Amintiri aduse de ploaie

 În copilărie îmi plăcea nespus să merg la bunici. Satul bunicilor era vecin cu localitatea mea natală, distanța o puteam parcurge pe jos, pe drumul principal, într-o oră, cu pași de fetiță. Uneori mergeam cu mama pe “scurtătură”, pe un drum agricol, pe unde alegeam vara să ne bucurăm de plimbare culegând buchete imense de flori de câmp pentru bunica. 

Ieri și astăzi au fost zile ploioase și picăturile de ploaie mi-au amintit iar de atmosfera ploilor de acum 30 de ani de la bunici: când nu stătea ploaia, bunica mea își făcea de lucru în casă. Nu era nevoie să o rugăm, îi venea ad hoc dispoziția să ne facă platouri pline de clătite pe care le umplea cu dulceață de vișine și cu gem de căpșuni; făcea așa de multe că, deși eram 4 nepoți mâncăcioși, rămâneau clătite și pentru a doua și a treia zi, iar clătitele reci sunt muuult mai bune decât cele calde. Îmi plouă în gură…

Când deschid larg fereastra atunci când plouă vara mă inundă amintirea clătitelor bunicii și simt cum înlăuntrul meu strigă porunca “Fă clătite!” 😄

Desert foarte rapid

 Ciocolată de casă 

aici doar cu o lingură de cacao, gust puternic de caramel

Este gata în 10 minute, 5 minute prepararea și 5 minute de stat la rece.

2 plicuri lapte praf Malita , adică 260 grame (~6 lei plicul la Penny)

50-80 g cacao (se poate și fără, pentru ciocolată albă)

100 ml apă 

200 g unt gras

150-200 g zahăr brun (dacă o vreți mai puțin dulce puneți cantitatea mai mică)

500 g nuci+semințe+fructe uscate. Eu pun de obicei nuci românești, arahide, migdale, semințe de dovleac, de floarea-soarelui, semințe de cânepă, semințe de in și de susan  (sunt crocante și le rumegăm bine în compoziția dulce caramelizata), stafide, merișoare, curmale mărunțite, papaya confiat, ananas confiat.

Se fierbe apă cu zahărul, se adaugă untul. Se toarnă peste ingredientele uscate, compoziția se amestecă bine, se pune în formă și se dă la rece. 

Asta este tot. Este foarte bună și se consumă în cantități mici, pentru ca e sățioasă și nu simțim nevoie de mai mult dulce.

Examene

 Nu știu cum se întâmplă în alte case cu copii, dar la noi duminicile și zilele de sărbătoare, în general, sunt foarte complicate.

 De pildă, sâmbătă am dat stingerea după miezul nopții, că așa se întâmplă mereu în ajunul sărbătorilor, când încercăm să le așezăm cât de cât pe toate la locul lor și să recuperăm ce n-am reușit să facem în zilele obișnuite, apoi de-obicei cel mai mic năzdrăvan ne face noaptea albă… spre dimineață adoarme profund si apoi se trezește cu primele raze de lumină ce străbat printre draperii. La țară copiii cei mici dorm foarte puțin, parcă nu ar vrea să piardă nicio oră de joacă din timpul petrecut acolo, și cum stăm 9 suflete în două camere (în nopțile reci), somnul este un chin. Apoi pregătește-te de slujbă după cuviință, dacă poți! 

Pe de-o parte sunt adolescenții, care întârzie cat de mult pot momentul plecării spre biserică, fiecare din propriile motive- unul ar dormi mai mult, altul s-ar sustrage de la îndatorirea ce i-a fost încredințată la strană sau la cădelniță.

Pe de altă parte, este aproape imposibil să treacă o săptămână și când pornim spre biserică să nu fie nevoie să mă întorc din drum cu cei mici să schimbăm hăinuțele ce tocmai au pățit un accident într-o cădere, sau să spălăm un funduleț abia murdărit… dar ieri năzdrăvanul mic a considerat ca e momentul optim - când mama pregătea căruciorul- să deschidă ușița de la sobă și să scoată cu mânuțele lui albe și moi cenușa pe covor, era plin până la cot… surorile mai mari erau prinse în visarea lor duminicală, nu puteau avea grijă continuu de bebeluș.

Duminica Mironosițelor, în drum spre Sfânta Liturghie 

Știu ca voi uita cândva de toate acestea și îmi vor părea amuzante, sunt examenele pe care trebuie să le trec cu răbdare.

Nu am niciun răgaz de odihnă nici după slujbă, tot după cei mici trebuie să mă țin. Slavă Domnului, în zilele cele mai bune reușesc să citesc canonul de rugăciune, iar în rest, plec fruntea rostind cu durere “Doamne, Iisuse…”, mai mult nu mai pot. Dar adorm împăcată la sfârșitul zilei, că ne-am străduit să nu lipsim nici astăzi de la Euharistie, cu toate neputințele noastre pe care le acoperă Hristos!

Țara arde și baba se piaptănă

…Adică alții nu au ce pune pe masă, iar eu mă tot gândesc ce să mai pregătesc de mâncare 🫡

 Cum este sezonul în care vin multe ouă și brânză de la țară, acestea sunt nelipsite din meniul săptămânal. Le punem pe masă în multe forme, cu speranța ca le plac tuturor și nu le refuză (am destui mofturoși).

Nu agreez deloc peștele, dar sotul meu nu consumă carne, doar pește, așa ca sunt nevoită să îl fac oricum.

Nu am dispoziție să gătesc în fiecare zi, deși e nevoie, dar mă adaptez și încerc să nu risipesc nimic, cu toate că mă simt depășită de situație și tânjesc după ajutor adesea.

Așadar tortul aniversar de sâmbătă a fost cu brânză, am făcut de mai multe ori până acum covrigei cu brânză și chimen, langoși cu brânză și mărar, plăcintă cu brânză și stafide… supa minestrone am servit-o cu… ați ghicit: brânză!

Zilnic am avut la masă pește- salate cu pește, pește prăjit, pește la grătar, musaca de pește. 

Ouăle sunt baza deserturilor- chocoflan, chec, brioșe cu afine (am ajuns la ultimul pachet de afine congelate). 

Mi-am amintit cum “mulgeam” mănuși sterile în copilărie, în joaca de-a ferma, și cum adunatul ouălor din cuibare în șortul mamei sau al bunicii era aidoma mersului la vânătoare în mintea copilului de atunci. 😏

În concluzie: abia aștept postul următor!!!

Cioburile, cioturile

 Sus, deasupra lumilor,
În locul minunilor,
Domnul Iisus a stat
Cu Măicuța Lui la sfat:

Mamă bună, orice-aș face,
Mila, Mamă, nu-mi dă pace.
Strigă-n ceruri cioburile,
Cioburile, cioturile.

Jos în zarea tulbure
Printre pietre-n pulbere
Dintre spini și mătrăgună
Du-te, Mamă și le-adună.

De sub roțile zimțate,
Suflete ies sfărmate,
Și rămân doar cioburile,
Cioburile, cioturile…

Risipite-s de furtună.
Du-Te, Mamă, și le-adună.
Cioburile te-or tăia,
Mâinile ți-or sfâșia.

Tu de milă plânge-le
Și în poală strânge-le.
Strânge-Mi, Mamă, cioburile,
Cioburile, cioturile…

Eu, atunci, cu sfântul har,
Mamă, face-M-aș olar.
Lutul vechi, topi-l-aș tot,
Să lipesc iar ciot cu ciot.

Lutul vechi, cu sfântul har,
Mamă, face-l-aș cleștar
Să păstrez în el mereu,
Trupul Meu, Sângele Meu.

Pleacă, Mamă, zările,
Tinde-ți îndurările,
Du-te, strânge-Mi cioburile
Cioburile, cioturile…

(Zorica Latcu- Sfat)

Femeia cu copil mic nu e bună de nimic

 Așa îmi spunea mamaie Mărioara, o bunică adoptivă, când primul meu bebe împlinea un an, abia începuse aventura mersului și explora toate cotloanele casei… eram tot timpul după el, nu puteam fi de niciun ajutor în casă. 

La fel mă simt și acum, de fiecare dată când încep să fac ceva prin bucătărie, mezinul mi se agață de fustă și plânge “Maaaamaaa”, nimeni și nimic nu-l poate potoli, decât brațele mele și laptele matern… din 30 în 30 de minute dacă vrea el… uneori îmi vine să îl bat, dar e prea drăgălaș și nevinovat și îmi taie rapid orice gând de acest fel.

cum se cos pantalonii cu tot cu copil în ei

Trag singură această concluzie la sfârșitul fiecărei zile în care nu reușesc să realizez mai nimic din ce îmi propun în seara precedentă. Totul se face cu copilul în brațe, sau șușotind cu cei mari când doarme el… improvizez mult.

Observ o dată la câteva zile o șuviță albă în plus de care nu știam, am uitat ca nu mai am douăzeci de ani, nici entuziasmul de atunci, dragostea se răcește mai repede, obosesc mult mai ușor. Indispoziția este cea care mă definește și cârtesc mult.

Dar sunt conștientă ca altceva mai bun nu mă poate împlini și ca sunt datoare să îmi împlinesc sarcinile casnice chiar și așa, printre plânsete și vaiete de copilași. În curând voi împlini 16 ani de maternitate. La 22 de ani am născut prima dată. Eram la rândul meu un copil, dar ardeam de nerăbdare atunci să am copilul meu. Ne spuneam atunci unul altuia cat de minunat este ca prin noi să se nască o nouă fapturița pe pământ. 

-Nici tu, nici eu, dar și tu și eu, în același timp!

Totul a venit cu anii firesc, fără a simți ca eu fac vreun efort deosebit și astăzi primii copii sunt ca brazii, mai înalți ca mine. Mă mir de ei, mi se pare ca nu sunt ai mei, deși regăsesc in comportamentul lor apucături mai bune sau mai urate preluate de la noi… rămân - pentru ca îmi place cel mai mult, căci mai târziu e mult mai stresant - în ipostaza mamei de copilaș de un an, care nu e bună de nimic, căreia nu îi poți cere altceva decât să își vegheze zi și noapte copilașul.

Cântare de biruință

 

Pe repeat astăzi și în toată săptămâna viitoare 😇

Săptămâna Patimilor

 Am început-o marcată de încercarea prietenei mele, cu bebelușa, m-am pus în locul ei și m-a durut, am creat un cerc de rugăciune și folosul nu a întârziat să apară… după două zile de rugăciune am aflat ca e mai bine. Slavă Domnului!

Am făcut câteva pregătiri culinare mai din timp, am congelat mâncarea și am dedicat timpul slujbelor de săptămâna aceasta, la denii și în plus 

▪️miercuri a fost și maslu săvârșit in amintirea ungerii picioarelor Mântuitorului cu ulei de mare preț. Părintele a pregătit mirul sfințit la maslu cu ulei de măsline, ulei esențial de nard, ulei esențial de smirnă și ulei esențial de tămâie. 

▪️joi am participat si la Liturghia Cinei celei de Taină, la care aproape toată biserica s-a împărtășit! Seara, la Denia celor 12 Evanghelii, m-a uimit o bătrânică de 87 de ani din parohie care merge șontâc-șontâc, când cu cadrul, când cu bastonul, care a ținut să facă metanii în fața Sfintei Cruci, când a fost scoasă de pe Sfânta Masă în mijlocul bisericii. Aceeași bătrânică nu a lipsit din biserică în perioada interdicțiilor din ”pandemie”, sărind garduri prin grădinile oamenilor să nu o vadă nimeni pe stradă ca merge la biserică!

▪️Vineri, la scoaterea Sfântului Epitaf, copiii au trecut pe sub masă… întrebau continuu când pot să o facă 😬

Iar seara, fetițele au cântat cu forță Prohodul Domnului. 

▪️Sâmbătă am participat la Liturghia pogorarii Sfintei Lumini, iar momentul culminant-Euharistia, a coincis cu momentul în care anul acesta a coborât lumina la Ierusalim! La fel ca joi, s-au împărtășit aproape toți oamenii din biserică.

Azi am fiert ouă în foi de ceapă și am făcut o păscuță. Am aranjat masa, copiii vor să mănânce imediat după Liturghie, le-a fost foame în tot postul…

Au fost multe încercări toată săptămâna, și sufletești, și trupești, cei mici au făcut conjunctivită și otita, eu am răcit urat, dar abia așteptăm Lumina, pe care anul acesta reușim să o primim de la Ierusalim. 

înflorat cu flori de soc, ca niciodată 

Bucuria să ne cuprindă pe toți! Doamne, ajută!