La o ședință cu părinții de liceu, dirigintele ne-a atras atenția că tinerii nu se mai pot bucura nici măcar de un ceai fără să posteze online o fotografie “instagramabilă”… că fiecare experiență, fiecare călătorie și fiecare emoție ajung pe internet în câteva clipe. Oare mai există oameni care aleg să rămână tăcuți în spațiul virtual?
Da, sunt unii care nu publică fotografii, nu își povestesc viața și nu simt nevoia să arate altora ce fac în fiecare zi. Iar lucrul care îi nedumerește pe mulți este faptul că acești oameni par împăcați cu alegerea lor.
Aceștia sunt adesea judecați greșit. Unii îi consideră retrași, lipsiți de îndrăzneală sau dezinteresați de ceilalți. Totuși, psihologia arată că în spatele acestei tăceri se află, de multe ori, o înțelegere mai profundă a propriei persoane și a felului în care omul caută aprobarea celor din jur.
Viața arătată altora și dorința de a fi admirat
De cele mai multe ori, ceea ce oamenii publică pe rețelele de socializare nu reprezintă doar simple întâmplări din viața lor, ci și o încercare de a controla imaginea pe care ceilalți și-o formează despre ei.
Fiecare fotografie, fiecare gând scris și fiecare clip scurt (short) trimite, în taină, același mesaj:
„Așa vreau să fiu văzut.”
Astfel, omul nu mai împărtășește doar ceea ce trăiește, ci începe să aleagă acele bucăți de viață despre care crede că vor stârni admirație, invidie sau aprobare.
În timp, apare o primejdie subtilă: omul poate ajunge să se îndepărteze de ceea ce este cu adevărat și să trăiască mai mult pentru imagine decât pentru viața însăși.
Unii simt această povară foarte devreme și aleg să se retragă.
Cine sunt oamenii care nu publică nimic?
Nu există o singură explicație. În spatele acestei alegeri se află mai multe feluri de a privi lumea și propria viață.
1. Oamenii care încearcă să își păstreze liniștea sufletească
Există persoane care au înțeles cât de obositoare poate deveni nevoia neîncetată de aprobare.
Omul publică ceva, apoi așteaptă reacții, verifică mereu dacă a fost băgat în seamă, se compară cu alții și începe să se îndoiască de propria valoare. După aceea, simte din nou nevoia să arate ceva, sperând că va primi mai multă atenție.
Această alergare continuă după confirmare poate tulbura adânc sufletul. De aceea, unii aleg să iasă din acest cerc nu că n-ar putea participa, însă înțeleg câtă neliniște aduce.
2. Oamenii care se tem de judecata celorlalți
Pentru alte persoane, tăcerea din spațiul virtual ascunde o teamă.
Fiecare fotografie pare o ocazie de a fi criticat și fiecare cuvânt poate deveni un motiv de rușine.
Sunt oameni care scriu un gând de multe ori și, înainte de a-l publica, îl șterg. Oameni care se întreabă fără încetare:
„Oare ceilalți mă vor judeca?”
„Dacă par ciudat?”
„Dacă nimeni nu mă bagă în seamă?”
Deși rețelele de socializare au fost create pentru apropierea dintre oameni, ele ajung uneori să sporească frica de respingere și sentimentul de expunere.
3. Oamenii care nu mai simt nevoia să fie priviți
Acesta este poate cel mai rar și mai greu de înțeles tip de om.
Există persoane care au ajuns la o anumită maturitate lăuntrică și care nu mai simt nevoia ca bucuriile lor să fie văzute și aprobate pentru a avea valoare.
Mănâncă liniștiți fără să-și fotografieze mâncarea, privesc un apus fără să scoată telefonul, se bucură de clipe frumoase fără să simtă nevoia să le arate lumii.
Acești oameni au descoperit ceva ce mulți încă mai caută: faptul că o experiență personală nu devine mai prețioasă doar pentru că este privită și aplaudată de alții.
Nu îi ajută să se simtă întregi, pentru că deja sunt întregi.
De ce îi neliniștesc pe ceilalți?
Poate că existența lor ridică o întrebare incomodă:
„Cât din ceea ce arăt lumii este sincer și cât reprezintă dorința de a primi aprobare?”
Astăzi, omul este împins să creadă că trebuie să fie văzut pentru a conta. Dacă nu publici nimic, mulți presupun că nu trăiești nimic important.
Și totuși, adevărul este adesea opus: oamenii care trăiesc unele dintre cele mai adânci bucurii sunt prea ocupați să le trăiască pentru a le transforma în spectacol.
Ce arată cercetările
Tot mai multe cercetări arată că folosirea fără măsură a rețelelor de socializare poate spori neliniștea, comparația cu ceilalți, tristețea și sentimentul de singurătate.
Aceasta nu înseamnă că mijloacele respective sunt rele în sine, însă ele devin primejdioase atunci când omul începe să își măsoare valoarea după atenția pe care o primește.
Unii înțeleg acest lucru și aleg discreția ca pe o formă de apărare sufletească, nu din dispreț față de lume.
Ei fug de povara unei vieți care simte nevoia să se arate necontenit.
Cea mai mare libertate a vremurilor noastre
Într-o epocă în care aproape totul este transformat în imagine și expus privirii altora, poate că adevărata libertate este să păstrezi anumite lucruri doar pentru sufletul tău, să ai clipe pe care nu le explici nimănui, amintiri care nu depind de aprobarea celorlalți, bucurii care nu trebuie dovedite pentru a rămâne în suflet.
Poate că oamenii care nu publică nimic nu sunt invizibili, dar au înțeles, înaintea altora, că atenția nu este iubire, că aprobarea nu înseamnă valoare și că viața adevărată nu are nevoie să fie demonstrată mereu lumii…
Aceștia sunt adesea judecați greșit. Unii îi consideră retrași, lipsiți de îndrăzneală sau dezinteresați de ceilalți. Totuși, psihologia arată că în spatele acestei tăceri se află, de multe ori, o înțelegere mai profundă a propriei persoane și a felului în care omul caută aprobarea celor din jur.
Viața arătată altora și dorința de a fi admirat
De cele mai multe ori, ceea ce oamenii publică pe rețelele de socializare nu reprezintă doar simple întâmplări din viața lor, ci și o încercare de a controla imaginea pe care ceilalți și-o formează despre ei.
Fiecare fotografie, fiecare gând scris și fiecare clip scurt (short) trimite, în taină, același mesaj:
„Așa vreau să fiu văzut.”
Astfel, omul nu mai împărtășește doar ceea ce trăiește, ci începe să aleagă acele bucăți de viață despre care crede că vor stârni admirație, invidie sau aprobare.
În timp, apare o primejdie subtilă: omul poate ajunge să se îndepărteze de ceea ce este cu adevărat și să trăiască mai mult pentru imagine decât pentru viața însăși.
Unii simt această povară foarte devreme și aleg să se retragă.
Cine sunt oamenii care nu publică nimic?
Nu există o singură explicație. În spatele acestei alegeri se află mai multe feluri de a privi lumea și propria viață.
1. Oamenii care încearcă să își păstreze liniștea sufletească
Există persoane care au înțeles cât de obositoare poate deveni nevoia neîncetată de aprobare.
Omul publică ceva, apoi așteaptă reacții, verifică mereu dacă a fost băgat în seamă, se compară cu alții și începe să se îndoiască de propria valoare. După aceea, simte din nou nevoia să arate ceva, sperând că va primi mai multă atenție.
Această alergare continuă după confirmare poate tulbura adânc sufletul. De aceea, unii aleg să iasă din acest cerc nu că n-ar putea participa, însă înțeleg câtă neliniște aduce.
2. Oamenii care se tem de judecata celorlalți
Pentru alte persoane, tăcerea din spațiul virtual ascunde o teamă.
Fiecare fotografie pare o ocazie de a fi criticat și fiecare cuvânt poate deveni un motiv de rușine.
Sunt oameni care scriu un gând de multe ori și, înainte de a-l publica, îl șterg. Oameni care se întreabă fără încetare:
„Oare ceilalți mă vor judeca?”
„Dacă par ciudat?”
„Dacă nimeni nu mă bagă în seamă?”
Deși rețelele de socializare au fost create pentru apropierea dintre oameni, ele ajung uneori să sporească frica de respingere și sentimentul de expunere.
3. Oamenii care nu mai simt nevoia să fie priviți
Acesta este poate cel mai rar și mai greu de înțeles tip de om.
Există persoane care au ajuns la o anumită maturitate lăuntrică și care nu mai simt nevoia ca bucuriile lor să fie văzute și aprobate pentru a avea valoare.
Mănâncă liniștiți fără să-și fotografieze mâncarea, privesc un apus fără să scoată telefonul, se bucură de clipe frumoase fără să simtă nevoia să le arate lumii.
Acești oameni au descoperit ceva ce mulți încă mai caută: faptul că o experiență personală nu devine mai prețioasă doar pentru că este privită și aplaudată de alții.
Nu îi ajută să se simtă întregi, pentru că deja sunt întregi.
De ce îi neliniștesc pe ceilalți?
Poate că existența lor ridică o întrebare incomodă:
„Cât din ceea ce arăt lumii este sincer și cât reprezintă dorința de a primi aprobare?”
Astăzi, omul este împins să creadă că trebuie să fie văzut pentru a conta. Dacă nu publici nimic, mulți presupun că nu trăiești nimic important.
Și totuși, adevărul este adesea opus: oamenii care trăiesc unele dintre cele mai adânci bucurii sunt prea ocupați să le trăiască pentru a le transforma în spectacol.
Ce arată cercetările
Tot mai multe cercetări arată că folosirea fără măsură a rețelelor de socializare poate spori neliniștea, comparația cu ceilalți, tristețea și sentimentul de singurătate.
Aceasta nu înseamnă că mijloacele respective sunt rele în sine, însă ele devin primejdioase atunci când omul începe să își măsoare valoarea după atenția pe care o primește.
Unii înțeleg acest lucru și aleg discreția ca pe o formă de apărare sufletească, nu din dispreț față de lume.
Ei fug de povara unei vieți care simte nevoia să se arate necontenit.
Cea mai mare libertate a vremurilor noastre
Într-o epocă în care aproape totul este transformat în imagine și expus privirii altora, poate că adevărata libertate este să păstrezi anumite lucruri doar pentru sufletul tău, să ai clipe pe care nu le explici nimănui, amintiri care nu depind de aprobarea celorlalți, bucurii care nu trebuie dovedite pentru a rămâne în suflet.
Poate că oamenii care nu publică nimic nu sunt invizibili, dar au înțeles, înaintea altora, că atenția nu este iubire, că aprobarea nu înseamnă valoare și că viața adevărată nu are nevoie să fie demonstrată mereu lumii…
Mai multe explicații aici.
