 |
| …În cer |
 |
| Și pe pământ… |
În fiecare an, zilele de toamnă luminoase și senine îmi stârnesc un fel anume de dor (de rădăcini, de tinerețe/copilărie, de atmosfera de siguranță) și realizez de câte binecuvântări am parte, fără să le fi gândit și dorit dintotdeauna. Toamna, când se numără bobocii, ar trebui să fie pentru mine anotimpul recunoștinței.
Octombrie apare cu sentimentul ocrotirii Măicuței noastre, care niciodată nu ne uită, chiar dacă noi mai uităm uneori să o băgăm în seamă. Apoi vin Sfinții Ciprian și Iustina, ca exemplu de întoarcere Acasă și tărie sufletească, apoi este cinstirea Sfintelor Haritina și Parascheva care ne sunt prietene nelipsite când le cerem ajutorul, și Sfinții Serghie și Vah pe care îi sărutam odinioară la Craiova la fiecare Vecernie și Liturghie, și Sfinții Ardeleni, și Sfinții Dimitrie, și Sfânta Teofana Basarab. Și uite așa trece luna, ca o pocnitură din degete.
Cel mai des gătesc în luna aceasta plăcintă cu dovleac.
Cel mai cerut moment este acela când voi merge cu fetele la “Lacul Lebedelor”- spectacol de balet.
Cel mai bine ar fi să ieșim zilnic să ne plimbăm pe aleile cu frunze colorate și să adunăm castane.
Cel mai frumos e să admirăm asfințitul șoptind rugăciuni…
Cel mai liniștitor este dansul frunzelor căzând pe muzica vântului.
