Gândește în roz #2

Despre discreție, dragoste și frumusețea tăcerii 

Trăim într-o lume grăbită, în care curiozitatea a devenit o normă socială, iar discreția – o floare rară. Însă sufletul nu înflorește în lumina reflectoarelor, ci în liniștea discretă a iubirii smerite.

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul ne amintește:
„Să nu încercăm să ne cunoaștem între noi prin curiozitate, ci prin dragoste.”

Curiozitatea nedelicată îmbracă uneori haina grijii: „Câți copii ai?”, „Cum te descurci?”, „Mai vrei alții?” – întrebări aparent inocente, dar care pot răni. Nu pentru că sunt lipsite de logică, ci pentru că ignoră spațiul tainic al celuilalt.

Sfântul Paisie Aghioritul spune limpede:
„Discreția este cea mai mare dragoste. Pentru că cel discret se jertfește pe sine ca să nu-l rănească pe celălalt.”

Există o frumusețe aparte în acei oameni care nu întreabă, dar care simt. Nu iscodesc, dar se roagă. Nu compară, dar binecuvântează. Discreția este oglinda delicateții inimii.

Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază:
„Cel ce iubește cu adevărat, acoperă păcatele și slăbiciunile fratelui său.”
Nu expune, nu răscolește, nu întreabă fără rost.

A gândi în roz nu înseamnă a trăi în naivitate, ci în lumină. A alege să vezi frumosul, să nu intri cu bocancii în grădina celuilalt, ci să-i respecți ritmul, tăcerea, lupta. Discreția este o formă de asceză a limbii și o rugăciune mută a inimii.

Sfântul Isaac Sirul ne învață:
„Cuvântul spus la vremea lui este ca un măr de aur într-un coș de argint; iar tăcerea păstrată la vremea ei e mai scumpă decât o mie de cuvinte.”

Să învățăm, deci, să întrebăm doar ceea ce iubirea ne îngăduie și să păstrăm tăcerea atunci când smerenia ne-o cere.

Așa vom începe, cu adevărat, să gândim în roz.

Să ne ținem în frâu curiozitatea netrebuincioasă care este menționată în îndreptarul de spovedanie la păcatul mândriei…