Inima mamelor își caută locul printre dimineți trecute cu viteza luminii, jucării împrăștiate, vase, teme, drumuri și nopți în care somnul vine târziu, iar dimineața următoare vine neanunțată, parcă prea repede. Printre toate rămâne undeva un dor tainic după Dumnezeu, după câteva clipe în care sufletul să poată respira și să-I spună: „Doamne, sunt aici.”
Suntem cu mâinile mereu ocupate și cu inima împărțită între atâtea iubiri: copiii, soțul, casa, oamenii cărora le ducem grija, lucrurile care așteaptă să fie făcute și, undeva în adâncul nostru, această legătură cu Dumnezeu pe care o dorim vie, caldă și adevărată.
Uneori ne imaginăm că apropierea de Dumnezeu cere timp mult, liniște deplină și un colț de casă în care toate lucrurile să stea cuminți și perfect așezate, să nu ne distragă atenția. Viața unei mame arată însă altfel, iar Dumnezeu poate fi întâlnit chiar în mijlocul ei: lângă uscătorul de rufe atunci când le punem cleștii, în mașină, în timp ce pregătim micul dejun, printre haine împăturite și pașii tropăitori care aleargă prin casă.
De aceea așez aici patru idei pentru patru săptămâni cu pași de făcut către Dumnezeu, gândite pentru mâinile ocupate și inimile care Îl caută.
Fiecare săptămână vine cu o temă, o rugăciune și un gest prin care sufletul poate primi puțină lumină, iar fiecare gest, oricât de mic, devine o întâlnire cu El.
Săptămâna 1
Timpul este un dar primit de la Dumnezeu
„Doamne, binecuvintează începutul și sfârșitul fiecărei zile și așază prezența Ta peste fiecare clipă pe care mi-o dăruiești.”
În fiecare dimineață, înainte ca ziua să-și înceapă cursul obișnuit, dăruiește-ți un minut în care să stai cu Dumnezeu, chiar în timp ce încălzești laptele celor mici sau pregătești micul dejun.
Poți rosti în șoaptă, printre gesturile obișnuite ale dimineții:
„Doamne, ziua aceasta o așez în mâinile Tale. Călăuzește-mi pașii și fă-mă parte din lucrarea Ta.”
Un singur minut așezat înaintea Lui poate schimba felul în care întreaga zi se petrece pentru trup ei pentru inimă.
Săptămâna 2
Cuvinte care mângâie și vindecă
„Doamne, pune blândețe în glasul meu și înțelepciune în cuvintele pe care le dăruiesc celor pe care îi iubesc.”
Alege în fiecare zi un om căruia să-i dăruiești un cuvânt din suflet: copilului tău, soțului, mamei tale sau unei femei care trece printr-o zi grea.
Poate fi o încurajare spusă la momentul potrivit, un compliment sincer, o binecuvântare rostită în taină sau un mesaj trimis exact atunci când celălalt are nevoie să simtă că este văzut și iubit.
Într-o casă, cuvintele unei mame pot deveni adesea loc de odihnă pentru cei dragi.
Săptămâna 3
Lucrurile mărunte pot avea mult har
„Îți dăruiesc, Doamne, toate cele pe care le am de făcut; așază peste ele harul Tău și fă-le bucurie pentru cineva.”
Alege un gest pe care să-l faci în taină, ca pe un mic dar așezat înaintea lui Dumnezeu.
Poți pune o gustare în plus în ghiozdanul copilului, gândindu-te la un coleg care ar putea avea nevoie de ea, poți lăsa o floare într-un loc în care cineva să o descopere sau poți trimite unei mame un mesaj care să-i încălzească ziua.
Dumnezeu lucrează adesea prin lucruri atât de mici încât trec aproape nevăzute pentru lume, însă sunt îmbucurătoare pentru sufletul celui care le primește.
Săptămâna 4
Și sufletul tău are nevoie de iubire
„Doamne, amintește-mi în fiecare zi că sunt fiica Ta și învață-mă să primesc iubirea Ta cu inimă deschisă.”
În fiecare zi, păstrează pentru tine zece minute de liniște, ca pe o întâlnire pe care o ai cu Dumnezeu și cu propriul tău suflet.

8 comentarii:
Hristos a înviat, bucuria noastră!
Andreea, îți mulțumesc pentru acest articol frumos, inspirational.
Sa ne ajute Dumnezeu și pe noi. Îmi aduc aminte de mama Sfântului Paisie, Evloghia și când ma gândesc cât de greu i-a fost.....
Adevărat, a înviat Hristos!
Evloghia Eznepidis este o sfântă dacă ne raportăm la vremurile și obiceiurile cu care trăim noi acum…
Ai văzut serialul, Andreea? Abia aștept și eu continuarea. 🤗
Da, am văzut aproape tot sezonul 1, dar am făcut o pauza pana se întoarce Ștefan din Germania. Am zis ca să nu plâng singura😊
Da, cred și eu ca e o sfanta mama Sfântului Paisie.
Când ma gândesc ca am fost la Suroti....
Hristos a înviat! Andreea, îți mulțumesc mult pentru aceste lucruri atât de frumoase puse aici! M-au mângâiat.
O mămică de trei copii
Să știi ca și eu m-am abținut să îl văd singură, l-am așteptat pe soțul meu drag să își facă timp să vedem câte un episod târziu în noapte, abia așteptam ziua urmatoare pentru continuare și mi-a părut rău ca s-au epuizat episoadele, au fost întâlniri tainice între noi (și sfântul). Așteptăm acum continuarea, cu răbdare 🤗
Adevărat a înviat! Să învieze în inimile noastre în fiecare zi! 🤗
În sezonul 1 acțiunea e destul de statică, nu se întâmplă foarte multe. În sezonul 2 să vezi câtă experiență duhovnicească ni se împărtășește…!
Da, cred ca sezonul 2 va fi și mai intens, deoarece începe nevointa pe calea grea a monahismului și totodată peregrinarile pt a le fi de folos oamenilor asa cum Maica Domnului i-a poruncit...
Cu răbdare pana se întoarce Ștefan, cuget la viata și lucrarea Sfântului Paisie...
Trimiteți un comentariu