De când facem parte din colectivitățile școlare, se face mare tam-tam pentru 1 iunie. Mă deranjează într-un fel modul în care se pune accent nu pe inocența copilului ce trebuie păstrată, ci pe a-l face să se simtă un mic faraon cu această ocazie. Se promovează tot felul de activități costisitoare (pictat pe față, costume de personaje din poveste- nu întotdeauna pozitive, experiențe pline de adrenalină- ca săriturile cu parașuta de la 12 ani în sus) pentru a sărbători… ce?
La clasa pregătitoare copiii au primit ieri sarcina de a desena ce vor ei, pe tema “Eu sunt special/ă pentru că…” M-am bucurat când am văzut ce a desenat școlărița mea: 7 copii veseli și explicația scrisă ca titlu Eu sunt specială pentru că am șase frați!
Din alta perspectivă, azi facem și o mica introspecție sufletească 🙂
3 comentarii:
Dragă Andreea, mi-au dat lacrimile citind relatarea a ceea ce a desenat micuța ta.
Dumnezeu să îi binecuvânteze pe copiii tăi și pe voi dimpreună cu ei! 🤗❤️
Eu m-am enervat inițial când mi-a povestit “ne-a dat doamna să facem un desen despre cat de special este fiecare…” cu gândul ca se umflă fiecare copil în mândrie cu acest prilej. Dar când a scos hârtia să-mi și arate, am început să zâmbesc, m-am liniștit și m-am așezat cuminte la locul meu, bucurându-mă de firescul cu care un copil vede realitatea lui, fără nicio vină.
Nu te teme, draga mea. Știi ce spunea Cuviosul Paisie Aghioritul? "Numele pe care îl scrijeleşti pe scoarţa unui copac se va mări, va creşte odată cu el. La fel şi inima copilului tău. Ceea ce scrijeleşti în anii lui de gingăşie, vei citi în cei care vor urma."
Trimiteți un comentariu