Nu știu cum se întâmplă în alte case cu copii, dar la noi duminicile și zilele de sărbătoare, în general, sunt foarte complicate.
De pildă, sâmbătă am dat stingerea după miezul nopții, că așa se întâmplă mereu în ajunul sărbătorilor, când încercăm să le așezăm cât de cât pe toate la locul lor și să recuperăm ce n-am reușit să facem în zilele obișnuite, apoi de-obicei cel mai mic năzdrăvan ne face noaptea albă… spre dimineață adoarme profund si apoi se trezește cu primele raze de lumină ce străbat printre draperii. La țară copiii cei mici dorm foarte puțin, parcă nu ar vrea să piardă nicio oră de joacă din timpul petrecut acolo, și cum stăm 9 suflete în două camere (în nopțile reci), somnul este un chin. Apoi pregătește-te de slujbă după cuviință, dacă poți!
Pe de-o parte sunt adolescenții, care întârzie cat de mult pot momentul plecării spre biserică, fiecare din propriile motive- unul ar dormi mai mult, altul s-ar sustrage de la îndatorirea ce i-a fost încredințată la strană sau la cădelniță.
Pe de altă parte, este aproape imposibil să treacă o săptămână și când pornim spre biserică să nu fie nevoie să mă întorc din drum cu cei mici să schimbăm hăinuțele ce tocmai au pățit un accident într-o cădere, sau să spălăm un funduleț abia murdărit… dar ieri năzdrăvanul mic a considerat ca e momentul optim - când mama pregătea căruciorul- să deschidă ușița de la sobă și să scoată cu mânuțele lui albe și moi cenușa pe covor, era plin până la cot… surorile mai mari erau prinse în visarea lor duminicală, nu puteau avea grijă continuu de bebeluș.
![]() |
Duminica Mironosițelor, în drum spre Sfânta Liturghie |
Știu ca voi uita cândva de toate acestea și îmi vor părea amuzante, sunt examenele pe care trebuie să le trec cu răbdare.
Nu am niciun răgaz de odihnă nici după slujbă, tot după cei mici trebuie să mă țin. Slavă Domnului, în zilele cele mai bune reușesc să citesc canonul de rugăciune, iar în rest, plec fruntea rostind cu durere “Doamne, Iisuse…”, mai mult nu mai pot. Dar adorm împăcată la sfârșitul zilei, că ne-am străduit să nu lipsim nici astăzi de la Euharistie, cu toate neputințele noastre pe care le acoperă Hristos!
5 comentarii:
Dar și momentele lor de tandrețe îți umplu inima cu multa dragoste.
Te cred ca ești atât de obosită, Andreea.
Te resimti după ani și ani de nesomn, eforturi mari...
Ma gândesc ca ai rezolvat cu sănătatea cât de cât. Ai grija de tine cât de mult poti...
O îmbrățișare mare de la mine!
Draga mea, foarte dragă, tot cate-o lacrimă se prelinge pe obraz! Citind, parca ieri am trăit momente din cele descrise....și, de cele mai multe ori , am picat examenul răbdării! Te îmbrățișez strâns, strâns....multe as mai scrie însă dau năvală amintiri pe care mi greu sa le gestionez! Gânduri bune!
Andreea, slavă Domnului ca toate sunt trecătoare, și oboseala, și durerile de spate sau de cap. În rest eu nu am (încă) afecțiuni care să mă împiedice să-i supraveghez zilnic. Sper ca tu te simți mult mai bine acum, să vă bucurați toți împreună de lipsa durerilor! 🤗
Doamna Maria, cred ca știți mult mai bine decât mine cum se trec examenele duminicale ☺️
Să aveți zile pline de zâmbete și mângâieri!
Andreea asa este...
La mine era o situație complicata...
Pesemne ca și intervenția a fost mai mare, deoarece după anestezie pe masa am început sa ma sufoc...
Dar, sa știi ca cercul de rugăciune a fost deasupra mea și am fost ajutată!
Acum, mai este nevoie de câteva săptămâni până sa fiu apta în totalitate sa îmi reiau activitățile...
Durerea e mult mai mica, asta pana se vindeca suturile plagilor...
Trimiteți un comentariu