Însemnări de weekend

 Pentru astăzi, 15 septembrie 🍂


Afară…

A plouat. Acum bate tare vântul și-i frig. 

În casă…

E rece. Copiii și-au pus șosetele de lână, au strâns covoarele din hol și acum se joacă de-a patinajul pe parchetul laminat.

Din bucătărie…

Salată cu rucola, năut, brânză, roșii, castraveți, ceapă, ardei gras +/- piept de pui. 

Mai avem de ieri sarmale de post, le servim cu iaurt grecesc, și biluțe (alternativă la salam) din biscuiți cu cacao, alune, stafide și cocos.

Sunt îmbrăcată…

În treningul meu călduros Champion, din bumbac vătuit- alb, gri și roz, pe care mi l-a dăruit soțul în urmă cu 10 ani. ☺️

Mă gândesc…

Data de astăzi îmi aduce mereu în memorie prima zi de școală, cu așteptare și emoții, din copilăria mea. 15 septembrie avea parfum de cărți noi și de tuberoze. Parfumul îngeresc al acestor flori îmi este impregnat puternic în memoria olfactivă… mătușa mea, cadru didactic în Craiova, venea în după-amiaza acestei zile la țară cu brațele pline de tuberoze, crizanteme și trandafiri să ne bucure și pe noi… adică pe mama și pe bunica, dar ne bucuram și noi, copiii 😌

Citesc…

Nu am reușit să deschid săptămâna aceasta nicio carte în afară de cele de rugăciuni. Aș putea să menționez Noul Testament, căci am reluat lectura, după câteva luni în care nu l-am mai deschis.

Un film…

Ieri am văzut în treacăt câteva secvențe din filmul vechi Spartacus, cu Michael Douglas Sr., pe care l-au urmărit băieții (pentru a șaptea oară).

Ascult…

Zgomotul liniștitor al difuzorului de uleiuri esențiale (nu am folosit și nu am de gând să încerc DoTerra, avem destule alternative de încredere!). Cred ca am răcit ușor, așa că am pus la difuzat uleiuri de ravintsara, brad și puțin tea tree.

Unul dintre lucrurile preferate…

Este parfumul Tuberose Angelique de la Jo Malone.

Un citat…

“Zile albe, zile negre… ce străine, ce departe,

Buclele în care dorul meu de cer l-am îngropat…”

(Ion Pillat - Toamna)


 


Comentarii

Daniela a spus…
Ce frumos și liniștitor e la tine! Și eu am avut un trening gri, de catifea, pe care l-am purtat mai bine de zece ani. Apoi, am făcut din el "pietre", pentru covorașul meu din "pietre". :)))
Tuberozele miros într-adevăr minunat. Parfumul nu îl știu...
Sănătate multă și o săptămână binecuvântată vă doresc! 🤗❤️
Andreea a spus…
Mulțumim, Daniela!
Aparentă liniștea… măcar din crâmpeie să fie 🤭

Postări populare