În ultimul timp mă așez înainte să mă duc la culcare lângă paturile copiilor atunci când ei deja dorm profund. Le privesc chipurile dragi sub razele firave de lumină care pătrund pe fereastră de afară, le ascult respirația liniștită și, fără să vrea, mintea mea începe să meargă înainte, spre anii care vor veni...
Cum va fi lumea în care vor crește acești copii? Va fi pace sau tulburare? Vor avea credință sau se vor îndepărta de Dumnezeu? Și apare uneori și un gând mai dureros: dacă propria mea credință este prea plăpândă – ce le transmite ea, de fapt, copiilor mei?
Astfel de frici sunt firești, cred că fiecare mamă le cunoaște. Dar… ce facem cu ele? Fără să ne dăm seama, frica ne poate face să credem că tot viitorul copiilor depinde de puterea sau slăbiciunea noastră, dar în realitate Dumnezeu îi iubește pe copiii noștri mai mult decât îi putem iubi noi. Nu mama este izvorul harului din viața lor… ne luăm singure o povară care ne depășește, crezând ca de noi depinde totul.
În Evanghelia după Matei Hristos spune că oamenii vor auzi de războaie și de zvonuri de războaie, dar adaugă: „vedeți să nu vă înspăimântați”. Nu ne promite o lume fără tulburări, doar ne atenționează să nu lăsăm frica să ne stăpânească. Creștinii au trăit aproape în fiecare veac cu nesiguranțe și primejdii, și totuși Dumnezeu a făcut sfinți chiar în astfel de vremuri, oameni precum Sfântul Serafim de Sarov, Sfântul Siluan Athonitul sau Sfântul Paisie Aghioritul, pe care îi cinstim noi acum...
De fapt, copiii nu au nevoie de o mamă perfectă, dar le e de ajutor o mamă care se roagă chiar și când simte uscăciune în suflet, care merge la biserică și când este obosită, care își cere iertare de fiecare dată când greșește, care își taie voia și e atentă la gânduri... Din aceste lucruri copiii învață ceva esențial: credința nu este starea oamenilor fără slăbiciuni, dar este calea celor care, chiar în slăbiciunile lor, se întorc mereu spre Dumnezeu, recunoscându-L.
Însăși frica pentru viitorul copiilor poate deveni începutul unei lucrări bune. Ea se poate transforma în rugăciune: „Doamne, păzește-i pe copiii aceștia! ”. Bătrânii spuneau adesea că aceste lucruri au o putere tainică. Sfântul Porfirie Kavsokalivitul îi îndemna pe părinți să se roage pentru copii cu nădejde, pentru că rugăciunea lor lucrează în inimile copiilor mai puternic decât multa cicăleală.
Să ne întrebăm mai degrabă dacă, în această lume așa cum este ea, copiii noștri vor ajunge să-L cunoască pe Hristos… felul în care mama pune totul înaintea lui Dumnezeu va influența viitorul copiilor săi. Fricile nu pot fi alungate cu forța, dar pot fi așezate în mâinile Lui, numai acolo își pot pierde puterea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu