Imnul Dragostei… din perspectiva maternității

 Un copil nu poate învăța să iubească din povești, dar ar putea din felul în care este iubit.

Un copil află iubirea din privirea mamei, din atingerea ei, din răbdarea de a o lua de la capăt după fiecare supărare, iar și iar.

Acolo începe pentru el lumea, în brațele mamei, unde se simte cel mai în siguranță.

Dar și mama învață iubirea odată cu copilul ei.

Iubirea slujește fără a se lăuda cu asta. 

Iubirea nu caută ale sale, se dăruiește fără să măsoare… 

Iubirea mamei e îndelung răbdătoare. Mama are nopți albe, răspunde la prima solicitare fără să cârtească, șterge lacrimi, fundulețe și năsucuri și îi odihnește pe cei obosiți ai casei sale, fără a ține cont de judecata spectatorilor că n-ar mai fi în trend.
Atunci, cu toate semnele lăsate pe trupul ei de nopțile nedormite, de purtatul copiilor în pântece și în brațe, crește inima curată care învață să se asemene cu inima lui Hristos.

Iubirea mamei e binevoitoare.
Se bucură când copilul său reușește orice mărunțiș, chiar dacă i se pare ca pentru reușitele ei personale nu a mai făcut nimic, că și-a încuiat planurile într-un sertar pe termen nelimitat.
Își găsește bucuria în zâmbetul copiilor, în tropăitul lor prin casă, în rugăciunea și în cântarea copilărească de seară și de dimineață spuse împreună, completându-se reciproc.
Cea mai sinceră bucurie este cea a unei iubiri care se dăruiește fără să ceară nimic înapoi.

Iubirea mamei nu se trufește.
Ea știe cât e de slabă, dar nu se rușinează de slăbiciune. Cere iertare copilului atunci când greșește, și copilul învață smerenia din lacrimile ei. Spunea Maica Siluana: „Când mama se smerește, Dumnezeu se atinge de copil prin ea.”

Iubirea mamei nu se aprinde de mânie.
Sau, dacă se aprinde, se calmează repede.
Se întoarce la rugăciune și la blândețe.
Știe că ochii copilului o citesc mai clar decât ar vrea ea. Copilul nu învață din predici ce e iertarea, află din felul în care mama se liniștește după furtună.

Iubirea mamei nu caută ale sale.
Își amână dorințele proprii, își schimbă planurile, împuținează somnul.
Dar nu o face cu amar, e conștientă că în fiecare renunțare se ascunde binecuvântarea.

Iubirea mamei nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Îl învață pe copil să spună „mulțumesc”, să vadă binele în oameni, să creadă că viața are o valoare nemăsurată.

Iubirea mamei pe toate le acoperă.
Copilul greșește, dar ea nu ține minte răul.
Îl ceartă fără să îl umilească. 
Îl corectează, dar îl ține aproape.
In fiecare îmbrățișare, el simte ceva din dragostea lui Dumnezeu.

Iubirea mamei pe toate le crede.
Crede în copil chiar și când el nu mai crede în sine însuși. Mama îi dă avânt când simte ca nu se mai poate ridica de la pământ.
Crede că Dumnezeu lucrează în taină, chiar și prin neputințele ei.

Iubirea mamei pe toate le nădăjduiește.
Se roagă pentru copilul plecat, pentru cel rătăcit, pentru cel bolnav, nădăjduiește că nicio lacrimă nu e trecută cu vederea.

Iubirea mamei pe toate le rabdă.
Puterea vine odată cu harul. In durere iubirea se curăță, începe să strălucească. 

Și, la sfârșit, când copilul pleacă în lume, mama rămâne cu iubirea ei, răbdătoare, blândă, neobosită.

O iubire care nu cade niciodată… pentru că e sămânță din iubirea lui Dumnezeu.

Gata bagajul?

 

În ultimele saptamâni de sarcina femeile își fac bagajul pentru maternitate. Ultimele săptămâni de sarcină ale Fecioarei Maria au fost un timp plin de har și de așteptare. Și ea purta în pântece trupul unui copilaș, dar copilașul său era Însuși Mântuitorul lumii.

Așa cum Fecioara Maria s-a pregătit cu dispoziția de a-și jertfi trupul și voința pentru momentul nașterii, tot așa și noi suntem chemate să ne pregătim pentru primirea lui Hristos prin postul iernii. Nu numai prin renunțarea la alimente sau plăceri… dar să ne asigurăm că Îi pregătim un loc curat, liniștit și primitor.

Știți nerăbdarea aceea de a vedea ființa care a fost una cu tine atâtea luni… Imaginați-vă: fiecare zi însemna încă un pas spre întâlnirea cu Dumnezeu, ce emoție trebuie să fi purtat în sine, în taina iubirii și a dăruirii absolute!

Ce putem învăța de la Maica Domnului?

💎Că rugăciunea ne ține în viață. 

Ea vorbea cu Dumnezeu neîncetat, mintea ei era doar la „Fie mie după Cuvântul Tău!”. 

Întotdeauna rugăciunea ne ține aproape de Hristos, pentru că numai așa devenim partenerii Săi (de dialog și de actiune); prin rugăciune nu suntem niciodată singuri, pentru că iubirea lui Dumnezeu ne susține chiar dacă nu o conștientizăm, doar să primim să ne facem unelte ale Sale…

💎Că smerenia face așteptarea mai ușoară.

Durerea și neliniștea sarcinii, încercările (la început bârfa oamenilor, plecarea la Sfânta Elisabeta pentru a se liniști într-un mediu familiar, fricile Dreptului Iosif care a primit porunca de a o ocroti, până la pribegia istovitoare de la sfârșitul sarcinii…) nu au făcut-o să cârtească. Cine nu ar cârti? Numai Ea… dimpotrivă, le-a primit cu răbdare, ascultătoare, știind că la capătul lor va veni darul cel mare. Postul ne învață să dobândim așezarea, tăcerea, să nu forțăm lucrurile, să lăsăm harul să lucreze în noi…

💎 Să ne curățăm și sufletul, și trupul. 

Desigur, Fecioara Maria își pregătea corpul pentru naștere, dar mai ales sufletul pentru întâlnirea cu Fiul lui Dumnezeu... mă întreb dacă Brâul Maicii Domnului de la Vatoped și de la Kato Xenia l-a purtat cât timp în pântece creștea Hristos…

Postul Crăciunului are aceeași menire: să ne pregătească sufletul pentru a primi Dragostea însăși, Hristos.

La finalul postului, la fel ca atunci, demult, la nașterea Pruncului în Betleem, El Se naște în noi fără a cere petreceri și fast, nici baby shower, nu are nevoie de nimic, doar de tăcerea gurii și de brațe întinse, de inimi largi… să împlinim porunca “lărgiți și voi inimile voastre!” prin renunțare la micimea sufletului, la închidere, la suspiciune. Numai să putem noi primi înlăuntrul nostru iubirea cu care Dumnezeu Însuși ne iubește, așa cum explică părintele Zaharia Zaharou: inima lărgită este inima care poate să sufere, să asculte, să rabde și să iubească fără să se contracte, fără să se apere în mod egoist.

Fiecare zi de post este și pentru noi o zi de sarcină sufletească.
Maica Domnului nu ne lasă de izbeliște în această călătorie. Ea, care L-a purtat pe Dumnezeu și L-a născut în lume, ne arată cum să primim darul vieții și al credinței, deși pe noi ne ia valul, ne îngheață frigul, ne fug gândurile atât de ușor...

Dacă păstrăm încredințarea, răbdarea și smerenia ei în suflete, nașterea lui Hristos nu va rămâne un eveniment de acum 2000 de ani, unul doar comemorat melancolic, dar va fi trăită pe viu, la fiecare Crăciun.

„Dacă nu poți explica asta unui copil de șase ani, nu înțelegi nici tu pe deplin.”- A. Einstein

 Oare de câte ori mergem la biserică în sărbători și  în duminici, dar nu înțelegem ce se întâmplă în fiecare clipă din Liturghie? Mulți oameni rămân în gând doar cu predica, dar de fapt aceea e cea mai lipsită de importanță, pentru că slujba se poate desfășura și fără ea…

 Copiii văd că se cântă, că preotul se mișcă, că se tămâiază, dar fără note de subsol totul pare un ritual misterios.
 În realitate, fiecare clipă a Liturghiei este o parte din viața lui Hristos, o istorie a mântuirii trăită din nou, aici și acum.
 Sfântul Nicolae Cabasila spunea că Liturghia este „viața lui Hristos printre noi” de la nașterea Lui, până la Înviere și Înălțare.
 De aceea, e bine ca mamele să cunoască aceste noțiuni scrise atât de frumos de Sf Nicolae Cabasila și, simțind pe deplin importanța slujbei, să-i învețe și pe copii s-o iubească.

Împărțirea Liturghiei

Sfânta Liturghie are două părți principale:
Liturghia Catehumenilor (a celor chemați), partea de început, până la momentul când se spune „Cei chemați ieșiți…”. Simbolizează propovăduirea Mântuitorului, chemarea oamenilor la credință și este partea ascultării și a cuvântului.

Liturghia Credincioșilor, partea de taină, care începe cu Heruvicul și merge până la otpust (binecuvântarea finală).
Simbolizează Patimile, Moartea, Învierea și Înălțarea Domnului. Este partea jertfei și a împărtășirii.

Partea I
Liturghia Catehumenilor

Ecteniile
Sunt rugăciunile rostite de diacon și preot („Cu pace Domnului să ne rugăm…”).
Cuvântul ectenie înseamnă „cerere stăruitoare”.
Ele arată dorința noastră de pace, iertare și ocrotire de la Dumnezeu.
Mama poate explica copilului:
„Acum ne rugăm pentru lume, pentru cei bolnavi, pentru pace. E ca atunci când ceri ajutorul Tatălui ceresc pentru toți oamenii.”

Antifoanele
Între ectenii se cântă psalmi scurți (Antifonul I, II și III), care sunt cântări de laudă și bucurie.
Cuvântul antifon înseamnă „răspuns”, poporul răspunde cântării îngerilor.
Putem traduce copiilor
„Acum Îi cântăm lui Dumnezeu ca îngerii, Îi mulțumim că suntem în casa Lui.”

Intrarea mică
Preotul iese cu Sfânta Evanghelie în mijlocul bisericii. Simbolizează venirea lui Hristos în lume, care a început să vestească Evanghelia.
Explicație pentru copii:
„Acum Domnul Iisus Hristos vine să ne vorbească. Să ne închinăm și să-L ascultăm.”

Apostolul și Evanghelia
Se citesc două texte din Noul Testament: Apostolul (scrisori ale Sfinților Apostoli) și Evanghelia (cuvintele Domnului).
Este glasul lui Dumnezeu în Biserică.
Putem atenționa copiii:
„Acum vorbește Hristos. Ce spune azi este pentru noi, ca să știm cum să fim mai buni.”

Rugăciunile pentru catehumeni
Catehumenii erau oamenii care se pregăteau pentru botez, dar nu erau încă deplin membri ai Bisericii. Preotul îi îndeamnă să plece, semn că urmează partea cea mai tainică, rezervată credincioșilor botezați.

Partea II 
Liturghia Credincioșilor

Heruvicul
Cântarea: „Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim…” simbolizează momentul când credincioșii devin asemenea îngerilor, lăsând grijile lumești pentru a-L primi pe Hristos.
Este o chemare la liniște și rugăciune adâncă.
Îi putem atenționa pe copilași:
„Acum îngerii sunt cu noi. Hai să fim și noi cuminți, ca ei.”

Intrarea mare
Preotul iese cu darurile (pâinea și vinul), simbolizează ducerea lui Hristos spre jertfă, drumul Său spre Cruce. Pâinea și vinul sunt aduse pe Sfânta Masă, pregătite pentru sfințire.
Explicăm simplu:
„Acum Îl însoțim pe Domnul spre Golgota, acolo unde ne-a arătat cât de mult ne iubește și ne iartă pe toți.”

Rugăciunile de pregătire și Crezul
După ce sunt puse darurile pe Sfânta Masă, poporul rostește Crezul, mărturisirea credinței.
Fiecare frază e o declarație de iubire față de Dumnezeu.
Copiilor le menționăm că:
„Acum spunem cine este Dumnezeu și în ce credem. E promisiunea noastră către El.”

Anaforaua liturgică (sfințirea darurilor)
Cuvântul Anafora înseamnă „înălțare”.
Este rugăciunea prin care preotul aduce jertfa lui Hristos Tatălui Ceresc. Aici se petrece minunea: pâinea și vinul devin Trupul și Sângele Domnului, prin lucrarea Duhului Sfânt.
Este centrul întregii Liturghii.
Mama poate șopti copiilor, îngenunchind toți:
„Acum vine Hristos între noi. Facem liniște și spunem în inimioară: Te iubesc, Doamne!”

Rugăciunile pentru vii și adormiți
Ne rugăm pentru întreaga lume, pentru cei bolnavi, pentru cei plecați la Domnul.
Este semnul că iubirea lui Hristos îi învăluie pe toți.

Tatăl nostru
Rugăciunea fiilor către Tatăl Ceresc.
O spunem împreună, ca o singură familie.
Este pregătirea pentru primirea Sfintei Împărtășanii.

Împărtășirea
În momentul unirii cu Hristos,cei pregătiți primesc Trupul și Sângele Domnului, ca hrană a vieții veșnice.
 Mama poate sfătui:
„Acum Domnul vine în suflețelul tău. Mulțumește-I și păstrează-L acolo.”

Mulțumirea și otpustul
La final, preotul mulțumește pentru toate darurile primite și binecuvântează poporul.
Este ca Înălțarea Domnului, Hristos pleacă, dar rămâne în inimile celor care L-au primit.

Înțelesul duhovnicesc general (după Sf. Nicolae Cabasila)

• Liturghia este viața lui Hristos trăită în Biserică.

• În prima parte, Hristos ne cheamă și ne vorbește.

• În partea a doua, Hristos Se jertfește și ne unește cu El.

• Totul ne pregătește pentru împărtășire, pentru a trăi cu Hristos în inimă.

de mult ajutor, a fost recent reeditată și îmbunătățită