ne ies din viață, de locurile pe unde trăim, pentru ca toate lasă urme discrete asupra noastră și ne dau indicii pentru a descoperi răspunsul la întrebare la timpul potrivit.