“Ia, draga mea…!”

 Simt nevoia să vorbesc despre una dintre măcinările care mă chinuiește de ani buni. Mi-am amintit de câte ori mi-am găsit alinarea în… ceva dulce 🍫🙁, de câte ori am îmbrățișat gândul care îmi dădea ghes: “Ia, draga mea, ceva dulce, ca să te simți mai bine! O meriți, ai avut o zi așa de grea!”

Uite-așa, în zilele în care mă dor umerii de la prea mult ținut în brațe, în care mă înfurii ușor din toate nimicurile, în care nu știu de câte zile nu m-am mai spălat pe cap, mă trezesc cedând ispitei, în liniștea unei case care doarme.

Mănânc pe fugă, pe ascuns, cu spatele la ușă, ciocolată, biscuiți, ceva rămas de la copii.

Nu mi-e foame, dar simt o lipsă, o nevoie stringentă de alint.

Nu o spun nimănui, dar uneori am impresia că dulcele e singurul care mă înțelege: e cuminte și mă așteaptă oricât e nevoie, nu cere nimic, nu plânge, nu face mizerie. Nu-mi cere să fiu „mamă bună” sau „femeie de treabă”.

Stă acolo, discret, mereu disponibil. Și-apoi, după ce îl înghit vine valul de rușine, promisiunile, gândul: „De mâine, gata.”

Dar mâine vine alene, iar golul nu pleacă.

Adevărul e că nu mănânc pentru că sunt pofticioasă. Sunt obosită și… singură luptând cu mori de vânt uneori.
Aș vrea să-mi spună și mie cineva: „Lasă tot, altceva este cu mult mai important acum…!”
Și nu știu dacă asta se poate schimba ușor. Nu știu dacă vreau detox sau cure minune. 

Dar continui să mă osândesc pentru că m-am alintat prost. Aș vrea să învăț să mă alint bine.

Aș vrea ca într-o zi, când totul pare prea greu, să aud un altfel de gând:
„Ia, draga mea… puțină liniște.”
Sau:
„Ia, draga mea… 30 minute de somn de amiază.”
Sau:
„Ia, draga mea, un pic de bucurie adevărată… fiindcă n-ai nevoie de zahăr ca să te bucuri.”

Sunt slabă, obosită, dar dornică să fiu stăpână pe mine însămi și… ceva mai râvnitoare.

Rugăciune în miez de noapte

Doamne, stii, eu nu-ți cer minuni mari.
Am nevoie de puțină pace în adâncul sufletului meu.
Tu știi că nu mi-e foame trupește, dar sunt subnutrită duhovnicește.
Tu știi că mi-e dor de mine cuminte și așezată, de râvna pe care o aveam, și ia-mi Tu greul ăsta tăcut din piept… și dacă nu merit să îl iei, stai Tu cu mine aici, în întunericul din miezul nopții.

Învață-mă să mă alint altfel decât cu ambalaje șifonate și promisiuni pentru mâine.
Dă-mi înapoi bucuria tuturor clipelor și iartă-mă că Te caut numai după ce-am gustat din tot ce nu mă satură și nu-mi e de folos…!

Maica Domnului, Tu nu te-ai luptat cu poftele trupului, cu lăcomia pântecelui, pentru că Tu ai fost cu totul curată și pregătită să naști pe Fiul lui Dumnezeu, fără durere, biruind rânduiala firii. Ajută-mi și mie să-mi biruiesc firea pătimașă, egoistă și atât de ușor coruptibilă! Învață-mă, acoperă-mă, alungă ispita pe care nu sunt în stare să o alung singură!

Amin.

Post cu râvnă la cele bune și de folos vă doresc!