Aventuri aromate: top 10 supe/ciorbe

 La noi în familie gusturile membrilor s-au schimbat cu anii. Eu nu mâncasem până să mă căsătoresc borșuri, doar ciorbe acrite cu zeamă de varză și cu greu m-am obișnuit cu borșul, acum numai așa concep ciorbele. Pe copii i-am crescut cu borșuri de legume și supe-cremă vegetariene, o dată pe saptamana ceva cu carne (daca nu era post), dar cu cat au crescut au devenit mai pretențioși și puține variante le mai acceptă cu ușurință la fiecare masă. Nu primesc supe/ciorbe cu carne nedezosată, nici pe cele cu pește.

 Notez “top zama caldă” 😀, pentru că uneori îmi pierd inspirația în stabilirea meniurilor.

🥣 Top 10 supe și ciorbe de POST, pentru întreaga familie 🥕

1. Ciorbă de legume cu borș, acrișoară și sănătoasă, plină de legume colorate: morcovi, păstârnac, țelină, ceapă, praz, ardei, cartofi, dovlecei, sfeclă roșie, suc de roșii, fulgi de drojdie inactivă, cu sau fără smântână de caju.

2. Ciorbă (acrită) sau supă (dulce) de urzici proaspete sau congelate, cu iz de copilărie, bunica o făcea cu rădăcinoase, cartofi, ceapă și la final adăuga urzicile pișcăcioase și doi căței de usturoi tocați mărunt-mărunt.

3. Supă de linte, bogată în proteine vegetale, hrănitoare și sățioasă, la care adaug cimbru 5 căței de usturoi zdrobiți bine, pătrunjel din belșug.

4. Supă de roșii cu tăieței, simplă și gustoasă, cu aromă fresh de roșii și busuioc.

5. Ciorbă de varză, ideală pentru zilele reci, pun inițial puțin chimen măcinat la rumenit într-o lingură de ulei, apoi adaug legumele și apa în care acestea fierb. 

6. Supă cremă de ciuperci (champignon) catifelată și aromă bogată, cu lapte vegetal, usturoi și pătrunjel verde.

7. Supă de fasole verde, colorată, cu morcovi, ardei, cartofi, țelină, suc de roșii, foarte gustoasă, adaug puțin mărar la final.

8. Ciorbă de pleurotus cu smântână de caju, cea “falsă” de burtă.

9. Supă de chimen (eu fierb mai multe legume pe care le dau la blender și le întorc în supă) cu crutoane, delicată și reconfortantă, crutoanele o fac mai distractivă pentru copii.

10. Supă minestrone, consistentă, economică
, servită în afara postului cu parmezan.

🥣 Top 10 supe și ciorbe „dulci” sau bogate (cu smântână, cu sau fără carne) 🥄

1. Supă de pui cu tăiței, clasică, comfort food pentru toate vârstele.

2. Ciorbă de perișoare, carne și legume, acrișoară și gustoasă.

3. Ciorbă din cubulețe de vită, cu aromă tradițională, hrănitoare.

4. Supă cremă de conopida cu smântână, catifelată și deosebită.

5. Supă de pui a la grec, ușor digerabilă, cu ou bătut, aromată și cremoasă.

6. Supă cu găluște cu sau fără carne, simplă și îmbietoare.

7. Supă de spanac, cu carne sau fără, cu zdrențe de ou și smântână, textură bogată, le place și copiilor și adulților.

8. Ciorbă de fasole boabe (ne plac boabele gigant) cu sau fără afumătură, pentru zile reci.

9. Supă de roșii cu găluște, o variantă atractivă pentru copii.

10. Supă cremă de dovlecei, morcovi si  cartofi cu smântână, dulce și foarte fină, potrivită și pentru copii mici, tot cu crutoane. 

Spor la gătit și mese binecuvântate!



4 comentarii:

Mari spunea...

Pot sa va intreb cum preparati ciorba de fasole boabe? Ma refer indeosebi la fiertul fasolei. Ne place mult fasolea, dar nu mai stiu cum s-o fierb asa incat sa nu aiba "reactii adverse". Pana acum am procedat asa: fie am fiert-o in trei ape (fiert/aruncat apa de trei ori, pastrata a patra), fie am adaugat putin bicarbonat la fiert. Dar nu functioneaza. Probabil exista un alt secret pe care nu l-am descoperit inca.

Andreea spunea...

La 500 g boabe de fasole (pe care o las la înmuiat 8 ore cu o lingură de bicarbonat, apoi o spăl din nou) adaug la fierbere de la inceput 2 foi de dafin, o linguriță de semințe de chimen și o linguriță de semințe de fenicul, fierbe la temperatura constantă, lent, și nu mai schimb apa, acestea dau aroma mâncării și ajută la eliberarea enzimelor care descompun oligozaharidele (zaharuri care provoacă gaze) din fasole. Dar mai depinde foarte mult și de vechimea și de soiul fasolei,pentru ca uneori condimentele și bicarbonatul nu au niciun efect. Fasolea mai veche și cea din anumite soiuri e mai bogată în oligozaharide. Fasolea gigant e mai săracă în oligozaharide, doar să fie înmuiată îndelung și gătită lent. Dar cel mai util, până la urmă, este să consumăm enzime “bean assist” după ce mâncăm fasole (sau varză, broccoli, etc).

Mari spunea...

Am uitat sa spun ca si eu las fasolea la inmuiat (o pun de dimineata intr-o oala apa si o las la frigider pana dupa-amiaza, cand o fierb). Puneam o frunza de dafin (si cimbru), dar strict pentru gust. Nu puneam chimen, iar fenicul nici nu am in casa. E prima oara cand aud despre enzimele "bean assist". Nu stiam nici ca fasolea gigant e mai ok. Am aflat o multime de lucruri si ma bucur ca v-am intrebat. Va multumesc frumos!

Andreea spunea...

Cu drag, mă bucur, să fie cu folos!

Rugăciunea mamei către Sfânta Cuvioasa Parascheva de la Iasi

Sfântă Cuvioasă Parascheva, floare aleasă a Moldovei și mireasă a lui Hristos,  care ai iubit curăția și smerenia mai mult decât toate comor...