Însemnări de weekend

 Pentru astăzi, 24 august ☀️

În casă…

Am casa plină de copii. 9 copii de toate vârstele. Și suntem 5 adulți pe lângă ei: o străbunică, o bunică, o mătușă (și un unchi pentru 2 verișori) și eu 😬. Pentru trei zile casa e supraaglomerată și somnul și mai puțin… dar clipele trec foarte repede.

Afară…

Este cald și adie vântul. Prin curte latră jucăuș noul stăpân, micuțul pui de alabai- Zorro.


Din bucătărie…
Mâncăruri vegetariene pentru sora și nepoții mei și cu carne sau pește pentru restul lumii. Am făcut și două tortulețe cu fructe, unul dintre ele vegan. Al cincilea copil al meu a împlinit ieri cei 7 ani de acasă și o vom serba astăzi 😊

Sunt îmbrăcată…
Încă de vară, cu o rochie lungă cu bretele, albastră cu flori albe și roz și cu frunzulițe verzi.

Mă gândesc…
În urmă cu două săptămâni am avut o surpriză: a venit la bisericuța noastră Nicoleta Vascan, a numit-o “bisericuța copiilor”, a spus că nu a mai văzut nicăieri atâția copilași într-o biserică de sat, că îi e dragă atmosfera și că va reveni. De atunci am tot urmărit interviuri cu domnia sa… și fiind cumva în temă cu frământările mele, vă invit să-i ascultați o explicație pertinentă despre ce înseamnă vacanță, într-o perspectivă foarte firească. 

Ascult…
Tocmai acum cântă un cocoș…🐓 

Citesc…


Unul dintre lucrurile preferate…
Ornamentele de tort refolosibile. Am comandat de pe temu sau am cumpărat de la Jumbo sau am confecționat singură de-a lungul vremii o mulțime de chestii și nu am făcut niciodată două torturi care să arate identic, nici pe secțiune, nici de la suprafață, deși am folosit repetat chestiuțele. Posibilitățile de a le combina sunt infinite 😄

Un citat…
Dacă este vreme pentru distracții, poți să te mai plângi ca nu-ți ajunge vremea pentru rugăciune?
Numai cel ce nu vrea să se roage nu găsește vreme pentru rugăciune. 
(Inochentie- Arhiepiscooul Hersonului)
 
Zile frumoase tuturor!
 

Cântă, Maică

 

“Minune și Taină”, Traian Dorz

La mulți ani tuturor celor pe care Dumnezeu i-a ales să poarte numele Preasfintei Sale Maici și care au primit din darurile acestui nume preamărit!

 Numele Maicii Domnului e Myriam transliterat în alfabet latin. La noi a ajuns pe filieră romană cu "a" în loc de ipsilon (majusculă Υ, literă mică υ, în greacă ύψιλον, ýpsilon). Myriam (Maria) înseamnă IUBIRE în aramaică. Fiecare nume are chemarea și darurile lui. Am observat de-a lungul timpului asemănările de caracter ale celor care poartă numele Maicii Domnului dar și alte nume.

 Pe fiecare dintre noi Dumnezeu ne-a chemat la a împlini voia Sa într-un fel anume…

Însemnări de weekend 🌤️

 Pentru astăzi, 10 august 

Afară…

Este o vreme foarte frumoasă. Ieri a plouat, dar astăzi este o zi însorită și caldă, sunt 27 °C.

În casă…

Este răcoare, dar dezordine. Încerc să reorganizez dulapurile cu haine, sunt munți de haine pe covor acum. Multe au rămas mici si selectez ce avem de donat.

Din bucătărie…

Am făcut o supă cu legume și verdeață din grădină si am dres-o cu fulgi de drojdie inactivă și tăiței. După supă am sotat fasole verde cu roșii și usturoi. Ieri am copt 1 kg de alune de pădure, încă nu le-am consumat pe toate. Am primit azi la biserică de la cineva care a făcut parastas salam de biscuiți și napolitane fără zahăr… Avem și mure, de mâncat și de făcut un pic de dulceață, nu m-am mai apucat să fac și vreun desert.

Sunt îmbrăcată…

Cu o rochiță din denim subțire bleu cu bulinuțe negre, cu dantelă neagră aplicată la poale, fiindcă îmi venea deasupra genunchilor și am vrut să o lungesc cu 10 cm.


Mă gândesc…

Cat de repede trece săptămâna! Pe nesimțite… se vede ca am căzut în nesimțire. 🤦🏻‍♀️

Sper…

Am multe sarcini de îndeplinit și îmi doresc să le pot duce pe toate la bun sfârșit. 

Citesc…

Am răsfoit din nou “Mama și copilul” a soților Căpraru, manualul meu preferat de maternitate. Eram curioasă de achizițiile copilului la un an și jumătate, mi se pare că ieri l-am născut și azi deja vorbește și se comportă ca un copil mare. Dar al meu are pe cine să copieze și să imite, nu e el însuși, doar vrea să pară că e ca frații lui, mare și descurcăreț 🤭

Ascult…

Cum oftează în somn mezinul, în timp ce eu împăturesc haine.

Un film…

Începusem să scriu o postare cu filme care mi-au plăcut de copil până acum, dar nu am reușit să avansez cu editarea ei. Recomand acum unul dintre ele: “The blind side”, cu Sandra Bullock, este un film biografic.

Un citat…

Cel mai de preț lucru pentru un copil este binecuvântarea părinților săi.” (L-am auzit la o măicuță de la mănăstirea Țigănești, povestind cu delicatețe cum a ajuns ea în monahism.)

Unul dintre lucrurile preferate…

Îmi place dantela aplicată la poalele rochiilor, fustelor, perdelelor, cearșafurilor.



O  fotografie cu bucurie…

2 prieteni împărțind o bucată de prăjitură cu morcovi


Însemnări de weekend (2/2)


Afară…

Este foarte plăcut, 26 °C maxim în timpul zilei, dar vântul suflă când liniștit, când în rafale. Una dintre fete m-a întrebat dacă se bat zânele… Imaginar, Toamna încearcă să alunge Vara, de aceea vuiește aerul, când cald, când rece. 

În casă…

A mirosit a porumb copt după amiază și a orez cu lapte de dimineață (de la grâul fiert pentru colivă în care am pus și scorțișoară).

În bucătărie…

Meniu de weekend: ciorbă de legume, mâncare scăzută de mazăre cu cartofi, salată de ardei copți și la desert- afine. Mai avem porumb copt, humus, pastă de măsline, colivă și biscuiți digestivi, mere și pere (în curte) pentru gustări.

Sunt îmbrăcată…

În pijamale duo- pantaloni lungi (din finet subțire, în carouri alb-negru) și tricou (portocaliu, cu dantelă la decolteu), după săptămâni bune în care am dormit (de prea cald) în pijamale- rochiță cu bretele sau cu mânecă scurtă.

Ma gândesc…

Că nu cunosc niciun destin al niciunui om care să fi fost fericit, așa, liniar. Fiecare persoană trăiește drame, în diverse etape ale vieții, nimeni nu scapă. Petrecem zilele cu iluzia că viața trebuie să fie roz bombon, dar în realitate suntem nevoiți să facem multe salturi peste prăpastii… nimănui nu-i e ușoară viața.

Sunt recunoscătoare…

Că am ajuns la finalul unei săptămâni foarte solicitante din toate punctele de vedere. 

Citesc… 

Ascult…

Greierii cântând pe sub ferestre.

Un film…

Nu am văzut filme, numai alături de copii câteva episoade din serialul “Căsuța din preerie” despre care am mai scris. 

Unul dintre lucrurile preferate…

Parfumul reginei nopții, la care se adună fluturii cu trompă (molia colibri) să îi savureze nectarul în fiecare seară și dimineață.

Noapte liniștită și o duminică plină de pace! 



Însemnări de weekend (1/2)

 Pentru astăzi, 3 august 🦔

Îmi place foarte mult luna august. Aromele, culorile, sărbătorile o fac specială. Este ultima lună a anului bisericesc.

Mama a organizat astăzi parastasul de 2 ani pentru tata, iar mâine este ziua lui de naștere. Mi-a părut rău ca nu am putut participa acolo din mai multe motive, dar l-am rugat pe părintele să săvârșească la noi Liturghia pentru cei adormiți astăzi și slujba parastasului întreagă, nu scurtată cum se obișnuiește la mama acasă. Am pregătit colivă și fursecuri de ovăz cu cocos și stafide. Mama a făcut salată orientală, salată de vinete, sarmale de post, ciorbă de fasole boabe, albinița de post, cozonac de post și cornulețe cu gem. 

Noaptea trecută l-am visat pe tata: era bucuros și a venit la mine să mă îmbrățișeze. Astăzi mi-a stat gândul numai la el în timpul Liturghiei, am simțit și nodul în gât continuu. Sper să fi primit mângâiere. Mi-e dor de tati. 





Însemnări de weekend

 Pentru astăzi, 27 iulie 🌤️

1. ☦️ PANTELIMON, mucenic, doctor fără de arginţi, din Nicomidia, în vremea lui Maximian Galeriu

2. Un mucenic, mai înainte orb, tămăduit de Sfântul Pantelimon; s-a săvârşit de sabie

3. ANTUZA Mărturisitoarea, cuvioasă, din Mânăstirea Mantineon, sec. VIII d.Hr.

4. O sută cincizeci şi trei de mucenici; s-au săvârşit înecaţi în Marea Traciei

5. MANUEL, cuvios, mai întâi guvernator, apărător al Sfintelor Icoane, sec. IX d.Hr.

6. HRISTODUL, mucenic, din Casandra; s-a săvârşit prin sugrumare, în Tesalonic, 1777 d.Hr.

7. SIMEON Stâlpnicul cel Nou, cuvios, din Egeea (Cilicia), sec. VI d.Hr.

8. CLEMENT, ierarh, primul episcop de Ohrida, 916 d.Hr.

GORAZD, cuvios

NAUM, cuvios

ANGELAR, cuvios

SAVA, cuvios; ucenicii Sfinţilor Chiril şi Metodiu, luminătorii slavilor de sud

9. NICOLAE Cocianov, cuvios, nebun pentru Hristos, din Novgorod, 1392 d.Hr.


Afară…

Încă nu m-am săturat de căldură… nopțile sunt deja reci la munte, miroase a august. 

În casă…

Am început să tremurăm noaptea dacă adormim cu fereastra un pic deschisă. Sper să nu fie nevoie să facem căldură în casă în august, să mai aibă putere soarele să țină zidurile calde până prin… noiembrie ☺️

Din bucătărie…

Salate, porumb fiert, tocănițe- cu sau fără carne- și o să fac mai târziu o plăcintă țărănească  cu mere.

Sunt îmbrăcată…

Port o fustă de blugi și un tricou negru cu imprimeu- o pasăre colibri hrănindu-se dintr-un buchet de flori multicolore.

Mă gândesc…

Că se plâng cei mari dintre copii că nu vor avea cu ce să se “laude” când va începe școala, că nu au plecat pe nicăieri în vacanță, deși s-au distrat, s-au bronzat și au crescut vizibil în înălțime în aceste săptămâni, stând acasă, fără cheltuială. Sper să ne organizăm și să ajungă până la finalul lunii august măcar pentru o săptămână la mama, sau la bunica soțului meu, în alte colțuri de țară. Dar mă tem să îi las să călătorească singuri cu trenul…

Sunt recunoscătoare…

Pentru că reușim regulat să ne despovărăm de mustrările de conștiință la duhovnic, că ne primește cu bunăvoință și are răbdare cu noi.

Învăț…

Săptămâna aceasta am învățat despre perdele, draperii, storuri romane, panouri japoneze, sisteme de prindere, cornișe decorative. Este foarte plăcut să pipăi texturi, să alegi culori și modele, croieli și să îți imaginezi scenografii.

Citesc…

Spre rușinea mea, nu am citit decât vreo 10  pagini săptămâna aceasta dintr-o carte rătăcită ce aștepta de aproape zece ani să o finalizez… Maica Bucuriei, Monahia Gavrilia Papaiannis. Chiar aveam nevoie să o chem acum pe Maica Gavrilia și să mă sprijine, de aceea am regăsit-o după atâta timp.

Ascult…

Nu ascult nimic, dar cânt de zeci de ori pe zi cu băiețelul bebe “Bate vântul frunzele” și “În pădurea verde”, pe care le tot imită și el într-un mod foarte amuzant în ultima vreme.

Un film…

N-am găsit timp sau nu am avut dispoziție pentru vreun film, dar am mai urmărit clipuri motivaționale de gătit și făcut curățenie 😬

Unul dintre lucrurile preferate…

Îmi place așa de mult lumina candelei care cade pe chipuri din icoane, noaptea, când mă trezesc și văd cum mă privește Cineva cu grijă și blândețe, neîntrerupt, neobosit! Mă simt copil iubit.

 

Sper…

Să îmi mai dea Dumnezeu răbdare. Uneori o pierd pe toată…

Un citat…

"Acasă trebuie să fie cufărul cu comori al existenței."
 Le Corbusier

Un loc unde mi-ar plăcea să fiu…

Acasă, la mine  acasă, în lucrurile mele, pe proprietatea mea și a familiei mele. Prea mulți ani am locuit în chirie și în locuințe de serviciu, în șantiere sau cu frica de a schimba din nou casa după câteva luni. Dar încă nu s-a concretizat dorința mea.

O fotografie…

Muzeul Țărăncii Române, Dragomirești- Maramureș, localitate în care locuiam în urmă cu 14 ani.
 Numărul și varietatea de oale înfipte în par sau în copac lângă casă arată cât de gospodină este femeia acelei case sau dacă sunt fete mari de măritat acolo (dacă oala din vârf este roșie e fiica cea mare) 🫢


Inspiratie

Pentru atunci când nu știm ce să mai gătim…
 Seamănă cu ce punem și noi pe masă: musaca + tzatziki, chiftele de dovlecei cu brânză, plăcintă cu spanac și brânză, cartofi prăjiți cu brânza sau cârnați, salată de ardei copți, mâncare de fasole verde, ciorbă de fasole boabe, pește… la final și de la următorul video (episodul 2) vine  mai multă inspirație ☺️

Însemnări de weekend

 Pentru astăzi, 21 iulie 

Afară… 


Când ploaie, când soare. Sunt 24 de grade Celsius.

În casă… 

Miroase a verdeață spălată, sunt ferestrele larg deschise și adie o briză plăcută.

Din bucătărie…

Spaghetti cu ciuperci, smântână și parmezan. Mai avem pateu de conopidă, supă de roșii și un pic de tartă Tatin rămase de ieri.

Un film…

https://www.dailymotion.com/video/x85vlvo

Este pe lista de așteptare, nu am mai văzut demult un film.

(Re)citesc… de fapt ascult… 🤫


Nu pot insera întregul  playlist, dar se găsesc toate părțile pe YouTube.

Un citat…

Când plouă, uită-te după curcubeu

Oscar Wilde


O fotografie…

Invazia melcilor 


Sfântul Ilie

 M-am născut și am crescut sub purtarea de grijă a Sfântului Ilie. Bunicul meu care a murit când mama mă purta pe mine în pântece (chiar a avut iminenta de avort în acele zile cu înmormântarea din cauza epuizarii) se numea Ilie. A fost un om firav, dar luptător și foarte muncitor, ambițios, cinstit și exigent. A fost vizitiu, responsabil cu trăsura liceului din localitate, o onoare pe vremurile acelea.  

Nașul meu de botez purta numele Sfântului- ai mei m-au botezat Ileana de la Ilie- și întotdeauna îl vizitam de ziua onomastică, îi purtam un sentiment de respect și îi admiram căldura, calmul și aerul de domn pe care le avea. Ne saluta mereu cu “Servus, dragă!”, expresie care pe mine mă impresiona la fiecare întâlnire, era singura persoană pe care o știam salutând asa. Nașul era ca un actor galant, coborât dintr-o piesă de teatru direct în peisajul rural din care făceam parte eu. Tată a trei băieți, ținea la noi, finele lui, ca la fiicele pe care nu le avea. Nașul a trecut la Domnul când aveam eu 15 ani, dar parcă a rămas același om jovial, îl am în minte în aceeași ipostază, alături de nașa, așteptându-ne vizita.

Am avut mai târziu o prietenă- confidentă pe nume Elina, cu o fire sacrificială și atât de caldă! 

Părintele nostru duhovnic s-a născut în ziua prăznuirii Sfântului și îmi pare că  an dupa an îi seamănă tot mai mult, cel puțin fizic. 

Acum nepoțelul meu poartă numele sfântului Ilie, sper să devină  un bărbat puternic și tare în credință, asemeni ocrotitorului său.

Toți cei pe care i-am amintit aici îmi inspiră respectul pe care oamenii simpli de la țară îl au față de Sfântul Ilie, cu care toți se aseamănă, într-un fel sau altul. 

Să ne învețe pe toți Sfântul cum să i ne asemănăm, pentru cinstea pe care i-o purtăm!

Lamentare nocturnă

 


E atât de greu să mă adun pentru a face o treabă bine de la un capăt la altul fără întreruperi! 

Am început să parcurg cartea-curs Puterea voinței. Are zece capitole și este indicat să se citească un capitol pe săptămână și să fie făcute temele de la o săptămână la alta pentru a observa efectele. Am citit un pic despre meditație, care este foarte promovată ca element de bază în stimularea voinței. Mi-am spus că pot să înlocuiesc meditația cu rugăciunea, nu vreau să greșesc și să cad în erezii… dar și rugăciunea mi-a devenit așa de grea! Ca să mă smeresc…

LE: în ziua de după noaptea văicărelii, după Liturghie și după ploaie 😇:



Geanta

 …sau rucsacul femeii creștine conține ce are nevoie fiecare, în funcție de rolurile pe care le are în mediul său. 

Mi-a atras atenția doamna aceasta și am făcut inventarul rucsacului meu:


Rucsacul meu e supraîncărcat și  conține 

❇️ în compartimentul principal:

- o jumătate de pachet șervețele umede Huggies pure

- 2 scutece Bebelino natural

- minicremă bottom ointment Lupilu

- minitrusa medicală de urgență (cu pansamente de diferite mărimi și pudra baneocin), 2 fiole ser fiziologic, un pachet comprese sterile și câteva absorbante

- șervețele nazale

- pungi goale de 1 litru

- o sacoșă textila pentru cumpărături împăturită cat mai mic posibil

- portofelul cu acte, carduri și bani 

- tricou de schimb bebe + bluză cu mânecă lungă bebe + pălăriuță bebe + un batic, toate împăturite foarte mic

- carnețel și 2 pixuri

- indreptarul de spovedanie al Sf Gheorghe Zăvorâtul care conține și multe rugăciuni la diferite trebuințe 

- căștile telefonului

- un pachețel ghimbir confiat (și o sticluță Nausolvit pentru rău de mișcare sau indigestie)

- un pachețel chipsuri de banane și un pachet covrigei cu semințe

- sticle cu apă, una de 250 ml pentru copii și una obișnuită de 500 ml 

❇️ într-un buzunar lateral

- perie mică de păr fără mâner, elastice și agrafe

- o mini unghieră 

- un portofel mic textil cu fermoar în care am pus niște figurine mici de jucărie- animăluțe, omuleți, mașinuțe 

❇️ în alt buzunar lateral

- dezinfectant lichid pentru mâini, mic

- cremă de mâini mică

- un metanier pentru deget

- un roll-on cu uleiuri esențiale împotriva insectelor 


Cam atât. Nu este mare, dar e înțesat și mă simt confortabil să am la mine tot ce îmi trebuie, mai ales ca plec tot timpul de acasă însoțită de cel puțin un copil. 



Ocupații

  Alergăm mult, suntem adesea pe drumuri, și o mulțime de oameni sunt cu ochii în telefon tot timpul. Recent am văzut chiar o femeie în toat...