Pe repeat astăzi și în toată săptămâna viitoare 😇
Săptămâna Patimilor
Am început-o marcată de încercarea prietenei mele, cu bebelușa, m-am pus în locul ei și m-a durut, am creat un cerc de rugăciune și folosul nu a întârziat să apară… după două zile de rugăciune am aflat ca e mai bine. Slavă Domnului!
Am făcut câteva pregătiri culinare mai din timp, am congelat mâncarea și am dedicat timpul slujbelor de săptămâna aceasta, la denii și în plus
▪️miercuri a fost și maslu săvârșit in amintirea ungerii picioarelor Mântuitorului cu ulei de mare preț. Părintele a pregătit mirul sfințit la maslu cu ulei de măsline, ulei esențial de nard, ulei esențial de smirnă și ulei esențial de tămâie.
▪️joi am participat si la Liturghia Cinei celei de Taină, la care aproape toată biserica s-a împărtășit! Seara, la Denia celor 12 Evanghelii, m-a uimit o bătrânică de 87 de ani din parohie care merge șontâc-șontâc, când cu cadrul, când cu bastonul, care a ținut să facă metanii în fața Sfintei Cruci, când a fost scoasă de pe Sfânta Masă în mijlocul bisericii. Aceeași bătrânică nu a lipsit din biserică în perioada interdicțiilor din ”pandemie”, sărind garduri prin grădinile oamenilor să nu o vadă nimeni pe stradă ca merge la biserică!
▪️Vineri, la scoaterea Sfântului Epitaf, copiii au trecut pe sub masă… întrebau continuu când pot să o facă 😬
Iar seara, fetițele au cântat cu forță Prohodul Domnului.
▪️Sâmbătă am participat la Liturghia pogorarii Sfintei Lumini, iar momentul culminant-Euharistia, a coincis cu momentul în care anul acesta a coborât lumina la Ierusalim! La fel ca joi, s-au împărtășit aproape toți oamenii din biserică.
Azi am fiert ouă în foi de ceapă și am făcut o păscuță. Am aranjat masa, copiii vor să mănânce imediat după Liturghie, le-a fost foame în tot postul…
Au fost multe încercări toată săptămâna, și sufletești, și trupești, cei mici au făcut conjunctivită și otita, eu am răcit urat, dar abia așteptăm Lumina, pe care anul acesta reușim să o primim de la Ierusalim.
![]() |
înflorat cu flori de soc, ca niciodată |
Bucuria să ne cuprindă pe toți! Doamne, ajută!
17
De sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim am aniversat 17 ani de la nuntă. Am omis anul acesta, fiindcă tindem să ne copleșească grijile în umbra întâmplărilor fiecărei zile și să pierdem din vedere momente importante…
![]() |
28 aprilie 2007, Biserica Sfinții Arhangheli din Craiova |
Bine că mi-a amintit o veche prietenă!
Ați observat ca cei care ne rămân prieteni peste ani nu au resentimente chiar dacă legătura nu a fost constantă, dar am petrecut răstimpul acesta in acelasi duh, trecând prin experiențe asemănătoare, și într-un moment anume reluăm discuția ca și cum nu am fi fost departe?
Cea mai lungă prietenie pe care o am este cu Ileana, colegă de la grădiniță, clasele 1-8 și vecina mea din copilărie. La 16 ani a rămas orfană de mamă și întâmplarea ne-a sudat și mai mult… mi-e dor de ea și de noi-copii, nu ne-am mai întâlnit de 15 ani, dar comunicăm când și când și în sufletul meu e mereu prezentă.
Și a lăcrimat Iisus
La noi în casă
La noi în casă e cald, pentru ca suntem 9 suflete, fiecare cu propria căldură facem temperatura optimă în interior. 🔥
La noi în casă miroase mereu a paine coaptă, a prăjituri sau a mâncare proaspătă, pentru ca se mănâncă mult și des și se gătește la fel. 🍲
Încercăm să menținem spațiul ordonat, deși mânuțele cele mai mici scotocesc peste tot și împrăștie tot felul de obiecte unde nici nu te aștepți… 🧹
În urmă cu 4 ani, când am schimbat locuința, am afișat acest program de care încă încercăm să ne ținem toți, mici și mari, cu câteva excepții necesare (schimbăm așternuturi, fețe de masă, fețe de pernă mai des, ori de câte ori e nevoie 😬) 📝
În ziua nuntii am primit în dar câteva cărți de la o dragă colegă de clasă din liceu, printre care cea din care am extras acest fragment (mulțumesc, Raluca!): ❤️
Brioșe cu morcovi, nuci și turmeric
500 ml lapte vegetal/apă
60 ml ulei de măsline
150 g zahăr brun
500 g făină
1 lingură praf de copt
1 lingură turmeric
1 lingură coajă de lămâie BIO răzuită
2 morcovi răzuiți mărunt
1 mână-două de nuci mărunțite
1 praf de scortisoara măcinată
Ingredientele se amesteca bine și se coc in formele de brioșe timp de 15-20 minute la 190 de grade Celsius.
In formele mele, din aluatul obținut ies 21 de bucăți.
Salate și sălătuțe
![]() |
Salată cu ciuperci și semințe de cânepă |
O căpățâna de salata verde
Câteva roșii cherry
2-3 castraveți murati
300 g ciupercuțe sotate și scurse in sită
3 linguri semințe de cânepa
2 linguri fulgi de drojdie inactivă
Puțin ulei de măsline, puțină zeama de lămâie, un praf de sare
![]() |
Salată cu năut |
![]() |
Salată cu tofu |
![]() |
Salată de fructe |
Cuviosul Porfirie insista:
- Să mâncați lăptuci!!!
Îmi plac salatele pentru că se fac ușor din ce ingrediente avem la îndemână, uleiul de măsline, zeama de lămâie si fulgii de drojdie inactivă le dau un gust plăcut si nimeni nu le refuză la orice oră atunci când ne e foame. Am lasat la urma desertul 😋
Curățenie generală
Eşti ca un dulap... Ca un dulap mare, plin până la refuz.
Haine, lenjerie, pături, cearceafuri, plǎpumi, fețe de pernă, genți, şepci şi pantofi... Unele vechi, altele noi, altele rupte. Unele curate, altele murdare, altele pătate. O amestecătură...
Şi de atâtea lucruri care s-au adunat în tine, te-ai săturat... Ai ajuns la capătul puterilor.
Trebuie să faci curățenie.
Să deschizi uşile dulapului şi să le scoți pe toate afară...
Tot ce este de aruncat să fie aruncat.
Tot ce este de cârpit să fie cârpit.
Tot ce este de spălat să fie spălat.
Tot ce este de călcat să fie călcat.
Încet-încet. Fără grabă.
Şi, după ce vei hotărî ce este de păstrat şi ce este de aruncat, după ce le vei spăla şi le vei călca pe cele ce rămân, să le pui iarăşi în tine, frumoase şi aranjate...
Eşti ca un dulap...
Un dulap mare, plin până la refuz.
Nu-i mare lucru.
Ai nevoie de o curățenie generală în viața ta.
Eleftherios Eleftheriadis - Iarăși de la început
Din micul meu Rai
Sfântul Ioan de Kronstadt - Viața mea în Hristos
Crackers
Pentru două tăvi:
250 g faina albă
250 g faina de secară sau integrală de grâu
1 lingurița sare
1 lingurița zahăr brun
1 lingurița rozmarin uscat sau o lingură rozmarin proaspăt, tocat
120 ml ulei de măsline
240 ml apă călduță
Mai putem adăuga după preferință semințe măcinate: in, susan, negrilică, sâmburi de dovleac.
Frământăm un aluat pe care îl împărțim în două și fiecare parte o întindem intre două foi de hârtie de copt, cât mai subțire, pe dimensiunea tăvii cuptorului. După ce întindem tăiem in pătrățele/dreptunghiuri/triunghiuri și tragem decor blatul de lucru hârtia cu crackerșii in tavă. Ii coacem 10-15 minute la 200 de grade Celsius.
Gustare dulce de post
Am încercat o rețetă foarte simplă, rapidă și sănătoasă: batoane din ovăz și banane . Ingrediente: 🥄4 banane bine coapte 🥄 2 căni fulg...

-
Meniu zilnic 1 Mic dejun: Terci de ovăz cu lapte de migdale, seminte de chia si fructe Prânz: Supa crema de linte + orez cu legume si to...
-
Nu vreau să răpesc timpul nimănui, fără introducere consemnez pe scurt câteva lucruri. Vizual În biserici se schimbă culoarea veșmintelor ...